Sentimentele produc o energie proprie, fie creatoare, fie distrugătoare!
Proaspăt ajunsă în țară și la țară, într-un moment în care am simțit un gol sufletesc, m-am decis să-mi fac cont pe Tinder. Recunosc, nu am fost niciodată adepta acestei rețele de socializare. Într-o seară friguroasă de ianuarie, mă uitam pe Tinder și tot glisând constant, observ un bărbat galant, înalt, șarmant, îmbrăcat la costum (slăbiciunea mea)… Bineînțeles, l-am considerat din primul moment atrăgător și irezistibil. La scurt timp, după îndelungi conversații tumultoase, încărcate cu stări emoționale și trăiri intense, a venit momentul în care el a vrut să nu ne cunoaștem doar în mediul virtual.
La o aniversare, soarta m-a adus în oraș, acolo de unde era el. A spus că vrea să mă cunoască, nu a fost o întâlnire premeditată, ci doar vreo 15 minute în care am evadat la el în mașină. Am vorbit. Mai mult eu, ce-i drept, despre mine.
Am avut mereu teama aceasta de necunoscut. Nu s-a întâmplat nimic special, însă i-am dat numărul meu de telefon, apoi am început să vorbim despre orice la orice oră, de această dată pe whatsapp.
În mediul virtual, mă simțeam foarte atrasă de el, însă aveam o teamă enormă să merg la o întâlnire propriu zisă. Din nou a insistat să ne vedem, mi-a spus că mă place mult, sentimentele erau reciproce, însă teama mea de a fi cu cineva, de a avea o relație nu-mi dădea pace. Simțeam efectiv cum sângele îmi curgea prin vene cu o viteză inimaginabilă atunci când vorbeam cu el. Într-un final, am acceptat, am mers împreună la Iași.
Dragul meu mă aștepta cu cel mai frumos buchet de trandafiri pe care l-am primit vreodată. Am petrecut o zi minunată împreună, greu de explicat în cuvinte. La primul sărut, efectiv am tremurat din toți rărunchii, s-a uitat fix în ochii mei, mi-a pus mâna pe gât și m-a tras ușor spre el. Am stat așa câteva secunde privindu-ne atent (ceea ce mi s-a părut o veșnicie), cu inima tremurând am închis ochii și ne-am sărutat. A fost unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea, știți cum e primul sărut… ori sunt eu prea nostalgică și plină de emoții. A fost sărutul mai sigur decât verigheta.
La a doua întâlnire, mi-a spus că el este într-o relație, însă nu o mai iubește, că s-a îndrăgostit de mine, că mă vrea, mă dorește, mă visează, însă nu vrea ca eu să sufăr. Nu l-am înțeles exact la început, pot spune doar că m-am lăsat dusă de val sau uragan, nu știu exact.
La a treia întâlnire, mi-a spus că este căsătorit! A fost un șoc, m-am simțit trădată, rănită, dezamăgită, neputincioasă, iar lista poate continua. Brusc, m-am transformat într-un om al suferinței fără doar și poate. Într-o oarecare măsură, m-am asigurat că nu sunt doar un moft pentru el, iar dacă își dorește o relație cu mine, să ne asumăm anumite responsabilități, dar și riscuri.
Sentimentul de dragoste reface geografia spațiului, remodelează ținutul nostru interior. Poate fi resimțit ca o adevărată prelungire constantă a sinelui către celălalt.
Într-o dimineață, m-am trezit și mi-am spus că viața este un fel de dar pe care îl deținem pentru un scurt moment… numai. Mi-am permis să dau curs insistențelor lui. Mulți mă vor judeca, însă am încredere în atingerea și glasul lui.
Au trecut mai puțin de două lui! Da, doar atât, însă m-a fermecat întru totul, respir prin el, simt cum îmi curge prin vene. A devenit viciul meu. Nimeni nu-mi poate fura zâmbetul, când mă gândesc la el. Sentimentul iubirii redefinește informațiile ceasului, adaptând ideea de timp și perioadă. Cine nu știe ce înseamnă orele interminabile de așteptare febrilă sau cât de repede trec minutele când vine ceasul despărțirii?
Acum trăiesc cu el o relație imposibilă, dar nici eu, nici el nu ne asumăm riscul de a ne despărți. Așteptăm un cutremur care să ne spulbere temerile. Devenisem amantă, nu mi-aș fi închipuit că pot fi vreodată, refuz acest statut. Îi aduc la cunoștință faptul că mă mustră conștiința, deoarece iubesc cu patimă un bărbat însurat, însă el refuză acest concept. Mă numește iubirea lui cea adevărată, pură și irezistibilă, care îl calmează.
Lupt împotriva propriei învinovățiri, încerc să atenuez jena și mă confrunt cu o imagine negativă de sine. Îmi voi asuma riscul izbucnirii unui conflict. Bineînțeles, există întotdeauna teama sinceră, uneori justificată și legitimă, însă el a devenit sensul vieții mele.
De ce e așa lung și presărat cu capcane drumul către găsirea unui sens? De ce nu putem ajunge la fericire fară să nu ne murdărim papucii de tristețe?
„I don’t believe in luck. I do believe we’ve known each other since forever”
Guest post by DIANA
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea, compasiunea și blândețea
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Ai fi flatată sau ofensată dacă ai afla ce face înainte de întâlnirea cu tine?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
