E la modă ca, după ce ajungi la un anumit statut social, să deplângi soarta animalelor crescute în ferme spre a fi sacrificate.
E la modă să vorbeşti despre alegerea ta de a deveni vegetarian luminat ca opus al troglodiţilor care consumă carnea fraţilor necuvântători.
E la modă, de fapt, să vrei să fii în centrul atenţiei.
Doamna Birkin, la câteva decenii de la crearea modelului Birkin de către firma Hermès, se dă poetic lovită în centrul sensibil de modul în care sunt crescuţi aceşti crocodili şi de modul în care sunt sacrificaţi.
Citiți și Jake Birkin împotriva Hermès.
E sublim, e încântător, ce mai, mai că îmi dau lacrimile.
Doar că micul şi constantul meu companion de pe umărul ăl stâng mă înţeapă şi-mi pune neuronul căzut pe spate-n admiraţie, la muncă.
Parol că nici acum câteva decenii nu se ducea fermierul la crocodil şi nu-i cerea politicos să-şi dea jos pielea ca să poată face firma Hermès genţi de fiţe pentru vedete. Pun capul jos că erau cel puţin la fel de brutal sacrificaţi ca şi azi.
Şi cu riscul de a-mi pune toţi iubitorii de animale în cap, o să spun sus şi tare că atitudinea mi se pare penibilă şi circ mediatic.
Aş fi salutat atitudinea dacă, atunci când i s-a făcut cadou geanta, ar fi refuzat-o ferm în baza aceloraşi argumente pe care le-a adus azi.
Nu contest, viaţa animalelor în prea multe ferme este execrabilă – ceea ce are efecte negative inclusiv asupra mea, consumator final.
Însă dragi doamne şi domni sensibili la subiect, v-aţi pus vreodată problema costurilor agriculturii ecologice şi sustenabile? E uriaş. Şi numărul oamenilor e îngrozitor de mare. E imposibil să se asigure produse agricole eco, bio şi sustenabile la un preţ decent pentru fiecare.
Doamna Birkin se declară jignită de condiţiile de viaţă şi moarte ale crocodililor din ferme. Dar a analizat, cumva, condiţiile de viaţă ale angajaţilor respectivelor ferme? Cât la sută din costul unei genţi de fiţe se duce către ei, cei fără de care geanta pur şi simplu NU se poate face, în absenţa desăvârşită şi sublimă a materiei prime?
Aveţi idee care sunt costurile, de fapt, ale hainelor ieftine aduse din India, China sau Cambodgia?
Aveţi idee care sunt salariile celor care fac hainele mărcilor faimoase?
E posibil să percutaţi că inclusiv în România mulţi muncitori sunt trataţi la fel ca acele animale, de dragul costurilor mici ale forţei de muncă autohtone?
Da, mi se pare extraordinar să-l jelim pe leul Cecil şi pe nevinovaţii leuţi care vor muri fiindcă un tembel c-o puşcă a considerat că 50 mii de dolari reprezintă un schimb echitabil pentru viaţa unui animal frumos. Însă ştiţi că fără cei 50 de mii de dolari mulţi lei ar trebui să fie sacrificaţi, fiindcă parcurile naţionale africane sunt prea mici pentru a fi auto-sustenabile?
E teribil să fii la modă şi să susţii cauze etice. Însă duceţi etica până la capăt şi folosiţi-o la fiecare alegere. Abia după aia ieşiţi la rampă ca să cereţi delimitarea de imagine.
Citiţi şi
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
