Pe B. l-am întâlnit pe Tinder. Tinder, da! Aplicaţia aia tâmpită de dating unde toţi bărbaţii sunt CEO, owner sau te miri ce funcţii de conducere mai există.
A fost match la primul like. Semn din partea divinităţii că suntem făcuţi unul pentru celălalt.
Vorbim vreo două zile pe chat-ul aplicaţiei, până când, olteancă din fire şi nerăbdătoare, constat că mesajele se trimit destul de greu şi că ar fi mai bine să ne mutăm pe Facebook.
Send friend request, accept… şi de aici începe distracţia. După ce facem amândoi o analiză amănunţită a profilelor, eu văd nişte poze cu o domnişoară blondă din localitatea lui de baştină (ultimele fiind cu o lună în urmă), însă nu pun întrebări de niciun fel. Frumuşel foc B, scrie corect, are replicile la el, hmm… hai să îi dăm o şansă. De pe partea cealaltă a castelului (în cazul în care nu v-aţi prins că ne aflăm într-un basm) încep manifestările prinţului: drăguţo, drăgălașo, frumuşico, măi zâmbet, puiuţ şi ce alte orătănii mai sunt pe lumea asta.
Îmi spune că locuieşte la Londra de opt ani, dar că el vine neapărat să mă vadă, ba chiar promite, că vrea să ma cunoască, să ma pupe şi stim cu toţii dorinţele ce urmează…
Fericirea asta durează vreo două săptămâni, timp în care le tot explicam prietenelor mele că B. nu are cum să fie real, că prea pare perfect. Constatăm că defectele suntem noi, că ne-am salbăticit şi ne vedem în continuare de ale noastre. Până într-o zi… cu soare încă!
Mă trezesc cu el spunându-mi că îşi închide puţin contul de Facebook, că cineva îi umblă în el. Eu, de bună credinţă, nu pun la îndoială cuvintele băiatului. Lucru care mă ţine vreo 24 de ore, pentru că încep o întreagă anchetă FBI, alături de prietenele mele, descoperind că profilul lui este activ, doar că eu am primit un… block!
Vedem cum like-urile dintre el şi tipa pe care o văzusem eu în poze continuă, ba chiar reacţiile cu inimioare nu întârzie să apară. Subit o plecare de-a lui în Franţa (exact în zilele programate să vină să ma vadă), coincide cu un check-in de-al ei în aeroportul Otopeni şi cu dispariţia domnişoarei de pe Facebook vreo patru zile (în condiţiile în care suferă de ADHD virtual şi postează de minimum 15 ori pe zi).
Conversaţiile dintre noi se reiau după acele zile ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat între timp, el menţinându-şi în continuare dorinţa de a veni să mă vadă, adorându-mă, idolatrizându-mă şi ce mai are el timp să facă în momentele în care nu reacţionează cu inimoare la pozele blondinei. Ba chiar îmi promite că o să facă tot posibilul ca anul ce vine să fie unul bun și frumos încă de la început. Nu durează mai mult de două săptămâni, iar povestea cu coincisul unui check-in se repetă, doar că de data asta destinația este Italia. Hmmm…
Acum… întrebarea mea este: Oare ar trebui să ţinem pentru noi articolul ăsta sau ar fi chiar mişto să îi dăm share până află şi ea că iubitul ei combină gagicuţe pe Tinder? Nu de alta, dar l-aş cam lua de bărbat, că atât de mult iubesc eu golanii ăştia…!
Guest post by GYA27.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Voi ați observat cât de greu e pentru unii să suporte fericirea, binele sau succesul altora?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
