*despre secretul căsniciilor lungi*
Pascu, sfărâmând porumb, ședea pe-un scăunel lângă ușă. Florica, cu un făcăleț în mână, se opintea să întindă o pătură de tăieței…
-Pascule, îți dai seama că suntem luați de 45 de ani?
-Dau…
-Au fost și ani buni, și ani răi!
-Fost…
-Da, auzi, dacă te mai văd că te duci la birt sâmbăta cu ceasurile și eu am nevoie să m-ajuți cu una, alta, fac scandal. Circul de pe lume. Nu-i normal să mergi dimineața să te razi și să vii acasă seara, cu barba mijită la loc, dând din plop în gard, din gard în plop, din plop în…
-Hm… hîhîhî… hhh…
-… Și nici să stai de vorbă cu nenorociții ăia din birt întruna, habar n-am ce găsiți de vorbit cât e ziua de lungă. În loc să vii și tu acasă, să vorbim noi doi, că doar în 45 de ani cu mine-ai vorbit, nu cu ei, iar dacă pici la pat și trebuie să te-ntorc cu pătura, tot pe mine te bizui. Vezi, vorbim noi doi, mulțam lu’ Dumnezeu, așa că nu poți să zici că nu ai cu cine schimba o părere, să vorbești o treabă… Că și Mărioara lu’ Dodu tot așa mi-a zis alaltăieri, că puturosul ăla al ei se face uitat în birt sâmbăta, că o minte că merge la piață și-l uită Dumnezeu la terasă. Vai de ea și de casa ei, noroc că tu ești om cumsecade și uite, de bine, de rău, am dus o viață laolaltă și am crescut prunci și ne înțelegem ca oamenii, vorbind, cum altfel, comunicând adică, așa cum zic acuma ăștia la televizor, că nu ne-am înțelege altminteri…
-….
-Pascule, unde-ai dispărut așa? Ai gătat cucuruzul? Pasculeeee…
În fundul grădinii, ștergându-și fruntea de sudoare cu dosul mânecii, Pascu plivea niște straturi. Din curte, Florica îl striga de mai să-și scuipe plămânii…
-Pasculeeee, haida să mânci, că-i gata! Unde dracu’ te-ai dus iară, că strig după tine de-mi pierd glasul. Pasculeeeee, halooo, Pasculeeeee…
Stupefiat că Pascu nu schițează niciun gest înspre Florica, vecinul Luli se oprește din adunat iarbă și intră-n vorbă cu Pascu, peste gard:
-Pascule, n-auzi că te strigă nană Florica?
Pe chipul lui Pascu se sculptează un rânjet diabolic de satisfacție. Întoarce-un ochi malefic spre vecinul Luli, fără să-și ridice de tot capul din pământ și răspunde mulțumit:
-Las-o! Strige!
Citiţi şi
Reflexul urărilor de bine în epoca înstrăinării
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
