Filmul Joker nu va ajunge la mase, deși există un PR bun în această direcție. Filmul cere empatie, o calitate care lipsește din ce în ce mai mult în rândul tuturor societăților. Sună a generalizare, însă acesta să fie singurul păcat de subiectivitate de care să mă încarc în acest articol. Joker este despre cum societatea noastră creează îngeri sau monștri. Definitoriu în acest proces este empatia noastră. Ce vreau să spun mai exact?
Dacă luăm ca punct de plecare biografia lui Hitler spre exemplu, putem extrage de acolo momentul când tânărul austriac își propusese să devină pictor. Deși știm că talentul lui artistic era mediocru, nu cunoaştem ce putea ieși de acolo dacă Hitler ar fi decis să meargă pe calea artei și nu pe cea a politicii.
Empatia, în ambele lui variante biografice, joacă un rol decisiv. Poate cu mai multă empatie din partea oamenilor ar fi reușit să devină un pictor bunicel (e loc sub soare pentru toată lumea) sau ca politician ar fi reușit să devină mai moderat. Felul în care societatea respinge anumiți oameni prin lipsa ei de empatie este cheia înțelegerii filmului Joker. E simplu să spunem că Hitler avea sânge de criminal și noi, societatea, suntem victime ale comportamentului său, însă mai dificil este să vedem că și noi am ajutat la crearea unor monștri în societate.
Este, poate, neelegant să gândim că societatea, prin promovarea unui sentiment de indiferenţă (amintesc de Elie Wiesel care numea indiferența drept opusul dragostei), poate schimba atât de multe.
Personajul filmului este un om cu suflet bun și cu aspirații cel puțin admirabile, dacă nu nobile. Lipsa totală de empatie din partea tuturor, batjocura de care are parte în mod nemeritat, toate acțiunile care îi prilejuiesc suferință îl duc într-un punct fără întoarcere. Joker nu e un film care să instige la violență, ci la empatie. Faptul că unii nu înțeleg mare parte din esența acestui film arată resursele limitate ale propriei empatii.
Fără a face exces de cuvinte sau a povesti filmul, căci nu e cazul, Joker nu este un personaj neînțeles, ci un personaj care nu este ascultat. Nimeni din anturajul său nu-l ascultă. Până și cea însărcinată de stat să-i fie psiholog nu-l ascultă. Dansul său enigmatic nu are nimic misterios. Este un dans al eliberării, un dans care îl pune în sfârșit într-o situaţie de libertate în raport cu societatea. Sună cinic, dar evoluția personajului dovedește că nu există cruzime, ci doar o boală netratată (neîmpărtășită, nemărturisită și alte “ne” pe care le putem adăuga), care putea fi atenuată prin atenția și empatia noastră. Știu, e mult mai ușor să dăm vina pe Joker, dar cea mai bună glumă tot viața o are în pregătire (ca în film), căci fiecare putem deveni un Joker dacă societatea devine tot mai inumană.
Citiţi şi Cinci premiere cinematografice în această toamnă
Intenția regizorului este articulată în această direcție. Publicul are șansa să arunce la coș acest Joker sau să trimită filmul la colțul rebarbativ, patibular al contextului actual. Poate să facă glume, dar să nu uităm că ultima glumă aparține tot Joker-ului. Să nu uităm că fiecare se poate surprinde în infinite moduri, chiar dacă revendică o cunoaștere de sine impecabilă.
Din acest motiv, “Je suis Joker” este o campanie care nu va exista niciodată. Poate totuși avem noroc şi empatia va răsări de unde ne așteptăm mai puțin. Dar cât poate supraviețui optimismul într-o lume ocupată aflată în deconstrucţia empatiei? Cine o fi îndreptățit să răspundă?
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
