Doina Ruști întreabă
Ai fost păcălit. Ți-ai cumpărat un lucrușor drag, cum ar fi un tricou. Ceva ieftin. Odată ajuns acasă îți dai seama că e rupt. Are o gaură cât o arsură de țigară. Tu ți l-ai ales din magazin. Nu ai pe cine să dai vina. Ce faci? Îl duci înapoi la magazin? Ți-e prea lene pentru asta, așa că îl repari, camuflând ruptura cu un ornament? Sau îl arunci?
Răspund Bianca Burța-Cernat și Cornel Gheorghiță
Bianca Burţa-Cernat este cunoscută mai cu seamă din Observator cultural, unde scrie de multă vreme, în special cronică de carte, cu o acuitate inconfundabilă. Dar nu face doar critică literară. Bianca are forța sintezelor, curiozitate culturală și o justețe rar întâlnită în scrisul românesc. Studiile ei de istorie literară anunță o operă amplă, dedicată fenomenului literar postdecembrist.
Este doctor în filologie (summa cum laude), cercetător, ține cursuri la Universitatea București și a primit câteva premii însemnate, printre care Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti şi Premiul Academiei Române. Este autoarea unei cărți fundamentale: Fotografie de grup cu scriitoare uitate: proza feminina interbelică.
Offf, încerc să găsesc un răspuns isteţ pentru această (ipotetică) problemă atât de funny formultă. Încerc degeaba: ar trebui să ies din ritmul meu burghez obişnuit, cu deadline-uri pentru Institutul de cercetare unde lucrez, cu texte de redactat, cu articole de scris, cu cartea despre Panait Istrati pe care musai să o finalizez în următoarele luni – iar lista cu eticheta to do nu se încheie aici… Ar trebui să mă întorc, în imaginaţie măcar, în anii studenţiei, atunci când părea că timpul are nesfârşită răbdare cu mine (orişicât, avea ceva mai multă răbdare decât acum) şi atunci când, aproape sigur, mi s-a întâmplat ceva asemănător… În fine, intru în joc: să zicem că, distrată cum sunt, mi-a luat ochii un „lucruşor” aparent simpatic – în fond, ieftin şi la propriu, şi la figurat –; si non è vero, è ben trovato; la urma urmei, i se poate întâmpla oricui, mie de ce nu?! Ce să fac? De ce să dau vina pe cineva? Şi, în fond, ce mare lucru un obiect ieftin, despre care se poate spune „atâta dai, atâta face”! Îl arunc şi gata – fără mari regrete. Ştiu cu certitudine doar atât: cel mai detestabil gest, în situaţia respectivă, mi s-ar părea acela de a oferi cuiva obiectul care nu-mi place mie…
***
Cornel Gheorghiță este regizor, producător, scenarist și profesor la Ecole Supérieure d’Audiovisuel, Universitea Toulouse II.Dintre filmele sale se remarcă o serie de documentare pe teme de antropologice, precum : Fanfaron Fanfaron; Mascarade. A făcut și filme scurte, unele dintre el încă persistând în memoria culturală: Epava, Ziua începe noaptea, Luna Pork sau Say Joe. Totodată este și autorul lung metrajelor Europolis și Cripta.
Când cumpăr un tricoul găurit îl duc imediat înapoi. Mi s-a-ntâmplat de multe ori. Nu e niciun efort. Bineînțeles, pentru asta trebuie să am bonul. Iar dacă nu-l am, nici nu se mai pune problema să-l înapoiez. De multe ori există lucruri pe care existența unui defect nu le perimează. Mă întrebi dacă aș purta un tricou ars de țigară? O, da! În cazul în care îmi place, dar să-mi placă maxim, îl port și-așa! Deși trebuie să recunosc: are mare importanță unde este acel defect. Chiar și în găurile unui tricou este importantă viziunea.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Să-i dăm tricoului ce-i al tricoului – locul cuvenit în garderobă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
