Când se deschid porțile Palatului, cei care pășesc înăuntru nu au parte doar de bucuria de a-l vedea pe Rege ieșindu-le în întâmpinare la balcon; în jurul lor, negreșit, cineva vorbește despre Rege. Atâtea istorioare despre cum l-au întâlnit alții, cum l-au cunoscut, cum li s-a povestit despre el sau despre oameni care l-au întâlnit, care au trăit în preajma lui… Răscolind în memoria colectivă, românii își împărtășesc trăirea întru Rege.
Cu mult înainte de apariția în balcon a Majestății Sale, cele câteva mii de oameni adunați în curte redefinesc, de fiecare dată, un portret viu, dinamic, autentic al Regelui Mihai. Legendă, mit, istorie, realitate îndepărtată, realitate apropiată, mărturii directe, mărturii relatate, trăiri individuale, trăiri colective, uimiri, inevitabile comparații, speranțe… într-un crescendo continuu, până când… o mână deschide ușa balconului și toate vocile rămân suspendate într-o tăcere care delimitează parcă o graniță dintre profan și sacru.
Regele nu cuvântă; are un mod mult mai profund de a comunica mulțimii. Uneori îl vezi ștergându-și discret o lacrimă… îl vezi căutând să cuprindă cu privirea, cu emoția, cât mai multe priviri, cât mai multe simțiri… Ceea ce transmite nu poate fi cuprins în manualele de comunicare…
De cealaltă parte, mulțimea nu vine la Curtea Regelui pentru a asculta discursuri. Prezența Majestatii Sale în balcon e ca o împărtășanie. O iei și pleci cu ea în lumea ta. Îi simți puterea și simți binecuvântarea de a fi fost acolo, de a fi unul dintre cei aleși…
Înainte de a iesi din casă, colega mea de bancă din liceu m-a sunat din Italia: “Te duci la Rege? Să-i duci un gând bun și de la mine și poate o da Dumnezeu să ajung într-o zi să-l văd!”
Taximetristul m-a privit cu reverență când i-am cerut să mă ducă la Palatul Elisabeta și a început să mă întrebe despre Rege, de parcă ar fi întâlnit pe cineva din familia regală. “Tare aș mai merge și eu, dacă n-aș fi la patron!” Când să cobor, în loc de bună ziua, mi-a spus: “Traiască Regele!” A sunat așa de neașteptat și așa de familiar, totodată!
Ajung într-un loc în care mi se pare că sunt în spate de tot. În jumătate de oră aveam să-mi dau seama că în spatele meu se strânseseră atât de mulți oameni, încât ajunsesem să fiu în primul sfert al mulțimii.
În stânga mea, o fetiță cu cravată de cercetaș la gât privește o poză a Majestății Sale; lumina soarelui coboară pe poză și se reflectă miraculos pe chipul fetei.
În spatele meu, o doamnă în vârstă scoate cu mare grijă din geantă o poză mare cu Regele Carol alături de Regele Mihai și îi povestește vecinului de lângă ea în ce împrejurări a primit-o… Îi mai spune că tare o mai dor picioarele, că are diabet și a fost un chin să ajungă, dar nu și-ar fi putut ierta să nu vină să-l mai vadă o dată pe Rege…
Spre deosebire de 10 Mai, când curtea Palatului este inundată de eleganță vestimentară, acum văd în jurul meu mulți oameni simpli, îmbrăcați simplu, veniți pur și simplu să-l sărbătorească pe Regele lor, al tuturor. Mi-aș dori să pot umbla printre ei și să ascult ce spune fiecare vecinului din mulțime; căci, în acest timp unic și în acest spațiu unic, fiecare se lasă atins de sacralitatea zicerii. Fiecare simte nevoia să mărturisească un gând despre Rege, un gând către Rege. Istoria orală, fundament al întregii noastre culturi, pare a se reproduce în ciclicitatea ei mitică. Această istorie orală ad hoc, prin forța magică a trăirii autentice, sfidează era comunicării virtuale porționată programat în rețele de socializare.
În mulțime, remarc mulți bunici veniți cu nepoții de mână. Îi privesc pe bunici cu admirație: ei sunt mărturia concretă a responsabilității sociale; ziua în care își aduc nepoții să-și vadă Regele se transformă într-o moștenire fără seamăn pe care o transmit mai departe, într-un ritual de sfântă simțire.
Îi privesc și pe nepoți cu plăcere și nădăjduiesc că au auzit și că vor duce mai departe cât mai multe mărturii din mulțime. Nădăjduiesc că au marcat această zi în istoria lor personală și că vor înțelege cândva că darul bunicilor intră în patrimoniul cultural individual, îmbogățind patrimoniul cultural colectiv al generației următoare.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
