Mergeam într-o zi pe străzile orașului, într-o după-amiază friguroasă și, obosită fiind, gândul unei cafele aburinde a încolțit în mintea mea. Am început să caut cu privirea în stânga și în dreapta, ceva ce ar fi semănat cu un bar sau o cafenea.
După îndelungi căutări, când tocmai eram pe punctul să renunț, zăresc o cafenea. Practic, mai mult am intuit că ar fi vorba de o cafenea după firma de deasupra intrării, unde stătea scris ”La o cafea cu Avedis”.
Ceva din cuvintele inscripționate m-a făcut să intru cu un soi de curiozitate, pentru că firma suna prietenos, ca o invitație amicală la o cafea. Interiorul nu era modern, așa cum eram obișnuită să întâlnesc prin mai toate barurile “bătute” de mine, ba chiar avea un aer și mobilier clasice, relativ simple, însă confortabile.
O serie de ibrice din aramă serveau drept decorațiuni pe niște rafturi poziționate pe linia privirii. Am constatat că nicio masă nu era ocupată și că eram singura clientă din local.
De după o tejghea micuță, a apărut un bărbat în vârstă, ce m-a întrebat cu un zâmbet în privire cu ce mă poate servi. ”O cafea, desigur !” i-am răspuns eu semeață, cu un gând oarecum ironic în minte, pentru că mi se părea firesc ca odată ce eram într-o cafenea să comand o cafea, evident. Domnul din fața mea, cu o atitudine înțelegătoare și politicoasă reveni cu o altă întrebare: ”Ce fel de cafea doriți?” Într-adevăr, în graba mea de a face pe interesanta, omisesem faptul că sunt mai multe sortimente de cafea. Tocmai voiam să-i spun că doresc un espresso sau ceva de genul, când bărbatul respectiv adăugă că are foarte multe tipuri de cafea la dispoziție.
Pentru că mă simțeam puțin vinovată de mica mea aroganță de mai devreme, am vrut să fac conversație cu respectivul domn și l-am întrebat cam ce ar avea. Mă așteptam să-mi înșire obișnuita listă cu cafea americană, espresso, cappuccino, etc.
Însă omul acela în vârstă, cu un licăr de plăcere în ochi, descria o listă de tipuri de cafea de care nu mai auzisem niciodată. Ușor încurcată și ca să ies din discuție cu orgoliul nu chiar ciufulit, i-am spus să-mi aducă cafeaua pe care mi-o recomandă el.
Sinceră să fiu, îmi scăzuse din siguranța cu care intrasem, omul acela avea un fel special de a vorbi și de a privi oamenii. Am așteptat cuminte să-mi primesc cafeaua la masă. Odată adusă cafeaua la masă, am început să sorb ușor din licoare, cu curiozitatea deja stârnită.
Spre plăcuta-mi surprindere, cafeaua avea un gust extraordinar, nemaiîntâlnit de mine până atunci! O explozie de arome exotice, cu iz subtil de ciocolată amăruie a cuprins papilele mele gustative. Cerul gurii era cucerit de băutura aceea pe care o recunoșteam ca fiind cafea, dar pe care n-aș fi ”bănuit-o” niciodată că poate avea așa un gust! Aburii ce urcau din ceașcă aveau un parfum îmbătător, împletindu-se extrem de armonios cu gustul desăvârșit.
Domnul ce mă servise, simțind că mi-a stârnit interesul, mi-a povestit că sunt multe soiuri de cafea în lume, iar el se poate lăuda că are, la rândul său, destul de multe feluri de cafea în cafeneaua lui. Abia atunci am sesizat prezența unor saci de cafea în spatele tejghelei, pe care erau inscripționate numele unor tipuri de cafea de care îmi relatase, provenite din țări exotice, îndepărtate. Tocmai când credeam că le-am aflat pe toate, a continuat cu importanța pe care o are clima în calitatea bobului de cafea, cum este bine să fie prăjite boabele, când să aibă loc prăjirea lor și câte moduri de preparare pot fi, în funcție de tradiție și de ceea ce vrei să obții.
Eu sorbeam alene din ceașcă și priveam absorbită la omul acela care se însuflețea pe măsură ce vorbea. Îmi era tot mai clar că era pasionat de ocupația lui și că dedicase mult timp din viață, în încercarea de a descoperi lumea magică și vastă a cafelei.
Ca și cum mi-ar fi ghicit gândul, a povestit că a învățat meserie de la un armean, ce avusese și el o cafenea pe vremuri, la care fusese angajat și de la care a ”furat” multe secrete. Apoi m-a introdus într-o lume a anilor de după război, când încă se mai știa chiar și de către clienții uzuali, care erau destul de pretențioși atunci când își cumpărau cafea sau voiau doar să bea una în oraș.
Citiți și Suflet de cafegiu
(Cafeaua CARABELAIAN poartă numele celui mai iubit și respectat cafegiu armean al Bucureștiului de altădată, a cărui poveste a devenit cunoscută lumii întregi prin cartea de memorii Confesiunile unui cafegiu. Toate cafelele noastre, de origine sau melanjuri proprii, sunt pregătite conform principiilor și experienței lui Avedis Carabelaian și au la bază rețete vechi de cinci sute de ani, moștenite de el de la unchiul său Agop, de pe vremea când acesta era cafegiul Sublimei Porți. – Gheorghe Florescu)
În aburii parfumați, visam și vedeam aievea o lume apusă, dar foarte vie pentru mine, în același timp. Bărbatul acela era asemenea unui mag, care mă transpusese complet într-un alt univers, universul cafelei, al cafegiilor și al clienților cu ștaif de odinioară.
Am fost scoasă brusc din visare de același mag, care m-a întrebat dacă mi-a plăcut cafeaua. Am reușit să îngaim doar un banal ”da”, dar privirea și tonul cred că vorbeau de la sine. Abia când mă pregăteam să plec, am realizat că pierdusem noțiunea timpului și că trecuseră aproape două ore de când intrasem acolo.
I-am mulțumit pentru tot noului meu prieten, care zâmbea iar reținut și misterios, convins fiind că voi reveni în cafeneaua sa. În definitiv, la prima vizită abia îmi făcuse cunoștință cu lumea mirifică a cafelei.
Guest post by Gabriela Gevelegean
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
UMOR! Lucruri care sunt diferite în Europa (după americani)
Citiți la timp, altfel copilul interior și nevoia lui de povești îți pot face surprize
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
