Imaginea clasică, devenită aproape clișeu, este aceea a unui tânăr fixat cu privirea într-un smartphone, absorbit până la inexistență, posedat de ceea ce posedă până la limita dependenței periculoase.
Una dintre cele mai grave inaptitudini și dizabilități pe care le poate avea un om este incapacitatea de a percepe frumosul.
Zilele trecute, fiind cu copiii mei în parc, am trăit un moment stânjenitor. Eram, mai tot timpul, cu privirea în telefon, urmărind postările amicilor mei când, la un moment dat, fetița mea, jucându-se și alergând, m-a strigat de câteva ori, apoi, neprimind atenția mea s-a întristat, iar în ochișorii ei s-au cuibărit câteva lacrimi. Privirea ei întristată m-a zguduit. Lumea se oprise în loc pentru câteva fracțiuni de secundă. Doamne, cum pot ignora chemarea copilului meu, cum pot trece fără a observa bucuria și zâmbetele ei de copil, știind că are să vină vremea când lumina din ochii ei are să fie rațiunea suficientă a existenței mele!?
Din acel moment, aproape revelatoriu, am înțeles ca profeția lui Einstein s-a împlinit și că eu fac parte din generația acelor oameni fascinați de tehnologie și dezvrăjiți de rodirea frumosului în forma lui cotidiană, nepretențioasă și simplă. Câte secunde, câte minute, câte ore nu s-au scurs ireversibil în timp ce eu butonam obsedant un gadget a cărui menire, paradoxal, este să înlesnească comunicarea între oameni.
Niciun instrument, cel mai performant cu putință, nu va reda vreodată bucuria din sufletul unui copil care, primind o jucărie de mult așteptată, zâmbește cu o candoare inimitabilă. Niciun smartphone nu va reda spectacolul calm al înserării, al cărui singur mic bruiaj este cântecul monoton și liniștit de greier. Natura în prefacerea ei zilnică pictează imagini de o frumusețe intraductibilă, femeia, iubită și apreciată, zâmbește cuceritor și inegalabil, în timp ce eu mă las atras de un smartphone în ale cărui mreje simt ca mă tâmpesc aproape iremediabil.
Natura ne face semne, copiii ne zâmbesc, lumea ne face invitații la destin, servindu-ne zilnic frânturi de umanitate și frumos, iar noi, decuplați de toate realitățile, stăm cu ochii în telefon. Telefonul mobil devine un substitut a ceva, o iluzie a nesingurătății, un instrument de semi-tortură care ne posedă asfixiant, mutilând în noi capacitatea de a privi lumea pur și simplu. Normalitatea este atât de rară, încât fie ne temem de ea, considerând-o vicleșug, fie o considerăm de-a dreptul, o minune.
Am uitat, preocupați de atâta tehnologie, să facem inventarul propriei inimi, întrebând-o câte iubiri, câte doruri și câte lungi așteptări a purtat și de câte ori a reprimat între bătăile ei nevoia simplă de cere și de a oferi afecțiune. Mușchiul emoțional resposabil cu înduioșarea aproape că s-a atrofiat.
De acum îmi impun zilnic acest mic exercițiu de a nu amâna să admir nemijlocit interacțiunea cu acei oameni care încă mai știu să zâmbească, care încă se mai pot înduioșa. Nu vreau sa comit greșeala de a nu răspunde imediat chemării, neasemuit de dragi, a fetiței mele. A rata rodirea inimii și a frumosului de lângă noi, atunci când singurul efort cerut este de a nu butona în exces telefonul, este în mod sigur o impietate nu față de o instanță supranaturală, ci față de noi înșine și în raport cu iremediabila scurgere a timpului spre un mâine improbabil și incert.
Îndemnul Carpe Diem din poemul lui Horațiu are, în contextul tehnologizat și trepidant al zilelor noastre, o semnificație adăugită și revizuită: zâmbește mai mult, bucură-te și fii recunoscător pentru toate momentele frumoase din jurul tău, privește-le și lasă, ori de câte ori se poate, telefonul acasă, plimbându-te eliberat de povara oricărei urgențe.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Stilul de viață Friluftsliv și câteva imaginare expresii norvegiene pentru stări reale (UMOR!)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
