Acum douăzeci de ani, aș fi râs copios auzind așa ceva. Mi s-ar fi părut o glumă nereușită, a unor „bătrânele” disperate că timpul le-a cărat după el.
Acum zece ani, aș fi tăcut neîncrezătoare, gândindu-mă că femeile au tendința să dramatizeze.
Acum, însă… acum sunt convinsă că tinerețea începe la 40 de ani.
M-am reîntâlnit de curând cu câteva prietene, fiecare dintre ele aflate în preajma acestei vârste pe care unii o consideră critică din cauza convenției prin care 39 de ani +12 luni devin 40. Un fel de criză autoindusă, conștiincios clădită pe premise debile, dar care căpăta, ca-ntr-o alchimie răutăcioasă, valențe de adevăr incontestabil, astfel că chiar se produce, iar efectele sale au repercusiuni cât se poate de reale. Și de ce, mă rog? Când acum este momentul în care echilibrul dintre experiență, energie și dorință de viață chiar există. Este aproape palpabil, îl simt în fiecare discuție, în fiecare decizie, în fiecare întâmplare.
Mi-am regăsit prietenele dornice să muște viața, cu o inocență cizelată de trecutul nu mereu blând, iubind sau dorind să iubească, dar nu să se îndrăgostească. Cu privirea limpede, cu o eleganță proprie unui stilul personal care, fără a fi fost copiat din tratate de modă sau împrumutat din budoarele vedetelor în vogă, cucerește, chiar și atunci când fac alegeri „altfel”, de la parfumuri bărbătești la ceasuri bărbătești. Încă nu sunt „doamne”, dar nu mai sunt nici copilele ușor impresionabile de altă dată. Sunt mai frumoase și mai hotărâte, stăpâne pe un sine pe care deja îl cunosc, și pentru care au avut timp să se inițieze în a-l iubi. Dar, cel mai important, fără acea furie născută din eșecuri și din neîmpliniri neasumate care tinde să guverneze atitudinea de femeie nefericită, cu înclinații spre misandrie sau feminism „extrem”.
Deși bărbații sunt „vinovați” pentru toată suferința unei femei și, desigur, femeile poartă povara vinei pentru suferințele bărbaților, la 40 de ani aceste „vine” și „suferințe” dispar; de fapt, nu, nu dispar, ci sunt sublimate. Nu că învățarea iertării s-ar fi terminat, dar acum parcă nu mai este timp și pentru răutăți străine, închipuiri, sau regrete prost palmate. Acum este timp doar pentru bucuria din fiecare și corespondentul ei în celălalt.
Indiferent de statutul social, cu o răbdare mai subțirică, dar cu o voință mai bine înfiptă între clavicule și pelvis, la 40 de ani nu retrăim așa numita „primă” tinereţe, atunci când graba, entuziasmul, naivitatea și încrederea prostească se amestecau într-o pastă suficient de groasă, cât să nu vedem realitatea, dar suficient de strălucitoare cât s-o vrem necondiționat. Ei, bine, nu. Acum lucrurile se așază în lumina lor interioară, într-o pace plină de zvâc, însă unul atent măsurat, a cărui libertate se sfârșește acolo unde începe pasiunea adâncă. Pasiunea care angrenează toate straturile ființei și care arde în mod conștient şi cu atât mai nimicitor.
Tinerețea începe la 40 de ani și, dacă e să-mi ascult intuiția, nu se termină niciodată.
Citiţi şi
Femeile mature vs femeile imature
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
