Trebuie să vă povestesc ceva. Nu cred în „ciorba reîncălzită” sau, mai rău, în „magia sărbătorilor”, deşi e posibil să fie cazul să îmi schimb părerea. Sau…
Prietena mea A. este singură de ceva timp, dar poartă în suflet ecouri vechi pe care nicio altă relaţie nu a reuşit să le acopere. Încă. Pentru că ea mai speră. Sau, mai bine zis, mai spera până de curând, când, într-o seară – a nu ştiu câta deja – pe care încerca să şi-o dedice ei, dar pe care, în realitate, nu ştia cum s-o strivească mai bine, afundându-se fie în lecturi frivole, fie în căutari aiurea pe internet, în timp ce se uita la pozele prietenilor de pe facebook, îi atrage atenţia o privire familiară, însoţită de un surâs pe care nervii săi din stomac l-au recunoscut înaintea creierului, activându-se dureros. Bărbatul din imagine îi era cunoscut. Prea cunoscut. Şi ecourile se accentuară. Era acel el pe care nu reuşise să-l uite, prieten sau doar aflat din întâmplare împreună cu cineva cunoscut în aceeaşi poză. Şi, înainte să gândească, deja trimisese un comentariu neutru. Pentru că acum raţiunea trecuse în planul doi, emoţia, tulburarea, dorinţa şi freamătul sentimentelor preluaseră controlul. Şi ce şanse erau ca el să-i vadă mesajul? Nu conta…
Însă, da, l-a văzut, i-a descoperit profilul de facebook şi a contactat-o. Incredibil, nu? Să vă mai zic că era în preajmă de Crăciun când, se spune, totul e magic? Cert este că, fără să mai irosească timp cu amabilităţi – şi asta pentru că anii petrecuţi departe unul de celălalt erau oricum irosiţi – s-au reîntâlnit. Dar despre asta A. nu mi-a povestit prea multe, deşi toată această întâmplare o ştiu, desigur, de la ea. Cred că a fost prea dureroasă, prea sfântă pentru a fi risipită în cuvinte. Ştiu însă că au hotărât să petreacă sărbătorile împreună (ce noroc!), iar el, ca să-i demonstreze că s-a schimbat, că acum este bărbatul sensibil pe care ea şi l-a dorit mereu, i-a propus să se ocupe el de împodobirea bradului. Inclusiv a cumpărat un brăduţ în ghiveci – pentru că viaţa este mai presus de orice – şi i-a promis că îl vor planta împreună, la primăvară, în parc. Ştiu, o promisiune pe termen mediu, dar cu speranţe pe termen lung.
Au făcut împreună Crăciunul şi A. era deja altă femeie. Femeia de atunci, regăsindu-se pe sine, regăsindu-şi iubirea cu acest bărbat nou, matur, grijuliu, dar încă misterios. Atât de misterios, încât, de Revelion, a abandonat-o, fără prea multe explicaţii. Care însă au venit nechemate. De fapt, el nu era un bărbat singur, soţia sa se aflase în spital de Crăciun, iar acum totul se terminase. Până şi ecoul fusese ucis… Rămăseseră câteva amintiri cumplite, pasionale, ameţitoare. Şi un brăduţ viu, frumos, timid, cu şansa unei vieţi noi pe care, cu siguranţă, ea i-o va oferi după sărbători, plantându-l în parc, exact aşa cum stabiliseră împreună. O viaţă nouă precum a ei, cea de acum.
În sfârşit, trecutul închisese uşa trântind-o de toţi pereţii inimii ei, eliberând-o.
Pe Cristina o găsiţi întreagă aici.
Citiţi şi
N-am avut niciodată în curte brad
Femeia modernă și magia Sărbătorilor: echilibru între tradiții și grija de sine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
