M-am prăfuit. M-am stins. M-am luptat. Mi-am luat pumni. Mi-am luat picioare. Mi-am pierdut memoria sufletului. Iar acum, mă reconstruiesc.
Mă șterg de praf, mă aprind, dau pumni și picioare și iau lecitină de inimă. Mă ajut să-mi contruiesc puzzle-ul ăsta și să înțeleg de ce formă are nevoie. Rotundă? Nu, nu mai vreau să mă plimb în cerc de parcă aș fugi la nesfârșit după ceva ce nu va fi al meu niciodată. Pătrată? Prea multe colțuri unde se poate aduna amintiri, dubii, dezamăgiri și frustrări. Triunghiulară? Prea îngustă în colțul de sus, am nevoie să mă desfășor.
Ascultați, cât citiți, Shape of My Heart
Neregulată? Da, ar putea funcționa o formă neregulată. În colțuri și curbe, cu bucăți lipsă sau puse una peste alta. Suficient de mare încât să-mi pot aduna toate terapiile, zâmbetele și lacrimile de fericire și îndeajuns de mică încât să nu am unde așeza nici măcar un regret, cât de mic. Haotică, fără un început și un sfârșit dar totuși ușor de modelat.
Da, inima mea are nevoie de o formă neregulată, maleabilă. A avut multe traume anul ăsta, mulți oameni i-au călcat dragostea, demnitatea și fericirea în picioare. A văzut atât de multe încât a trebuit să ajungă la Dumnezeul ei. Și recunosc, nu am avut grijă de ea. Nu mi-a fost milă de ea, i-am lăsat pe toți să scrie pe pereții subțiri, să o mâzgălească până o zgârie fără să mă gândesc că poate o rupe. Abia acum mi-am pus privirea asupra ei și am reușit să văd că e spartă. Și că trebuie să o realcătuiesc ca pe un puzzle, piesă cu piesă.
De data asta aleg să-i dau forma dorită de mine și să nu mai las pe nimeni să o atingă atât de tare încât să strice munca mea. Nu mai are nevoie de precipitații, ninsori și viscol, ca să rămână fără acoperiș. Neregulată, așa o vreau acum. Curbe și colțuri, dar colorate. Îmi iau și un pachet de carioci lângă mine. Și acolo unde nu nimeresc gradele potrivite și devine prea îngust, îi pun puțin roz. Sau puțin alb. Sau și mai bine, un portocaliu aprins să-mi amintească de copilărie. Îmi las puțin material deoparte, să mai revin din când în când, atunci când cineva va veni și va atinge din greșeală și doar în trecere zugrăveala proaspătă.
Vreau curbe doar ca să pot aluneca ușor și să o iau repede la stânga și la dreapta atunci când îmi va apărea un nor de fum în față. În trecut mă pierdeam prin el până ajungeam una și aceeași, mă înecam cu acel gust amar lăsat parcă de o flacără stinsă și mă încăpățânam să rămân pe loc, de parcă așteptam un altul. Și recunosc, încă mai sunt pete galbene lăsate de fum și oricât de mult aș modela și remodela, vopsi și zugrăvi, va mai trece o perioadă până vor dispărea de tot sau până nu voi mai simți deloc mirosul tăios. Dar este în regulă. Punem niște trandafiri roșii, o mână de lavandă și bețișoare parfumate cu caramel și ne mințim căile olfactive.
Foto: Alexey Savchenko, Unsplash
Cât va dura tot procesul de reconstruire? Nu știu. Însă ce a fost mai greu a trecut. Am scăpat de praf, am aprins iar focul și sunt pe tratament. Am imaginația bogată și multe culori în suflet. Sunt pregătită să-mi dau cea mai buna formă. 😊
Guest post by Geolina
Citiți urmarea aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
