Era ultima zi a unei călătorii fără sfârşit: 20 de zile de China şi Japonia, la cumpăna dintre 2010 şi 2011. Călătoria se termina în Beijing şi mai aveam de tăiat câteva “obiective” de pe lista minunilor de văzut înainte să ne întoarcem la existenţa noastră mai puţin exotică, după nişte sărbători de iarnă atât de puţin tradiţionale.
Ultimul obiectiv (subiectiv) turistic de pe listă rămăsese Marele Zid Chinezesc. Un ultim pelerinaj pentru mine şi mama mea, alături de care călătoream.
Luasem un autocar cu ghid până acolo, fiindcă cea mai apropiată porţiune din Marele Zid se afla la 80 de kilometri în afara Beijingului. Mai mult, a merge acolo fără cineva care să-ţi dea şi nişte informaţii “certificate” ar fi însemnat să facem precum cei care se pozează în faţa unui monument devenit simbol şi zic “Gata! Acum pun poza pe Facebook şi pot spune că am fost şi acolo”. Voiam să ştim totul: cât de lung, cât de vechi, cât de lat, cât de înalt, câte cărămizi, câte mâini au muncit la el…şi pentru ce.
Cât de lung?
Dacă vrei să vizitezi Marele Zid, întâi şi întâi trebuie să te hotărăşti pe care porţiune vrei să o vezi, fiindcă el, mai puţin înalt decât îmi imaginam şi mai puţin lat decât credeam că trebuie să fie pentru a fi văzut de pe Lună, e lung, ca un dragon care se revarsă peste colinele şi munţii chinezeşti, fiind văzut de sus ca o râmă care, încăpăţânată, se tot împarte în mai multe şi mai multe fâşii, devenind aparent fără sfârşit.
Departe de a fi un zid compact, fără întreruperi, ceea ce noi numim Marele Zid Chinezesc este acum fragmentat, un Mare Zid făcut din mici ziduri, cu porţiuni vaste aflate în paragină, devenite locuri de joacă pentru copiii din satul din apropiere, sau, pur şi simplu, o pânză perfectă pentru tinerii artişti de grafitti. Dar chiar şi aşa, dacă adunăm fâşie cu fâşie, tot mai rămân 6,259.6 de kilometri!
Cât de vechi?
Istoria zidului e aproape la fel de nesfârşită ca şi el: a fost construit iniţial la dorinţa lui Qin Shi Huang, fondatorul dinastiei Qin, în secolul 3 î.Hr. Ideea era simplă: aşa cum fortifici o aşezare medievală, ascunzând-o în spatele unei cetăţi insurmontabile, în încercarea de a clădi un zid rece împotriva vărsărilor de sânge şi a ciocnirilor armate, aşa ai putea face şi cu un stat, chiar dacă acesta este de zeci şi sute de ori mai mare. Îl aperi zidindu-l, chiar dacă un astfel de zid, baraj de oprire a valurilor de invadatori, ar fi costat ani, vieţi, şi perindarea mai multor dinastii.
Ce mai rămâne azi din Zid e în cea mai mare parte varianta reconstruită şi îmbunătăţită (Marele Zid – varianta 2.0 🙂 ), începută de conducătorii dinastiei Ming, în secolul XV, după bătălii repetate cu triburile mongole şi manciuriene. Gata! ne zidim din nou, au hotărât.
Doar câteva porţiuni ale Zidului sunt pregătite pentru vizita turiştilor (mai multe trecători) iar noi urma să o parcurgem pe cea din Nord, Badaling. Înaltă de aproape 8 metri şi lată de 5, porţiunea Badaling era, în vremurile sale de glorie, păzită intens pentru a proteja Bejingul de valurile insistente de invadatori (dintre care cei mai faimoşi rămân mongolii). Situată într-o vale naturală (de aici caracterul seducător pentru migratori), porţiunea Badaling a fost prima porţiune deschisă turiştilor, după renovarea intensă din 1957, fiind vizitată anual de aproape un milion de turişti.
