Pe 5 martie 1968 se auzeau acordurile muzicale de la deschiderea primei ediții a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară “Brașov – România”, devenit mai apoi “Cerbul de Aur”. Născut din dorința de a concura manifestările similare din ţările capitaliste, Cerbul de Aur a întrecut așteptările, ajungând celebru în toată lumea. Au urmat încă trei ediții, o pauză de 21 de ani, a fost reluat, cu mutarea datei în anotimpuri calde (vară, toamnă) și a locului de desfășurare – Piața Sfatului, de încă 13 ori. În total, doar 17 ediții în 49 de ani… Lipsa de bani a organizatorului – TVR – a fost cauza cel mai des invocată după ’89.
Iată acum câteva fragmente de istorie a acestui festival care putea ajunge un alt San Remo…
“Sînt multe legende despre cine a avut ideea acestui festival, cine i-a dat numele, cum a fost plănuit. Meritele primei ediţii revin echipei de jurnalişti condusă de Tudor Vornicu. Braşovenii care au muncit nu cinci zile, cît a ţinut festivalul, ci cîteva luni, zi şi noapte, au rămas nişte anonimi. Pentru Braşov, un astfel de festival a însemnat, în 1968, anul primei ediţii, o mobilizare de forţe şi fonduri fără precedent. De la scenografi şi chelneri pînă la ştabii de partid şi jurnalişti, toată lumea s-a dat peste cap ca festivalul să iasă bine. Şi a ieşit. Prima ediţie a Cerbului de Aur a adus României şi Braşovului o faimă care s-a păstrat peste ani.
Gheorghe Conţu, secretar cu cultura şi propaganda la municipiu, povestea că, aflîndu-se într-o vizită particulară în Braşov, Ceauşescu ar fi spus, privind panorama oraşului: „Braşovul e Salzburg-ul României. Mă, voi de ce nu faceţi un festival?“. De aici a pornit totul.
(…)
Pe 5 martie, într-o marţi, festivalul şi-a deschis porţile cu secţiunea compoziţiilor în afară de concurs. Primul care a urcat pe scenă a fost Constantin Drăghici cu melodia „Am strîns toamnă după toamnă“. Deşi se spune că primii prezentatori ai Cerbului au fost Iurie Darie şi Stela Popescu, cuvîntul de bun-venit în limba franceză a fost adresat de către Luminiţa Iacobescu. Emoţionată, actriţa s-a bîlbîit de cîteva ori. Publicul a aplaudat frenetic vocile îndrăgite autohtone, dar şi pe cele de peste hotare pe care le auziseră doar la radio.
Reprezentanţii României au fost:
Margareta Pâslaru – Menţiune Specială a Juriului
„Acesta e cântecul meu” (Charles Chaplin/Margareta Pâslaru)
„Nu-ţi fie teamă de un sărut” (Camelia Dăscălescu/Viorel Burlacu)
Anca Agemolu
„Doar un singur om” (Jolt Kerestely)
„Mai minunat decât sufletul tău” (Aurel Giroveanu)
Dan Spătaru
„Mă întorc acasă” (Barry Mason)
„Nu-ţi şade bine când plângi” (Gelu Solomonescu/Aurel Felea)
Trofeu controversat
În a doua zi de festival, cotidianul local se deschidea cu articolul „Al 200.000-lea tractor românesc“. Totuşi, pe durata festivalului, ziarul aloca o pagină pentru interviuri şi cronici, fotografii şi ştiri de la Cerb. Totul se termină brusc, pe 12 martie, cînd George Sbârcea explică de ce trofeul a ajuns la Jaques Hustin, iar Kalinka, preferata publicului, a obţinut doar locul III. „Poate că belgianca Kalinka a fost cea mai bună cîntăreaţă a concursului braşovean. Dacă ea n-a obţinut locul I în clasamentul final, aceasta se datorează faptului că juriul şi-a dat seama de bogata sa experienţă de interpretă şi a socotit că nu mai are nevoie de distincţia cea mai înaltă pentru a-şi putea continua evoluţia“.
(…)
„A fost o porcărie!“
Totuşi, succesul primei ediţii l-a lăsat rece pe Ceauşescu. A vrut un festival de amploare, a avut unul de prestigiu. Dar niciun român nu urcase pe podium. Asta pentru că interpreţii noştri s-au lăsat copleşiţi de emoţii şi pentru că Paler le-a cerut juraţilor români: „Vă rog să nu confundaţi ospitalitatea cu dorinţa noastră de a avea un premiu“. Elenei Ceauşescu nu i-a convenit acest lucru.
„Am primit ordin să ne prezentăm toată conducerea televiziunii la secretariatul CC al PCR. Ceauşescu a urlat: «A fost o porcărie! Are cineva ceva de zis?» Am făcut o mare greşeală spunînd o frază interzisă: «Permiteţi-mi să nu fiu de acord cu părerea dumneavoastră». După două minute, deja nu se mai uita la mine. Peste două zile am fost dat afară“, povestea Paler. Anii următori, Cerbul de Aur avea să-l sperie şi mai tare pe dictator. Voise un festival care să convingă că România e o ţară deschisă către lume şi a obţinut o manifestare care arăta românilor prea făţiş ce înseamnă libertatea. Gloria lui era umbrită de Cerbul de Aur. După ediţia din 1971, va pune punct acestui act de cultură, spre stupoarea muzicienilor români, dar şi din străinătate care acordaseră deja Cerbului un loc însemnat în calendarul manifestărilor internaţionale.
(…)
40 de nume celebre
• Concurenţi: Niky Hilton (Anglia), Gerda Berndorf (Austria), Marika Lichter (Austria), Jacques Hustin (Belgia), Kalinka (Belgia), Iordanka Hristova (Bulgaria), Margarita Radinska (Bulgaria), Josef Laufer (Cehoslovacia), Io Roland (Elveţia), Maria Rung (Finlanda), Guy Mardel (Franţa), Ingo Graf (RDG), Rene Martin (RDG), Nana Gualdi (RFG), Patricia Cahill (Irlanda), Adela Maffina (Italia), Gaby Novac (Iugoslavia), Eric Thomace (Luxembourg), Urszula Szipinska (Polonia), Mafalda Sofia (Portugalia), Anca Agemolu (România), Dan Spătaru (România), Margareta Pîslaru (România), Roddy McNeil (Scoţia), Michel (Suedia), Nina Brodskaia (URSS), Katty Kovacs (Ungaria).
– Premii:
– Cerbul de Aur: Jaques Hustin
– Cerbul de Argint: Josef Laufer
– Cerbul de Bronz: Kalinka.
Alte premii şi menţiuni: Roddy McNeil, Iordanka Hristova, Margareta Pîslaru, Marion Rung, Ursula Szypinska.
– Recitaluri: Los Machucambos, Gică Petrescu, Hugues Aufray, Caterina Casseli, Edith Pieha, Amalia Rodrigues, Rika Zarai, Rita Pavone, Maria Mitiieva, Bobby Solo, Jean Claude Pascal, Gilbert Becaud.
(…)
Sursa: aici.
Citiţi şi
Răspunsul lui Nick Cave către un fan
Margareta Pâslaru, invitată de onoare la Festivalul Tânăr de la Sibiu
