Păziţi de toate relele, bineînţeles. De cele ştiute, clare, indubitabile chiar. Dar şi de cele care par bune, dezirabile, jinduite ascuns ori făţiş, implorate, crezute a fi bune. Şi-odată pipăite, gustate şi trăite se dovedesc a fi fost pulbere de himeră.
„Să ai un an mai bun, mai frumos, mai, mai, mai.“ Toţi auzim asta de Anul Nou. Aud şi eu, evident. Şi să spun vouă s-aveţi un an care să vi se potrivească. Pe care să-l puteţi duce cât mai uşor cu putinţă, în care s-aveţi bucurie multă, să fiţi feriţi de cele nefolositoare şi păguboase, să vă fie aproape cele care vă-mplinesc sufletele. Fie ele fapte, fie ele lucruri. Şi cei care vă-mplinesc. Aici nu e cu „fie“. Sunt numai oameni.
M-am trezit în dimineaţa asta cu gândul la funiile de usturoi de pe marginile drumurilor. În copilărie, pe la bâlciuri şi târguri. Şi m-am gândit toată ziua de ce-oi fi visat eu asta. Acum, pe seară, ştiu. Pentru că iubesc lucrurile simple, meşteşugurile, facerile mâinilor omului. Funiile de usturoi şi târlicii împletiţi cu andrelele.
Şi pentru că mi-aş dori ca ele să nu piară odată cu ultratehnologizarea omului. Am văzut şi anul ăsta bătrâni care vindeau pe marginea drumului funii de ceapă şi de usturoi. Lângă ei, ba chiar şi ajutându-i câteodată, copiii şi nepoţii lor. Mai toţi înfipţi cu ochii-n display-urile telefoanelor şi zâmbindu-le acelor ecrane în timp ce afară era un vânt cald de după-amiază, cu apus inclus în ofertă. Se prea poate să ştie şi ei să-mpletească tulpini uscate şi să le-mbogăţească frumos cu flori de căpăţâni. Dar nu ştiu sigur. Eu am uitat să tricotez şi ştiam binişor. Eu m-am pierdut. Am dreptul să le cer eu lor să nu? Nu-l am, dar am nădejdea.
Părinţii prietenei mele din liceu sunt doctori în agronomie, cercetători. Doamna a robotit de Crăciun şi-a făcut cele mai gustoase bucate pentru ai ei. Şi-a mai răspuns şi la telefoane, între două frământări de aluat şi-mpachetări de sarmale. Seara, ostenită, i-a spus soţului: „Mă tot sună lumea de la Academie, de Sărbători. Şi toţi îmi spun că nu ne găsesc pe Facebook. Fii atent, după Anul Nou, e musai să ne-nscriem şi noi pe Facebook, să fim în rândul lumii.“ Şi-au râs unul către altul.
Pentru mine, rândul lumii rămâne bucuria simplităţii. Aia pe care azi am ajuns s-o alergăm şi s-o scoatem din pietriş şi din ape, mai ceva ca demulţii căutători de aur. An an păzit de lucruri complicate şi de oameni complicaţi! Şi nu un an, mulţi ani s-aveţi. Şi toţi păziţi. De orice fel de neaşezare. Şi să vă fie lin.
Pe Ana o găsiţi toată aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Vin Sărbătorile, vin! Dar dacă ai cardul de tichete cadou Edenred, nu te doare capul
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
