“Atâta timp cât au fost mici, copiii mei habar nu au avut că sunt actriţă. Pentru că eu voiam să ştie că sunt om. Sunt simplă şi în acelaşi timp foarte complicată, fiind o fire sensibilă. Aud şi văd mai clar decât alţii din jurul meu. Dar cum ar putea ei să mă înţeleagă, când eu sunt atât de complexă?”, spunea Hedy Lamarr despre ea însăşi într-un interviu din vremea când dispăruse din lumina reflectoarelor, deşi vreme îndelungată fusese răsfăţata Americii. Cea pe care au numit-o “cea mai frumoasă femeie din lume”
Frumuseţea orbitoare a fost un blestem pentru ea. Toţi erau orbiţi de aparenţă, fără a vedea esenţa: o femeie de o inteligenţă sclipitoare. Erau seduşi de faţa frumoasă, de accentul exotic şi alura seducătoare. Cei din Marina Americii i-au spus, atunci când le-a prezentat invenţia ei, “mama” Wi-fi-ului, să lase prostiile. Au sfătuit-o să strângă bani pentru armata Statelor Unite care era în război. Iar ea s-a supus.
Puţini îşi amintesc că Hedy Lamarr mustea de idei, şi, împreună cu vecinul ei, George Antheil, a inventat un sistem secret de comunicare, “frequency hopping”, care ar fi putut salva zeci de mii de vieţi. Era în vremea celui de-al doilea Război Mondial, iar naziştii bombardau fără milă nave de pasageri. Hedy, ea însăşi o “evadată” a Europei, voia să contribuie la oprirea crimelor: “Trebuie să inventez ceva care să oprească acest măcel”. Aşa că a inventat acest sistem care ar fi alternat frecvenţa semnalelor bombelor folosite de germane. În acest fel, cel care urmărea semnalul nu mai putea să ştie care vine de la emiţător şi care de la receptor. E, de fapt, sistemul care stă la baza tehnologiei wireless sau a Bluetooth-ului. Au trecut vreo 60 de ani până când lumea şi-a amintit ca Hedy nu era doar al naibii de frumoasă, ci avea şi o minte sclipitoare şi în 2014 a fost introdusă în National Inventors Hall of Fame.
Cu scandal a început şi în scandal s-a terminat viaţa ei. Şi-a pus toată lumea cinematografiei în cap când, la 19 ani, a mimat orgasmul şi a apărut dezbrăcată în filmul Ecstasy. Viitorul ei soţ, Max Mandl, un bogat om de afaceri austriac, ce vindea arme germanilor şi italienilor, fiind apropiat al lui Mussolini, a încercat să cumpere toate copiile filmului, pentru a spăla ruşinea familiei. Dar nu avea nicio jenă în a-şi folosi soţia ca hostess şi bibelou la întâlnirile de afaceri la care participa. Dar până la urmă, tot răul spre bine. Acolo a întâlnit Hedy o mulţime de oameni de ştiinţă, ingineri sau afacerişti de la care a învăţat secrete preţioase despre bombe şi arme, pe care apoi le-a folosit pentru a-şi perfecţiona invenţia.
Pe măsură ce anii trec, soţul ei devine din ce în ce mai psoesiv şi gelos. Sătulă de ipostaza de soţie prizonier, Hedy droghează menajeră (se spune că ar fi angajat-o cu ceva timp în urmă deoarece îi semăna. Îşi punea astfel la cale planul de evadare), se îmbracă în hainele ei şi fuge pe fereastră. În autobiografia ei povesteşte cum se ascunde într-o cameră goală a unui bordel, unde se culcă cu un necunoscut pentru a nu fi dată de gol.
Ajunge la Paris, şi de acolo la Londra, unde o descoperă Lewis B. Meyer, directorul Metro Golwin Meyer. O vede. Ştie. Trebuie să o aibă în studiourile lui. O ia şi îi schimbă numele din Hedwig Eva Maria Kiesler în Hedy Lamarr, ca un omagiu adus frumoasei actriţe din filmele mute, Barbara La Marr. Apoi o promovează drept “cea mai frumoasă femeie din lume”. Era de ajuns şi prea mult pentru lumea Hollywood-ului unde oricât talent ai fi avut, nu însemna nimic dacă nu aveai atitudine, look, şarm. Iar lui Hedy nu îi lipseau, slavă Domnului. A împărţit platourile de filmare cu cei mai doriţi dintre râvniţi: Clark Gable, Spencer Tracy sau Paul Henreid.
