Lăsați bârfa ieftină!

4 July 2018

florina ungureanuAr fi minunat să ne putem bucura de faptul că trăim în secolul ăsta, plin cu multe rele, dar și cu extraordinar de multe lucruri bune. Că putem să ne exprimăm liber și putem să aflăm noutăți la un click distanță. Dar cel mai mult ar trebui să ne bucure să știm ce să facem cu astfel de informații. Și să ne dezbrăcăm în sfârșit de haina pudibonderiei înțeleasă ca factor determinant în categorisirea noastră, a femeilor. Adică dacă o tipă e prea mișto și prea deșteaptă, trebuie să fie musai rea de muscă sau mai grav, întreținută și fără caracter. Că, normal, la femeile slabe cu mintea a dat Dumnezeu și o răutate nemăsurată, deși, sinceră să fiu,cred că nu Dumnezeu are de-a face cu asta, ci celălalt, al cărui nume începe tot cu D. (Devil, I mean).

Așa că revin la prima frază. Să fim fericite că trăim timpurile astea. În care știm exact ce poate o femeie să facă these days, iar dacă unele (din astea scârbite, neiubite for a reason or for a million reasons) nu pot din varii motive să facă ce vor, fraților, ce le mănâncă invidia și prostia. Că de ce aia de la 1 are tot timpul rochii scurte (deși are niște craci de moare oricine), sau de ce aia de la 4 merge în concedii numai în insule exotice (dar deh, ce să faci, uiți că are un job extrem de greu, dar și foarte bine plătit), de ce aia din blocul de vis-à-vis are o mașină tare și cam prea mare pentru o femeie, dar mai ales, de ce aia care stă next door are un nou partener frumos și cam cu cinci ani mai tânăr? Ei, până aici. Deja e prea mult. Adică are copil student, e singură și cam bătrână (în mintea lor de găină). „Păi, are 45 de ani”! Așa, și?  Femeile deștepte, for instance, știu să facă sex. Da, da. Să facă sex like there is no tomorrow. Și de fapt e și mai bine că există tomorrow, ca să facă și mai mult sex. Că doar viața asta are și ea metodele ei de a te recompensa. Nu se poate să nu îți dea înapoi ceva frumos în schimbul a sute de ore de muncă, de spălat și frecat pe jos, de teme cu copiii și de avut grija vreunui bunic care nu se mai poate deplasa. Dar ca să te poți bucura de ce îți oferă viața, trebuie să vezi un pic dincolo de bucătărie, (da, dragostea trece prin stomac, dar se pare că unele au uitat să mai plece de lângă oale și crăticioare, iar unor bărbați, deși au stomacul foarte mare, dragostea a uitat sau nu a mai avut loc să treacă). Și, apropo, dacă vreau lecții de bun simț, apelez tot la bunica mea, care deși nu a urmat cursuri de pension, mi-a spus de nenumărate ori să nu-mi bag nasul unde nu îmi fierbe oala. Că tot venise vorba de oale.

woman with a gun

Nu știu voi, dar eu în ultimul timp m-am cam săturat de răutăți gratuite de la femei urâte la suflet. Și nu numai la suflet, că răutatea asta urâțește pe de-a întregul. De asta nu mai accept păreri înveninate de la oameni care nu știu să trăiască. Sau să învețe să trăiască. Să învețe că nu e suficient să calce cămăși și să aibă casa lună, ci și sufletul plin de frumos și bucurii. Nu e de ajuns să stii sa citesti, trebuie să mai și înțelegi. E de preferat să mergi 10 zile în Maldive și să muncești șase luni pentru asta, decât să privești la telenovele turcești toată ziua.

Lăsați bârfa ieftină, aveți grijă de voi și trăiți-vă viața.

E aceeași pentru toți, depinde doar cum ți-o trăiești. Și cu cine, aș zice eu!

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Femeile mature vs femeile imature

Fii atent la asta când reamenajezi bucătăria!

De obicei, 1 decembrie e despre România

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. axelle / 5 July 2018 10:53

    Viata fara barfa e..pustie :))))

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro