Cuiva care a citit Jurnalul Annei Frank după 2001, adică varianta necenzurată de tatăl ei pentru prima publicare din 1947, nu i-ar putea trece prin cap că anumite pagini ar putea fi considerate azi nici mai mult, nici mai puțin decât literatură pornografică. Și totuși, undeva pe planeta asta, și nu în Arabia Saudită, ci în SUA, mama unei adolescente cu doar un an mai mică decât autoarea (12-13 ani) a făcut plângere cerând scoaterea pasajelor cu descrierea zonelor intime pe motiv că o stânjenesc pe fiica ei.
Dar descrierea pe care o face Anna e de-o inocență înduioșătoare, ce nu poate nicicum strârni gânduri “necurate”: „acolo, jos, sunt falduri de piele peste tot, abia o poţi găsi. Găurica de sub ele e atât de mică încât nu-mi pot imagina cum poate intra un bărbat acolo, darămite să iasă un copil!” Nedumeririle legate de venirea pe lume n-au ocolit pe nimeni și au dat poate chiar insomnii copilelor care nu au avut alături surori mai mari ori mame cu mintea liberă de prejudecăți cu care să poată vorbi despre ceea ce le frământa.
Adevărul, care acestei mame grijulii îi scapă, e mult mai „frank” decât pasajul incriminat drept pornografic. În realitate, copiii încep să-şi arate părţile intime încă de la grădiniţă, mai ales băieţii, care găsesc reacţia fetelor teribil de amuzantă. În realitatate, noi, fetele, ne-am uitat în oglindă la ceea ce altfel nu putea fi văzut, și-am descoperit că atingerea într-un anumit punct era tare plăcută. În realitate, ne ascundeam să răsfoim “anumite” reviste şi ne speriam de cât de urâte păreau zonele intime ale celor mari, ba chiar ne adunam cele mai bune prietene şi ne priveam una pe cealaltă, dezbrăcate, comparându-ne. Ne miram, ne îngrijoram, eram teribil de curioase, pentru că trupul nostru începea un dialog fascinant cu noi.
Că fata s-a simțit stânjenită faţă de colegi, pot înțelege. Pentru că, într-adevăr, în gimnaziu se râde ori de câte ori apare în vreun text un cuvânt cu conotaţii sexuale. Iar în timpul și după orele de biologie se râde parcă cel mai mult. Dar fetele învaţă să se apere singure de răutăţile băieţilor, dacă e cazul, îi cuminţesc cu câteva vorbe deştepte şi își văd apoi de-ale vârstei. În plus, aşa îşi dau seama şi ele că sunt perfect normale, mai ales dacă descrierile sunt făcute de fete de vârsta lor, cum e cazul Annei şi, taman bine, pot prinde curajul să se ducă acasă şi să îi pună întrebări mamei. Dar probabil că nu unei mame care-a cerut cenzurarea Jurnalului Annei Frank.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
