Portretul redefinit al îndrăgostiților – Lady Chatterley’s Lover
Într-o perioadă în care interzicerea unor cărți revine, s-ar putea considera un moment potrivit pentru a vedea o nouă ecranizare după unul dintre cele mai notoriu suprimate romane ale secolului al XX-lea: Lady Chatterley’s Lover. Cartea lui DH Lawrence, terminată cu câțiva ani înainte de moartea sa, în 1930, a fost publicată legal în Marea Britanie fără cenzură abia în 1960. „Actuala eră este în esență o epocă tragică, așa că refuzăm să o luăm în mod tragic”, ne anunță o replică din deschidere. Așadar, contextul actual e unul propice pentru o nouă recitire a romanului lui DH Lawrence: «politica sexuală» a devenit un teren atât de contestat și se pare că ne îndreptăm către «o nouă ordine mondială».
Citiți și Pornografie sau erotism? Câteva diferențe
Oricum ar fi astăzi privit, în paginile romanului există prezentări ale relațiilor sexuale, realizate cu o candoare descriptivă și o perspectivă psihologică care au șocat cenzorii și generațiile de cititori. Au urmat numeroase adaptări cinematografice, evident, cu toate clasificările de rigoare (avertismente sau restricții de vârstă): un «senzual» film din 1981, cu Sylvia Kristel în rol principal, o mini-serie BBC din 1993, cât și filmul de artă (liric), în limba franceză (din 2007), al lui Pascal Ferran . Practic, cartea lui Lawrence a fost adaptată pentru ecranele mari și mici de multe ori, cu diferite grade de succes. Acum, putem adăuga și versiunea vaporoasă de la Netflix, realizată de Laure de Clermont-Tonnerre, care împarte în egală măsură diferența dintre plăcerea interzisă și diferențele de clasă, mai ales la britanici.
Bunăoară, Emma Corrin, recent Prințesa Diana din sezonul 4 din The Crown (dacă tot vorbim despre producțiile Netflix), interpretează (din nou) o tânără independentă prinsă într-o căsnicie rece, aristocratică. Începutul e optimist – Clifford Chatterley (un Matthew Duckett bine pus la punct) o consideră pe noua sa mireasă, Constance Reid, o ființă bună, mai ales progresistă. De asemenea, el este stăpânul unei mari proprietăți din apropierea unui sat minier din Midlands și are titlul nobiliar de baronet. Chiar în ziua căsătoriei, Connie i se confesează surorii sale, Hilda (Faye Marsay), mărturisindu-și mulțumirea în raport cu această uniune.
Aflat într-o permisie, tânărul aristocrat poartă încă uniforma militară. Conflictul invadează momentele de intimitate – „Nu pot să nu mă gândesc să mă întorc pe front”, spune Clifford în noaptea nunții. Când se întoarce din Primul Război Mondial, paralizat de la brâu în jos, el și Connie se mută la Wragby, domeniul familiei, și încearcă să se adapteze la greutățile neprevăzute. Connie este acum mai degrabă o îngrijitoare decât o soție. Clifford scrie un roman — Connie corectează manuscrisul — și apoi își îndreaptă atenția către gestionarea terenului și modernizarea minelor. Soția sa, fiica unui artist itinerant, obișnuită cu viața culturală și ieșirile mondene, lâncezește în mediul rural și, în final, cedează sub povara îngrijirii lui Clifford. Totuși, în această perioadă, îl întâlnește pe Oliver Mellors (Jack O’Connell), paznicul proaspăt angajat la Wragby, care abia ce s-a întors din război să crească fazani și… să-l citească pe James Joyce. Apoi, cu abia o jumătate de duzină de cuvinte rostite între ei, cei doi se cuplează. El nu este agresorul sau inițiatorul. Ea este. El este mai conștient de diferența de clasă decât ea. El o numește „m’lady” pe un ton de respect profund și îi este greu să renunțe la asta după ce au fost intimi. Conștientizarea clasei este înrădăcinată în el.
Relația care se aprinde între Oliver și Connie transgresează granițele de clasă și normele de cuviință, prima mai izbitor decât a doua. În fapt, adulterul fusese ideea lui Clifford la început, deși nu și-l imaginase vreodată tocmai pe acest paznic partenerul pentru focoasa lui soață. Dornic de un moștenitor, care să ducă mai departe numele Chatterley, Clifford propusese doar o întâlnire ‘discretă’, fără niciun fel de complicații, dar cu un bărbat de rang adecvat. Ideea o șochează pe Connie și, deși nu este cu adevărat catalizatorul pentru ceea ce se întâmplă cu Oliver, îi creează – totuși – un vag sentiment de permisivitate, ca o suflare de oxigen care ajută o scânteie de atracție să ia foc.
