Marţi, 6 martie 2018, ora 19:00, Filarmonica George Enescu şi Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură vă invită la Ateneul Român, pentru un concert de muzică barocă susţinut de Musica Ricercata – prima orchestră de muzică barocă (acordată la diapazon 415 Hz) înființată de dirijorul Gabriel Bebeşelea și care reunește 19 instrumentiști români – rezidenți în străinătate – şi cinci instrumentiști străini, specializați pe interpretarea muzicii baroce şi posesori de instrumente originare din perioada preclasică. Solistă este soprana Rodica Vică, artistă stabilită la Viena.
Concertul, intitulat LA LUMIÈRE COMIQUE, se înscrie în seria manifestărilor de celebrare a 150 de ani de la fondarea Filarmonicii George Enescu şi are loc în cadrul întâlnirilor muzicale Opera FANtastica, iniţiate şi moderate de Luminiţa Arvunescu.
Evenimentul reprezintă un demers unic, în care muzicienii români reconstituie cu prospețime şi acribie artistică o epocă, cea a secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, perioadă în care muzica, teatrul, baletul şi opera au cunoscut o strălucire care în ultimii ani au renăscut practic pe scenele teatrelor lirice ale lumii. Un demers, totodată, de sincronizare culturală cu actualitatea muzicală en vogue.
Biletele se pun în vânzare la casa de bilete a Ateneului Român (strada Constantin Esarcu, nr. 2, marți-vineri, 12:00-19:00, tel 021 315 68 75 )
Mai multe informații aici și aici.
Citiţi şi
GALA OPERA FANTASTICA pe scena Auditoriumului Maximum din Cluj-Napoca
TURNEUL NAȚIONAL “FIORI E COLORI” București / Brașov / Cluj-Napoca
Despre viața de tenor cu George Ionuț Vîrban
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.