Îl știți. Cu siguranță v-a ieșit măcar unul în cale de-a lungul vieții. E ăla care, în timp ce ține 3 haltere a câte șapteșpe mii de kile în dinți, îți zâmbește atât de sexy ( așa crede el că e, sexy) că vezi până și dintele sclipind, ca în reclame. Iar când ai limba mai scoasă pe banda de alergare, îți aruncă un ”hey, gagica, dar ce bine arăți” și îți face cu ochiul.
Tu te uiți nedumerită în oglindă. Ești roșie, cu transpirația care ți se scurge în ochi și gură, cu părul lipit de urechi și orice alte organe i-au ieșit în cale și nu îți vine să crezi. Pe bune? Chiar așa de disperat să fii? Băiete, tu nu vezi că seamăn cu o găină care tocmai s-a hotărât să se împiedice, că nu mai are putere să se lase alergată de cocoș, dar nici nu vrea să își piardă ultima fărâmă de demnitate? Come on! Come to mama să îți dau o veste taaaare proastă.
Sunt unii care au niște mușchi… nu acolo. Un pic mai sus. Mai sus. Hai, încă puțin. Da, da. Exact în locul ăla, numit popular ”cap”, care se numesc cercetători. Și știi ce au aflat ei? Că toate rahaturile pe care le bagi în tine ca să îți crească mușchii sunt atât de dăunătoare că, luate în doze mari, așa cum faci tu, provoacă un cancer de toată “frumusețea”. Eu știu că legea compensației funcționează și la tine. Că om ești, oricât de mult m-aș îndoi. Din cauza legii ăsteia te-ai gândit să crești mușchii dintre celelalte două extremități, care pur și simplu s-au încăpățânat să nu se facă mari. Să știi că tu nu ai nicio vină. Așa e cu compensația.
Spuneam? Ah, da. Dacă mai bagi în tine suplimente cu creatină sau cele care conţin hormonul steroid androstenedionă, te paște un cancer exact unde te doare mai tare. Da, acolo. Nu arăta cu degetul, că nu-i frumos.
Uite ce zice Tongzhang Zheng, unul dintre cercetătorii de la Universitatea Brown din Statele Unite, care au participat la elaborarea studiului privind efectele dăunătoare ale suplimentelor pentru creşterea şi modelarea masei musculare: “Dacă le-ai folosit de la o vârstă fragedă și pe o perioadă mai îndelungată, te expui unui risc mai mare. Dacă ai folosit mai multe tipuri de suplimente, deasemenea riscul de a te îmbolnăvi de cancer crește”.
Nașpa, știu. Dar am vrut să te anunț. Că, probabil, ești băiat bun. Acum gata cu pălăvregeală și hai, bagă la bicepsul ăla, că parcă s-a și fleșcăit un pic de când mă privești cu ochii holbați. Și tricoul nu mai e la fel de mulat. Sau poate s-o fi lăsat la spălat?
Citiţi şi
Un mesaj de la Catherine, Prințesa de Wales
Misterul prințesei de Wales elucidat: Kate a declarat că face tratament pentru cancer
5 mituri despre sportul pentru slăbit
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.