Pentru Lawrence, pofta era puternică – chiar copleșitoare – dar niciodată simplă, o forță care putea depăși rațiunea și convenția socială, dar care era plină de sens și posibilități constructive. Laure de Clermont-Tonnerre, care a colaborat pentru scenariu cu David Magee, lasă la vedere multă senzualitate, iar cei doi protagoniști: Emma Corrin și Jack O’Connell generează o intensitate ce trece dincolo de oftatul și zvârcolirea, care treceau drept lucruri ‘fierbinți’ în majoritatea filmelor mainstream. Ubicuitatea trupurilor goale de pe ecran a eliminat puterea unor astfel de imagini de a șoca și, de asemenea, de a «însemna orice».
Adevărata dramă din Lady Chatterley’s Lover se află acum în altă parte: în sistemele de putere care îi prind în capcană pe Oliver și Constance și în rebeliunea îndrăgostiților împotriva lor. Oliver, în ciuda recordului său militar (a părăsit armata cu gradul de locotenent) și a inteligenței sale, este blocat în rolul deferent al ‘servitorului’. Connie, cu tot talentul și ingeniozitatea ei, nu are nicio identitate socială dincolo de statutul marital: «Lady Chatterley». Dar atât ea, cât și Oliver se înțeleg perfect, fiind oameni liberi. Sexul devine o afirmare a acestei libertăți, dar cheia care le descuie cuștile nu este atât sexul, cât refuzul rușinii. Chiar și în pădurile și pajiștile sălbatice din jurul castelului de la Wragby, romanța lor nu poate scăpa de ochii mulțimii. Îngrijitoarea lui Clifford, doamna Bolton (Joely Richardson, care a interpretat-o pe Lady Chatterley în mini-seria BBC), este una dintre acele persoane care ‘nu pierde nimic’. În curând, bârfa și scandalul amenință idila erotică. Muzica semnată de Isabelle Summers sporește emoțiile în loc să le sublinieze.
„Este o poveste de dragoste”, decide în cele din urmă doamna Bolton, iar adaptarea realizată de Laure Clermont-Tonnerre subliniază romantismul cărții lui Lawrence, peste radicalismul viziunii sale. Da, există o ‘infidelitate vaporoasă’, dar centrul de greutate (care s-a pierdut în scandalul de decenii care a urmat în jurul cărții) rămâne integrarea corpului și a minții, ca o modalitate de a ne reconecta la cele mai pure impulsuri și, în acest sens, poate vindeca întreaga lume. Lawrence a păstrat influențele de la autori precum Thomas Hardy și Walt Whitman. Bineînțeles, la final, motivul pentru care cartea lui a scandalizat generațiile a fost ‘acel sex palpitant și pulsat’, a tuturor acelor organe în creștere, a orgasmelor edenice, plus câteva libertăți lingvistice (‘f ’folosite ca verbe, nu adjective – o distincție crucială). Eroina este cea care are ultimul cuvânt, transformând drama în ceva romantic: „A renunțat la tot pentru el: titlul, averea, poziția ei în lume”. Ce nu este de iubit?
Recenta adaptare pentru ecran rămâne fidelă romanului, dar – totodată – dezvăluie cât de ‘domesticit’ a devenit acesta în timp. Acum, romanul din 1928 devine o poveste despre spiritul uman care se recuperează după un cataclism mondial. Filmul strălucește și respiră, lăsând spațiu pentru descoperire.
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Regia: Laure de Clermont-Tonnerre
Scenariul: David Magee după romanul Lady Chatterley’s Lover de D. H. Lawrence
Imaginea: Benoît Delhomme
Montajul: Géraldine Mangenot
Muzica: Isabella Summers
Distribuția:
Emma Corrin – Lady Chatterley
Jack O’Connell – Oliver Mellors
Matthew Duckett – Sir Clifford Chatterley
Joely Richardson – Doamna Bolton
Faye Marsay – Hilda
Data premierei: 2 decembrie 2022
Durata: 127 min.
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
My Policeman – Povestea tragică a dragostei interzise
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
