Redăm mai jos, un fragment din interviul cu regizoarea americană Karin Coonrod realizat în decembrie 2011 de criticul de teatru Cristina Modreanu. Este fragmentul în care Karin povestește despre întâlnirea cu Liviu Ciulei. Iată cum și-l amintește.
foto: Ching Gonzalez
– Deși legăturile tale cu scena românească sunt mai multe, aș vrea să începem cu întâlnirea ta cu Liviu Ciulei, pentru că recenta lui dispariție (n.red. 24 octombrie 2011) e încă vie în amintirea cititorilor noștri. Ai studiat cu el, care a fost prima ta impresie despre Liviu Ciulei atunci când l-a întâlnit?
– Ciulei a avut o imensă influență asupra mea. L-am întâlnit ca studentă la Columbia University, unde urmam un program de masterclass de trei ani, iar el era profesorul nostru în al doilea an și cred că am fost foarte norocoși că l-am avut acolo. Nu știam atunci cine este, eu eram foarte la început, aveam doar impresii puternice, impulsuri și idei foarte sigure cum au tinerii, dar nu-i știam pe marii oameni de teatru. Știu însă că eram foarte flămândă, vroiam să învăț cât mai multe. Când a intrat prima dată în clasă am simțit că sunt acasă. Mama era italiancă, Anna Maria Giacomelli, iar el suna ca acasă, ca familia mea îndepărtată. Era pasionat, strălucit de inteligent, ochii lui erau mereu alerți, plini de amintiri, de idei. Îmi amintesc că obișnuiam să mă uit la ochii lui, era atâta viață în ei! Ne-a arătat atunci multe dintre producțiile lui, a vorbit în detaliu cu noi despre ele, am avut câteva proiecte de făcut, iar eu am lucrat la Păsările după Aristofan. El a venit să vadă spectacolul, mi-a spus că se citește poezia în el și m-a întrebat dacă vreau să-i fiu asistentă și mi-a dat de ales între două teatre unde urma să monteze, dar spunându-mi că Teatrul Guthrie e cel mai bun. Urma să monteze Bacantele la Guthrie și Coriolanus la Princeton. Am urmat sfatul lui și am mers la Teatrul Guthrie unde am lucrat timp de 9 săptămâni împreună la spectacolul cu Bacantele. Atunci a început adevărata prietenie dintre noi, fiindcă am petrecut toate zilele lucrând, iar serile împreună cu el și cu Helga, soția lui. Luam masa împreună, discutam… mai am și acum un carnet plin de note din ce spunea la repetiții, voiam doar să fiu în aceeași cameră cu el când lucra. L-am ajutat cu audițiile, a vrut apoi ca eu să lucrez cu corul, era o companie minunată, am rămas cu mulți prieteni de atunci.
Ciulei era foarte poetic în ceea ce făcea pe scenă, îmi plăcea asta foarte mult, singurele tensiuni dintre noi apăreau atunci când eu aș fi vrut să fie puțin mai sălbatic, să ducă ideile mai departe. El crea și decorul, făcea asta pentru multe spectacole, îi plăcea enorm partea aceea a construirii unui nou univers, era munca lui preferată la spectacol. De fapt, acum îmi dau seama că ultima mea fotografie cu el este făcută în București, iar Liviu stă lângă macheta ultimei lui creații arhitectonice, pe care a făcut-o pur și simplu de plăcere. E o clădire foarte frumoasă, așa că am vrut să-i fac o poză cu ea. El spunea ”am vrut să o fac, dar nu va fi construită niciodată!”
Cristina Modreanu este critic de teatru, curator şi expert în artele spectacolului, doctor în teatru al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică şi autoare a cinci cărţi despre teatrul românesc şi a numeroase articole în reviste de cultură din România şi din străinătate, redactor-şef al revistei de artele spectacolului Scena.ro, pe care a co-fondat-o în 2008, şi lector universitar la Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii din cadrul Universităţii Bucureşti.
Citiţi şi
Jean-Luc Godard și două filme de weekend
Ce să scriu în CV la competențe și abilități sociale
Vrei să te angajezi? Citește despre importanța unui CV bine făcut
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
