M-ai părăsit la 17 ani, ai considerat că ți-ai îndeplinit misiunea și că nu mai am nevoie de tine. Culmea e că eu tocmai de atunci încolo am simțit mai mare nevoie de tine. Am făcut multe greșeli, colosale, până să mă prind cum stă viața, pentru unele trag și acum. Dar uite că am reușit și fără tine.
Așa cum am putut, mi-am terminat studiile, am o meserie frumoasă și sunt și eu soție și mamă. Sunt mama unui copil frumos, inteligent și liber. Îmi pare rău că nu ești deloc curioasă să îl cunoști. Vreau totuși să știi că îmi seamănă mult și iau asta ca pe o ocazie să îmi “reconstruiesc” copilăria fericită pe care mi-o doream, prin el. Îl cresc așa cum aș fi vrut să mă crești tu, cu încredere în sine, îi ofer sprijin moral și, indiferent în ce etapă a vieții este, nu consider că mi-am încheiat misiunea de mamă cu el.
Cu toate astea, parcă nu te condamn, zic asta e!, așa erau timpurile atunci, dar nu pot trece peste faptul că m-ai părăsit, că am tot încercat să te apropii de multe ori după, iar tu nu învățaseși nimic din tot ce trăiserăm separat una de cealaltă. Am obținut în schimb de la tine doar jigniri, ură, invidie, aroganță.
Poate că și dacă îmi erai alături, tot aici eram, nu mai sus sau mai jos, dar cu siguranță treceam mai ușor prin fiecare încercare a vieții. Mi-a fost cumplit de greu, încă îmi este fără tine, chiar dacă am tot ce am visat. Mă dor toate în zilele de sărbătoare când mă uit spre poartă și nu apari, mă uit la telefon și nu sună. Îmi lași urme adânci.
Ți-ai văzut fiica gravidă după atâta timp în care știai că sufeream că nu pot face un copil… te-ai ascuns, ai fugit! De atunci a trecut mult timp, copilul s-a născut, nu îmi pot imagina ce este în sufletul tău când te gândești la el de nu ai venit nici măcar o dată să îl vezi sau de nu m-ai sunat vreodată să vezi cum e și ce face. Probabil ai aflat de la rude, nu știu. Ce vreau eu să știi despre el este că e un copil fericit, râde, iubește oamenii și animalele, își iubește părinții, respectă tot ce îl înconjoară, are un cuvânt de spus în ceea ce-l privește direct sau indirect.
Ziceai că o să te înțeleg când o să văd cum se crește un copil, dar acum parcă mai rău nu te înțeleg.
Aș vrea ca lucrurile să se schimbe, dar știu că e imposibil de schimbat o mentalitate de o viață, îmi pare rău, rău de tot. Viața e așa de scurtă, nici nu ne imaginăm.
M-am tot gândit ce aș mai putea eu să fac pentru noi și îmi dau seama că… nimic, atât timp cât au trecut atâția ani, tu ești orgolioasă că “îți merge bine” și nu înțelegi ce e important de fapt în viață. Și mie îmi merg bine lucrurile, dar știu că oricât de bine ar merge, tot n-o să meargă la maxim de bine pentru că eu am un gol în suflet, am niște urme. Aș fi nesinceră, dacă aș spune că mă bucur că pentru fratele meu și copilul lui ai avut ochi până la un moment dat. Nu sunt geloasă pe el, doar aș fi vrut să avem o relație și să pot împărtăși cu tine momentele frumoase și realizările pe care fiecare dintre noi le-a trăit.
În final, vreau să îți spun că nu e vina mea că m-am născut fată sau într-un moment în care relația ta cu tatăl meu nu mai mergea și, deși mi-ai repetat de o mie de ori că mai bine mă făceai “un c*cat lângă un gard”, mă bucur că totuși nu ai făcut-o.
Eu continui să rămân o doamnă și o mamă, chiar dacă afectată. Îți doresc aceleași lucruri!
E adevărat că cea mai mare pedeapsă pentru un copil este faptul că părinții lui nu și-au trăit tinerețea la timp.
Rămâi cu bine!
Guest post by Anonimă
N.Red. Pe de altă parte, decât așa… Și de ce morții tăi crezi, fă, că îmi rod unghiile?
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
