Am rămas în taxi, în fața gării. Priveam pe geamul lăsat în jos în ciuda gerului de afară. Sentimentele înghețaseră odată cu anotimpul. Secunda în care ai întors capul și mi-ai făcut ultima oară cu mâna a înghețat și ea în eternitate. Atunci am știut că nu te voi mai vedea niciodată.
În viață sunt lucruri care știi că se vor întâmpla. La fel e și cu oamenii. Cu unii știi că vei rămâne. Cu alții, nu. Se ridică din interiorul tău acest sentiment. Te prinde și te strânge de inimă până nu mai poți respira. Gândurile… eh, gândurile ar vrea să influențeze într-un happy-end destinul. Dar el urmează, implacabil, drumul către ziua… ziua în care îți iei rămas bun.
Am știut dintotdeauna că, indiferent cât de mare, aprinsă, extraordinară ar fi fost iubirea noastră, fiecare avea drumul lui. Uneori doare și acum, după atâția ani, atunci când îmi amintesc de tine, bărbat pe care l-am iubit în viața mea. Dar zâmbesc în același timp și povestesc frumos despre cum era… în timp ce în minte am cum ar fi fost? Nu știu nimic de atâta timp, nici măcar dacă mai exiști undeva, acolo, viu, fericit, așa cum mi-am imaginat întotdeauna că vei fi. Mulți m-au certat: După atâția ani… te mai gândești? Dragii mei, nu aș fi eu dacă nu m-aș gândi. E simplu. Fiecare bărbat care m-a iubit și pe care l-am iubit, puțini ce-i drept, dar buni, mi-a pătruns mai întâi în minte și în inimă, apoi în trup. S-a semnat cu dragoste pe câte un colț de suflet… și acolo a rămas, cum să-l șterg, să mă reneg?
Când vine câte-o sărbătoare dedicată dragostei, îi spunem Te iubesc! în fel și chip omului de alături. Aceluia din prezent. Eu fac asta însă și pentru cei care nu mai sunt în viața mea. Fiindcă dacă sunt această femeie aici, azi, acum, cu omul de alături, asta li se datorează și celor care au renunțat cândva la mine, la un potențial noi. Și eu am renunțat la ei, dar nu și la amintirea iubirilor, nu la ceea ce a schimbat fiecare în mine. E un bagaj de sentimente pe care îl port și îl arăt fără rușine. Da, am iubit între agonie și extaz și am fost iubită la fel. Da, am iubit fără a ține cont de interdicții și de lipsa unui viitor. N-am să uit primul bărbat din viața mea care mi-a arătat că dragostea nu ține cont de vârstă. Nu am să îl uit nici pe cel care mi-a dăruit cele mai intense clipe de iubire și care m-a făcut să uit de mine, să mă pierd. O, și nici pe cel de care m-am îndrăgostit la prima vedere, cunoscându-l, parcă, de vieți și dându-ne întâlnire în altele următoare.
Nu! Nu am să uit nici ziua în care mi-am luat rămas bun de la tine, știind că nu te voi mai vedea niciodată. Căci am plecat atunci spre întâlnirea cu cel căruia îi spun Te iubesc! aici, azi, acum.
Pe Antonia o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
