Iubirea nu are gust de plastic. Doar cafeaua rece reușește această performanță notabilă. Nu mai avem aplecarea către o ceașcă de cafea, cu farfuriuța ei, cu toarta ei mică de sticlă sau porțelan. Ne sperie eleganța cu care se acompania cafeaua pe vremuri. Astăzi, nu am ști ce să facem cu eleganța pe care încercăm să o descoperim în reviste glossy.
Ne place cafeaua cu gust de plastic, femeile cu gust de ambalaj și tot ceea ce sclipește la prima vedere, la prima întâlnire, la primul job, la prima intersecție cu sclipici. Suntem setați pe sparkling, pe marketingul vieții și nu pe viața trăită, reală, simțită, palpabilă, pe care o strângem în căușul palmei. Parcă sună a necrolog și nu a prolog al unei povești cu pisici cafengițe.
Când oamenii degustă plasticul, pisicile înfloresc o poveste cu firescul lor felin, fin, sibilinic.
– Nu te speria. Sunt trei.
– Sunt mai multe decât de obicei.
– Avem de unde alege. Trebuie să găsim pisica perfectă.
– Ăla mic sorbea urmele groase de pe pereți.
– Nu o să-i crească tensiunea, stai liniștită. Și nu este la prima încercare.
– Oamenii beau prea multă cafea.
– Oamenii vor prea mult plastic.
– Dar noi avem nevoie de plastic.
– Nu prea avem nevoie de oameni.
– Ba da! Nu fi rău.
– Dacă îți dau o coadă peste ochi, răspunde cu surâsul unui om cald și pofticios ce curtează femei când bea cafea dimineața.
– Vrei să mă alinți?
– Vreau să-ți fiu pernă.
– Oooo. Cee drăguț! Lasă asta. Nu-i nevoie. Avem trei acum.
– Da! Chiar trei.
– O să o sorb eu pentru ăla mic.
– Ai grijă la mustăți. Nu-mi place să-ți strici cromatica mustăților și împrejurimile.
– Nu mă omor eu după cafea.
– Te rog nu o mai lăsa cu urme. Știi că îi place să-și bage botul. E curios. Ca noi!
– O să fie cardiac de la atâta curiozitate.
– Nouă ne place curiozitatea.
– Și nouă și oamenilor.
– Da!
– Cred că în punctul acesta ne asemănăm cu ei.
– Aici și la cafea.
– Da, dar noi nu bem cafea.
– Firește! Ce bune perne sunt pentru noi cănuțele lor de plastic.
– Da. Sunt moi. Mama povestea că pe vremuri oamenii beau cafeaua în cești grele și scumpe. Era bătută mereu când mai spărgea câte una.
– Îți dai seama ce perne erau pe vremea mamei tale. Asta micu’ nici nu știe cât ar trebui să se bucure pentru plastic.
Și totuși există viață și după plastic și cafea rece… Ce n-aș da să am și eu o pisică-pernă pentru mine.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Servicii SEO: importanța promovării online pentru afaceri
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
