Kahlil Gibran (n. 6 ianuarie 1883 – 10 aprilie 1931) a fost un poet, filozof, prozator și eseist libanez, unul din romanticii târzii ai literaturii arabe. A scris în arabă și în engleză. În română, a ajuns grație traducerilor făcute de poetul Radu Cârneci.
“Am tradus un scriitor de excepţie, Kahlil Gibran, libanez (care a fost, în acelaşi timp, şi un apreciat pictor), a scris şi proză şi poezie, dar a rămas pentru umanitate prin ”Profetul” şi ”Grădina profetului”, cărţi de tradiţie şi atmosferă christică, dar şi de o modernitate afişată, mergând pe problemele lumii de astăzi: pace, dragoste, iubire, moarte, avere, dreptate, justiţie şi multe, multe alte idei şi fapte contemporane, care au fost, de altfel, şi-n alte timpuri, iar în prezent de mare acuitate. Acest creator de excepţie a arătat prin ”Profetul” şi ”Grădina profetului” drumul moral potrivit timpului de faţă.” (interviu din 2003, 8 martie, “Destine și pasiuni”, Radio România Actualități)
Noi am ales să vă oferim învățăturile profetului despre daruri.
***
“Nu daţi decât puţin, când daţi din ce-i al vostru. Numai dând din voi înşivă daţi cu adevărat. Pentru că, spuneţi-mi, ce-s averile voastre decât nişte lucruri pe care le păstraţi cu străşnicie, crezând că mâine veţi avea nevoie de ele? Şi ce este frica de sărăcie, dacă nu sărăcia însăşi? Iar groaza de sete, în preajma fântânilor pline, nu-i oare setea cea mai nestinsă?
Sunt unii care dau puţin din belşugul pe care îl au şi aceasta pentru a li se recunoaşte dărnicia, însă acea dorinţă ascunsă umileşte darul făcut.
Sunt, apoi, alţii care, puţin având, dau totul. Aceştia cred în viaţă şi în mărinimia vieţii, iar sacul lor niciodată nu-i gol. Ei sunt cei ce dau cu bucurie, iar bucuria le este răsplata cea mare.
Dar sunt şi din cei ce dau cu durere şi durerea rămâne botezul acestora.
În sfârşit, sunt cei ce dau fără a simţi nici durere, nici bucurie, necunoscându-şi virtuţile. Ei sunt asemenea mirtului din vale, care îşi răspândeşte parfumul în spaţiu. Prin mâinile unor asemenea făpturi vorbeşte Dumnezeu şi dindărătul ochilor acestora El surâde Pământului.
Deseori spuneţi: „Am să dau, dar numai acelora care merită.” Pomii din livezile voastre nu spun, însă, astfel şi nici turmele de pe imaşuri. Ele dau ca să poată trăi, fiindcă a păstra înseamnă a pieri.
Desigur, cel care-şi merită zilele şi nopţile merită totul şi din partea voastră. Iar cel care a meritat să bea din oceanul vieţii are tot dreptul să-şi umple cupa şi din micul vostru pârâu.
Luaţi aminte ca mai întâi voi să meritaţi a fi dăruitorul şi instrumentul dărniciei pentru că, într-adevăr, viaţa e cea care dă viaţă, în timp ce voi, care vă socotiţi binefăcători, nu sunteţi decât martorii acesteia. Iar voi care primiţi – şi cu toţii primiţi! – nu vă luaţi povara vreunei recunoştinţe spre a nu vă pune de bunăvoie un jug vouă şi celor ce dăruie.
Înălţaţi-vă, mai degrabă, cu cel care dă, primindu-i darurile ca pe nişte aripi, fiindcă a ţine prea mult seama de datoriile voastre înseamnă a vă îndoi de generozitatea dăruitorului, care are pământul mărinimos drept mamă şi a cărui tată însuşi Creatorul este.”
Ce-ar mai fi de adăugat?…
Citiţi şi
Ai mulți iubiți și totuși numai eu te iubesc
În seara de Moș Nicolae a învățat ceva chiar de la fiul ei
Nu Katharine Hepburn a povestit despre biletele la circ, dar mesajul bunătății umane e foarte frumos
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