O telecabină te ridică încet până la cele mai înalte părţi ale regiunii şi, de sus, vezi cum sub tine se lărgesc văile, pământul începe să se unduiască în dealuri, iar zidul se împrăştie în toate direcţiile, disperat să oprească orice năvălire.
Tovarăşul Mao spusese că nu eşti bărbat adevărat până când nu ai urcat Marele Zid Chinezesc. Ghidul nostru ne atrage atenţia, însă, că nu orice porţiune a Zidului te califică drept „bărbat adevărat”. La Badaling există o pantă numită „Real Hero”.
Şi nu degeaba… urcând spre unul dintre turnurile de gardă ale Zidului, pe panta adevăratului erou, am simţit cum tălpile mi s-au înclinat la unghiuri supraomeneşti, şi cu atât mai mare mi-a fost uimirea când am văzut nişte domnişoare turiste escaladând din greu aceeaşi pantă… cu tocuri de 8 cm!
Chiar şi la începutul lui ianuarie era plin de turişti, unii mai înfofoliţi, alţii mai cutezători (purtau tricou şi pantaloni scurţi), unii de peste 65 de ani, alţii de abia 2-3, înregistrând cu greu însemnătatea vizitei.
Eram atât de aproape de soare, dar nu simţeam decât cum îmi taie vântul obrajii, şi(-mi) mulţumeam în gând pentru inspiraţia de a-mi fi luat şi geacă, şi mănuşi.
Cât de mulţi?
Şi-apoi m-am gândit la ei. La cei care au pus piatră peste piatră. Cum au ajuns până aici? Unde dormeau? Cu ce erau îmbrăcaţi? Sigur nu aveau mănuşi ca ale mele… Cât îi aşteptau acasă copiii? Mai ajungeau acasă vreodată?
Ghidul ne mărturiseşte la plecare că Marele Zid are mai multe denumiri, una dintre ele fiind şi Cel mai mare cimitir. Văzându-ne confuzi, explică:. „Muncitorii care mureau în timp ce lucrau erau înmormântaţi, zidiţi în bucata de zid. Se crede că au murit aproape un milion de muncitori de-a lungul vremii, lucrând la Marele Zid”.
Mă gândesc la Ana lui Manole, mă gândesc la poveştile cu Casa Poporului şi victimele pereţilor săi monstruoşi.
Calc încet, să nu deranjez, mă mai uit în zare, încerc să ating cu privirea cea mai îndepărtată bucăţică din zid pe care o pot găsi, să îl cuprind cât e de mare.
Se vede de pe Lună?
Faptul că se vede de pe Lună e un mit.
Ce-i drept, ar fi fost cam greu, căci e colorat pământiu, şi nici nu e atât de lat, contrastant. Şi din satelit e greu de observat, la cum se subţiază în depărtare şi cum se ascunde printre văi.
Da, pot spune că am urcat pe Marele Zid Chinezesc. Mai exact, pe o porţiune a sa. L-am privit cu obrajii îngheţaţi şi faţa luminată de un soare cu dinţi, şi mă bucur că am ajuns să îl văd. Pietrele sale m-au pus pe gânduri.
Cât de comozi suntem azi!
All walls are great
Închei cu un vers dintr-o melodie, vers care mi-a răsunat în gând întreaga zi petrecută la Zid. E dintr-un cântec de Bjork, de pe coloana sonoră a filmului Dancer in the Dark, unde personajul principal, jucat de cântăreaţa islandeză, orbeşte treptat şi refuză să se opereze. Melodia se cheamă „I’ve seen it all”: am văzut tot ce era de văzut... Aşa spune ea, într-un duet cu vocea lui Thom Yorke.
„What about China, have you seen the Great Wall?”
o întreabă el.
La care ea, încăpăţânată îi răspunde:
„All walls are great if their roof doesn’t fall.”
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
