Cred că ar trebui să încep prin a vorbi despre libertate. Despre libertatea de a crede în ce vrei, de a asculta ce vrei, de a scrie ce simți – atât timp cât nu deranjezi pe nimeni. E ușor și nedrept să blamezi, să condamni, să înfierezi sau să jignești în necunoștință de cauză pasiunile unor oameni. Sau credința lor! Uneori părerile de rău (mai ales din partea celor de la care aștepți deschidere și înțelegere) vin târziu. Și chiar și atunci sub presiune mediatică!…
Am în față revista Vox Pop Rock. Unii știu cu siguranță despre ce vorbesc. Exemplarul cu numărul 14. Evident, eram liceeană pe-atunci… Poate totuși vă amintiți de posterul cu Jim Morrison de la pagina 13. Semăna cu cel din imagine. A stat lipit la mine pe ușă în dormitor până târziu, când am plecat la facultate. Am uitat să specific, eram în provincie, mai exact în Piatra-Neamț, – într-un oraș unde se asculta The Doors, Led Zeppelin, Pink Floyd sau Metallica. Și unde ne întâlneam „la turn” și mergeam să ne plimbăm „la colibe” și fiecare își vedea de treaba lui, de talentul lui, de pasiunile proprii! O generație care știa să împartă și să iubească! Și care asculta Vineri noaptea în direct! Poate vă mai amintiți și de festivalul Young Rock for Youngs care se desfășura acolo… și de trupa Teuton…
Și revenind la posterul cu Jim. Morrison n-a fost doar zeul rock îmbrăcat în haine de piele care cânta senzual „Light My Fire”. Jim a fost și un poet, dar mai presus de toate a reprezentat un simbol! Generații întregi au fost fascinate de magia versurilor lui (vezi Cartea de la Vama Veche, ascultați-l pe Cristian Pepino povestind)…de muzica lui, de sentimentul de libertate pe care îl respira, de cadența pe care a imprimat-o în anii ’60. Dacă mergeți la Père-Lachaise vedeți că nici acum nu este singur… Jim a celebrat libertatea și sinceritatea la niște cote greu de imaginat. Și le-a asumat până la capăt și a făcut-o fără ipocrizie. Muzica lui însă, a rămas. Și se va conjuga întotdeauna cu ideea de liberate!
Poate e bine, uneori, înainte de a judeca, să privim dincolo de pletele rebele…
„The most important kind of freedom is to be what you really are. You trade in your reality for a role. You trade in your sense for an act. You give up your ability to feel, and in exchange, put on a mask. There can’t be any large-scale revolution until there’s a personal revolution, on an individual level. It’s got to happen inside first.”
(Jim Morrison)
Citiţi şi
Invitație la filmul de scurt metraj REFRENUL COPILĂRIEI
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