Şi într-o zi acest carusel al faimei s-a oprit. A început să cadă în gol. Iar Hedy nu a ştiut cum să îl manevreze pentru a nu se pierde. A început să vorbească ore întregi la telefon: “Şi-a petrecut aproape jumătate de viaţă la telefon”, povesteşte fiul ei.
Avea 51 de ani când a fost prinsă pentru prima dată furând dintr-un magazin. Evenimentul a coincis cu un altul, la fel de dureros pentru ea: pierderea unui rol în filmul Picture Mommy Dead, pe care l-a obţinut Zsa Zsa Gabor.
Cât de mult trebuie să fi suferit, încât să îşi înceapă a povesti viaţa aşa: “Acum câteva seri, suferind din cauza modului în care fusesem tratată de poliţie şi fiind înlocuită de Zsa Zsa Gabor într-un film (vă daţi seama cât de încântat a fost ego-ul meu), mi-am dat seama că am făcut şi am cheltuit de-a lungul vieţii vreo 30 de milioane de dolari. Cu toate acestea în acea zi nu avusesem bani să îmi plătesc un sandwich”.
Au început scandalurile, acele strigăte disperate, prin care actriţa cerea atenţie. În primul rând şi-a dat în judecată editorul autobiografiei, spunând că multe scene din carte au fost inventate de scriitorul ei fantomă, Leo Guild. Apoi, la rândul ei, a fost dată în judecată de Gene Ringgold, care a declarat că autobiografia Ecstasy and Me conţinea material dintr-un articol din 1965 care îi aparţinea.
Hedy dădea în judecată pe aproape oricine: pe cei de la CorelDraw pentru că i-ar fi folosit faţa pe un ambalaj sau pe Mel Brooks pentru că i-ar fi folosit numele în filmul Blazing Saddles.
Hedy Lamarr și Jimmy Stewart în Hollywood Park de Red Cross Day, iulie 1940.
Obosită şi îmbătrânită, în ciuda tuturor operaţiilor estetice pe care le vedea ca pe un ultim colac de salvare, se retrage, în 1981, în Miami Beach. Ieşise învinsă din lupta cu timpul şi fantomele trecutului: “Şi-a mărit sânii şi buzele, şi-a ridicat pomeţii şi câte şi mai câte. Spera că în acest fel putea să reînvie frumuseţea din tinereţe şi cariera pe care o pierduse. Dar toate acestea nu au făcut decât să îi anihileze frumuseţea. Dacă nu ar fi apelat la toate acele operaţii, ar fi fost frumoasă şi graţioasă”, spune Anthony Loder despre mama lui.
Tare trebuie să o mai fi măcinat dorul de ţară, încât să ceară ca la moarte cenuşa să îi fie aruncată în Pădurile din Viena. Dorinţa i-a fost îndeplinită de fiul ei, Anthony. Şi dorinţa de a fi mereu faimoasă i s-a îndeplinit. Acum are steaua ei pe faimosul bulevard din Hollywood.
Aş vrea însă ca voi să ieşiţi de sub vraja femeii frumoase care era Hedy Lamarr şi să vă amintiţi altceva că şi datorită ei vă bucuraţi de conexiunea la internet, de telefonul mobil sau de Bluetooth. Să credem noi în ceea ce ea nu a putut să creadă, fiind o victimă a lumii în care trăia: inteligenţa şi ingeniozitatea ei.
Citiți și despre filmul documentar care tocmai asta a demonstrat: da, o femeie poate fi și frumoasă, și deșteaptă! 🙂
Citiţi şi
Era bine să fii deșteaptă, că frumoasele sigur ajungeau niște c*rve. Și am ajuns deșteaptă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
