“Pe 3 noiembrie 1957, Uniunea Sovietică a trimis primul animal viu în spațiu: cățeaua Laika, care a rezistat doar câteva ore în capsula spațială. Laika a fost prima ființă vie trimisă în spațiu, dar și prima victimă a Cosmosului.
Micuța cățelușă Laika, de nici 6 kg, fostă maidaneză pe străzile Moscovei, murea în chinuri, după o agonie de 7 ore, la peste 40 grade, în capsula satelitului Sputnik, lansat pe orbită terestră de către ruși.
Pentru a o obișnui cu spațiul foarte redus din capsulă, a fost ținută, zile întregi, în cuști din ce în ce mai mici, petrecând astfel, până la 20 de zile imobilizată. Ea a fost aleasă pentru că era mică și foarte blândă.
În stare de imponderabilitate
Înaintea lansării, Laika era deja imobilizată în capsulă de 3 zile. Din cauza unei probleme tehnice în timpul lansării, izolația termică s-a rupt, temperatura ridicându-se înăuntru la peste 40 grade. Bătăile inimii cățelușei ajunseseră la 240 / minut. Proiectul lansării satelului nu prevedea nicio soluție pentru a o recupera pe Laika.
A fost un drum fără întoarcere pentru ea.
Monumentul din Rusia
Adila Kotovskaia, biolog în cadrul proiectului: „Cu lacrimi în ochi, mângâind-o, i-am cerut iertare”.
Oleg Gazenko, responsabil proiect: „Cu cât trece timpul, cu atât mai mult regret. Nu ar fi trebuit să facem așa ceva…”.
Nava, care i-a devenit sicriu cațelușei Laika, a orbitat pământul de 2570 de ori, apoi a început să se prăbușească și a ars complet în atmosferă pe 4 aprilie 1958, la cinci luni de la lansare.
Exact în aceeași zi, la Villepinte, lângă Paris, se dezvelea monumentul comemorativ Laika, pe care este inscripționat: ”Pentru Laika și toate animalele Martire ale Științei”. ”
Autor: Mihnea Tudor, stiripescurt.ro
Citiţi şi
Cum ne alegem biroul pentru acasă