Mama lui Neluțu a contat în viața lui până în ziua în care Lucica l-a scos afară din toiul nunții unor prieteni, l-a ademenit într-un loc mai retras al parcului și i s-a așezat în poală cu rochia ridicată până deasupra fundului. Atâta s-a frecat de el, încât Neluțu a înnebunit de plăcere, descoperind în chiloții Lucicăi orizonturi calde, nebănuite, unde a știut și singur, fără s-o consulte pe „mami”, ce are de făcut. Cert este că din ziua aceea mami n-a mai avut nicio importanță pe planetă, iar lucrurile cu adevărat importante se îngrămădeau sub fustele sau (după caz) pantalonii Lucicăi, singurul punct interplanetar și intergalactic miluit de Dumnezeu cu toate binecuvântările posibile și imposibile. Așa că, Neluțu, convins că nu mai poate gravita prin Univers haotic, fără punctul de sprijin reprezentat de înzestrările naturale ale Lucicăi, o ceru, de capul lui, de nevastă, neținând cont de niciunul dintre argumentele zdrobitoare venite dinspre „mami”, ea pretinzând că știe mult mai bine și mai aplicat de ce Lucica nu e bună pentru Neluțu și de ce o căsnicie trebuie să se bazeze pe mai mult decât pe gândurile amestecate din capul băiatului, amețit de formele și aromele emanate de trupul nubilei.
Vremea a trecut. În casa lui Neluțu și a Lucicăi se instaurase o rutină destul de plăcută, tulburată doar de venirile sporadice și neanunțate ale lui „mami”, care, de când intra și până pleca, îl tot înghesuia pe Neluțu în câte-un colț, să-i atragă atenția asupra câte unui lucru „extrem de grav”. Ba că vasele din chiuvetă nu-s spălate de aseară de „nefericita aia” și că-i musai să-i spună neîntârziat – că altfel, îi spune ea și iese cu scântei –, ba că firimiturile n-au ce să stea pe masă de la cină și până dimineața, că se-adună furnici, ba că prosopul de bucătărie este slinos și ar trebui schimbat zilnic – că doar ea, mami, le-a luat mașină de spălat –, ba că nu poți intra în casă de pantofii abandonați în fața cuierului… În mintea lui Neluțu începu un ambuteiaj nemaiîntâlnit, provocat de reproșurile maică-sii, la intersecție cu frustrarea determinată de intromisiunile sale tot mai rare în zona tezaurului Lucicăi, cu care l-a convins odinioară că merită să se așeze la casa lui. De aici și până la coliziunea fatală n-a mai fost decât un pas, astfel că, într-o dimineață, prinzând-o pe Lucica în sensul giratoriu desenat de masa rotundă din sufragerie, o luă la rost în ordinea observațiilor punctate de „mami”, cu o rigurozitate de ceasornicar.
Șocată și profund rănită în amorul propriu, mai ales pentru că știa bine că niște vase, niște firimituri și niște pantofi ar putea să-și găseasă locul ideal sub soare inclusiv din inițiativa lui Neluțu, că doar nu era „olog”, Lucica își strânse buzele, își micșoră amenințător fanta dintre pleoape și declamă cu năduf parola magică, menită s-o facă pe „mami” să dispară pentru totdeauna, iar pe Neluțu să-și țină gura:
– Bine, Neluțu. Am înțeles. De azi facem sex zilnic.
Pe Eugenia o găsiţi toată aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
