„Jimmy, deschide ochii, Jimmy! Să știi că va trebui să te intubăm dacă nu deschizi ochii, Jimmy!”
Jimmy refuză să coopereze. Jimmy preferă să moară decât să fie nevoit să îi dea maică-sii explicații nesfârșite legate de „relația” lui recentă cu băutura. El are numai șaptesprezece ani și se știe deja cât de cicălitoare poate fi o mamă de adolescent, nu-i așa?
Jimmy al nostru zace vlăguit de puteri în camera de gardă. E îmbrăcat și încălțat, plin de noroi si de sânge. Încet-încet pricepe ce i se întâmplă. E foarte nefericit, continuă să țină ochii închiși.
Nu e „inconștient după cum fals pot crede muierile astea”. Le poate auzi când îl strigă, dar se teme. Se teme sa moară, se teme și să trăiască.
„Ce să fac? Or să mă spânzure ai mei pentru că iar am dat-o în bară!!”
„Dar dacă ea nu mă vrea, ce pot să fac? Ce rost are sa mă mai ridic vreodată de aici? Ce vor oamenii aștia toți de la mine? De ce nu mă lasă în pace să îmi duc tristețea până la capăt, sa-mi port crucea asta grea în spinare cu demnitate?” Lumea din jur încearcă un răspuns nu prea convingător pentru el.
Abia după minute bune de eforturi mai mult sau mai puțin eșuate, însoțite de diversele stări și emoții, Jimmy alege viața.
Deschide ochii, ochi care i se măresc din ce în ce mai mult, gata să îi iasă cu totul din orbite. Ei par singurii fericiți că au scăpat cu bine din această capcană. Personalul medical serbează victoria revenirii lui Jimmy cu o răsuflare de ușurare, încearcă chiar și o glumă.
„Păi bine, măi, Jimmy, pentru o fată să faci tu una ca asta? Merită așa un sacrificiu o fătucă de liceu care habar n-are cum e viața cu adevărat?”
„Fata asta nu mă vrea pe mine, pe mine nu mă vrea…Voi chiar nu întelegeți cât sufăr?”
„Evident că nu pot întelege, doar ei sunt oameni mari… Nimeni în jur nu pare să-mi înțeleagă suferința, mai ales că aici sunt numai femei! Ironia sorții, nu? Parcă s-au vorbit între ele să dea la o parte toți barbații, și să facă numai ce vor ele, ahhh, muierile astea! Nici tata n-a venit, o văd doar pe mama!” le răspunde în gând Jimmy cel proaspăt revenit printre adulți. Sarcasmul său promite. E un semn că se va face bine curând. Acum va trebui să meargă să îi verifice ăștia lovitura de la cap.
„Și la computerul tomograf, tot femei or fi? Dumnezeu ar face bine ca, din când în când, să mai lase și niște bărbați pe aici care să stea de vorbă cu mine! Femeile chiar nu înțeleg niciodată nimic! Doamne, oare măcar tu pricepi ceva din toate astea?”
Jimmy e aproape convins că tot ceea ce i se întâmplă are la bază un complot feminin bine pus la punct, unul aflat în plină desfășurare.
„Mamă, sunt lovit rău la nas, la cap? Ce am, de fapt? E grav?” își schimbă Jimmy, deodată, direcția gândurilor, transformându-le în vorbe abia șoptite. Durerea, resimțită acut pe undeva pe lîngă tâmpla dreaptă, îl împiedică să folosească un ton mai puternic și mai dur, după cum și-ar fi dorit.
„Ți le-ai spart pe amândouă”, răspunde mama cu o solemnitate demnă de un eveniment scorțos, unul iminent și trist. Vezi dacă nu ești cuminte?? Puteai să mori dacă nu te aduceau colegii la spital!!!”
„Păi dacă fata asta nu mă vrea, măi, mamă! Am băut, mamă, am băut foarte mult, probabil am și căzut apoi, nu?”
În ciuda suferințelor de tot felul, Jimmy nu e încântat de nasul său cel frumos acum rănit și sângerând în voie. Totuși, sacrificiul nu i se pare unul complet inutil.
„La ce i-o mai fi trebuind lui un nas așa frumos dacă tot nu poate să adulmece cu el în voie parfumul dulceag al iubitei, aroma fructată și amețitoare, care urmează atent linia gâtului lung până sub ceafă, până unde întâlnește puful moale de la rădăcina părului, dezmierdându-l tandru?”
Sau poate că nu e chiar așa, Jimmy nu mai e sigur. Nu își poate aminti dacă a simțit vreodată cu adevărat acel parfum sau doar i s-a părut. Probabil doar își inchipuie cum ar fi fost, sau cum ar putea fi dacă…
Își întrerupe firul gândurilor când întâlnește privirea mamei veghindu-l îndeaproape.
E tacută și e speriată. Ar vrea să își certe fiul său cel fără de minte, dar ar vrea să îl și mângâie în același timp. Ar vrea să poată să îl ajute să nu mai simtă nicio durere, nicio o durere fizică măcar. Tace și el, tac împreună. O legătură complice și plină de sens se naște pe nesimțite între mamă și fiu.
Mama impinge îngândurată scaunul cu rotile în care fiul merge la investigații suplimentare. Știe că atunci când Jimmy va ieși din spital, va trebuie să reînvețe aceeași lecție iar și iar.
Există multe fete care nu știu ce înseamnă să fii îndrăgostit și să suferi din asta. Ori există fete care nu vor să audă de dragoste, o dragoste pură pentru care baieții aleg să se îmbete, o dragoste ieșită din comun, pentru care băieții aleg chiar și să moară.
Dar ei sunt, de fapt, puternici, pentru că ei pot să plângă. Și plâng pentru că suferă dintr-un eșec în dragoste, poate prima lor dragoste, dar, cu siguranță, nu și ultima. Mama lui Jimmy înțelege. E cicălitoare, cum zice Jimmy, dar măcar înțelege. Asta da, victorie.
Dar până la urmă, cine zicea că fetele sunt cele mai sensibile? Uite că băieții pot fi la fel de ușor de rănit, avem dovada astăzi cu Jimmy. Băieții și ei plâng, plâng și beau, beau și plâng, baieții beau din dragoste, băieții mai și cad…
…Oare ce înseamnă să fii adult? Să nu mai plângi, să nu mai ai curajul să mori pentru nimic? Probabil că, odată cu vârsta, nu mai suntem atât de dispuși să ne părăsim „cercul cel strâmt” și gol. Am devenit bolnăvicios de imuni la tot, bun sau rău, oricum, cum ar veni el peste noi, fără niciun filtru de protecție, fără nicio dorință de a elimina ce e otrăvitor, distrugător și fără sens. Ne-am vaccinat anti-trăiri și anti-iubire.
M-am simțit și eu de multe ori copleșită de încercările vieții de adult, ca fiecare dintre noi de altfel. Dar atunci când simțeam că e mult prea mult, că ceva doare sufocant de rău, că soarta mă înjunghie adânc și fără scrupule pe la spate, atunci am încercat să îmi amintesc de copilărie, de vremurile când nimic nu durea cu adevărat, când totul era numai fior de bucurie sinceră de copil…
Guest post by Niște Palavre
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
„Pe atunci eram săraci, dar fericiți”
Mama – în rolul principal al Eroului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
