Nebunia francezilor pentru a cumpăra cărţi care propun tot felul de reţete şi învăţăminte nu are egal. Poate mai mult decât alte societăţi şi naţii care se înscriu, cred, într-un trend mondial-trăim din ce în ce mai mult, căci vârsta la care murim s-a modificat în ultimul deceniu, dar avem din ce în ce mai puţin timp pentru noi, şi, în consecinţă, căutăm soluţiile simple, rapide, la îndemână, aplicabile ad-hoc – dar totuşi: o simplă vizită în orice librărie de cartier sau într-un conglomerat Fnac este semnificativă: raioane întregi despre cum să ajungi bogat, cum să fii mai deştept, cum să găteşti rapid, cum să înveţi să tricotezi sau să conduci un vapor. Campioni absoluţi, francezii au inventat şi faimoasele cărţi pentru nuli: franceza pentru nuli, engleza pentru nuli, chineza pentru nuli, jurnalism pentru nuli, istorie pentru nuli… Mă opresc, altfel veţi spune că vreau să vă dau reţete pentru a cumpăra cărţi.
Această tendinţă se generalizează din ce în ce mai mult, cred, nu pentru că vrem soluţii rapide pentru tot, ci pentru că ne-am dat seama, într-un fel, cu toţii, că a gândi foarte mult fără a pricepe este inutil. Sau pentru că ne-am săturat să disecăm fiecare lucru în zece mii de feluri, pentru a ajunge ulterior la acelaşi rezultat: nu serveşte la nimic să ne opunem sau să încercăm să înţelegem ce ni se întâmplă, suntem doar foi în vânt care sunt duse de un vârtej al destinului, un vârtej care ascultă doar de regulile pe care doar el le cunoaşte. Singura noastră capacitate de control este doar cea de a decide cum reacţionăm la ceea ce ni se întâmplă. Ne opunem, ne lăsăm duşi de val, interacţionăm?
Recunosc, gândurile nu-mi aparţin în totalitate, nu acestea, sunt încă sub impresia puternică a doi autori, două cărţi care nu au nimic în comun dar care merg spre acelaşi rezultat. Autorii sunt japonezul Haruki Murakami, românca Sandra Pralong, este vorba de “Kafka pe malul mării” şi de “Cum schimbăm mentalitatea”. Ideea lor, generată, la primul, de o reflecţie extrem de subtilă, simbolică, interesantă, uşor de verificat, asupra semnificaţiei numelui lui Kafka (corb în limba cehă) şi a simbolului uşii deschise doar pentru o anumită persoană, care se va închide dacă nu avem curajul să trecem prin ea, spre noi înşine, şi la Sandra Pralong de experienţele prin care a trecut şi observaţia atentă la care îşi supune compatrioţii. Ambii ajung să recurgă la un proverb budist, care spune că adeseori cuvintele au valoare incantatorie, ele devin, rostite cu credinţă, gesturi, gesturile provoacă evenimente pe care ulterior le denumim destin. De fapt, ele nu ar fi decât consecinţa propriilor noastre acţiuni.
Teoria se aplică şi femeilor care caută cărţi cu reţete pentru a rezolva problemele legate de cuplu. Atât femeile de acest gen sunt foarte numeroase (hai să recunoaştem că şi noi am făcut-o măcar o dată în viaţă!), cât şi cărţile de acest gen. Sute, mii de referinţe, care s-au înmulţit într-o asemenea măsură încât clasicul “Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus”, al doctorului John Gray, a devenit deja vechi. Foarte vechi. Acum, aici, există cărţi cu reţete despre cum să cucereşti un bărbat, dar şi cum să-l păstrezi, cum să-l părăseşti… şi viceversa. Deci nu doar probleme de cuplu ci şi probleme pentru a ajunge cumva în cuplu. Isteria merge chiar mai departe. Zilele trecute, unul din cursurile care ni s-au predat la Sciences Po (unde efectuez un master în Managementul Media şi al Digitalului) era despre relaţiile complexe care se instituie într-o redacţie. Interumane. Relaţii conflictuale sau nu. Exemplele, toate, au provenit din lumea personală. Ni s-au predat toate tehnicile de recul (în faţa unui coleg nervos), de calmare, de reformulare, de evadare, dar şi de revenire, de sacadare sau temporizare, de analizare şi canalizare a furiei, emoţiei. Autocunoaşterii.
Gândul mi-a zburat instantaneu la Jane Austen. Ceea ce ni se preda, ceea ce vând cărţile de reţete în relaţiile bărbat-femeie sau duale, pur şi simplu, avea o rădăcină comună. Pe scurt, moştenirea lăsată de Jane Austen. Printre ultimele romane recitite, păstrez două referinţe: “Mândrie şi prejudecată”, “Sanditon”.
Jane Austen, niciodată căsătorită, dar ex-logodnică având nefericirea de a asista la moartea logodnicului, a transpus mai bine care orice carte de reţete sau doctor în ştiinţe, complexitatea şi soluţiile posibile la orice… sfâşiere de cuplu, să-i spunem. Sau căutare de cuplu. Potrivit preceptelor ei, fiecare picior are pantoful pe care îl merită, un pantof care ajunge acolo unde trebuie atunci când destinul o vrea. Între timp, doar o purtare virtuoasă şi responsabilă (gest decis egal gest dus până la capăt), calmul şi răbdarea, înţelepciunea aşteptării, credinţa în puterea sentimentelor adevărate, au capacitatea de a aşeza lucrurile pe făgaşul cel bun. Un exemplu: Elisabeth Bennet îl consideră pe Darcy înfumurat şi necioplit, fuge de el, ca până la urmă, datorită unor împrejurări în care acesta o ajută discret într-o problemă de familie, timp în care ea refuză o cerere în căsătorie iar el continuă să o iubească (“Ce, dacă eu i-am refuzat cererea în căsătorie înseamnă că iubirea lui pentru mine va dispare din senin şi se va îndrepta spre una din verişoare?” – ador fraza aceasta) să se trezească din senin cu el pe pragul casei. Absolut toate adversităţile, neînţelegerile, dispar în momentul în care destinul decide că a venit momentul ca cei doi perfecţi neutroni liberi să devină un atom. Nu serveşte evident la nimic ca unul din ei să încerce să grăbească destinul (nu ar face decât să provoace “un prezent somnoros”, cum scria Kafka într-una din poeziile sale), şi nu serveşte la nimic în acelaşi sens ca un altul să-şi petreacă zilele în durere, lacrimi, urlete etc. Nu ştiu dacă aţi observat, dar în romanele lui Jane Austen, 1. schema de rezolvare a conflictelor este aceeaşi (cea pe care v-am descris-o mai sus), 2. durata temporală este foarte lungă, cei doi nu au veşti unul despre altul uneori timp de luni de zile (inimaginabilă, astăzi, această aşteptare, acum când Facebook există), 3. soluţiile sunt aduse nu de circumstanţe ci de evenimente exterioare la care participăm cu totul involuntare. Inconştient.
Un sfat, deci, doamnelor, în caz de pericol sau nelămurire, neînţelegere, amintiţi-vă că orice bărbat este un Darcy, domnilor, că orice femeie este o Elisabeth Bennet. Dacă nu aveţi chef de citit, priviţi un film, Jane Austen Book Club. Şi înarmaţi-vă cu răbdare şi indiferenţă. Ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla, fără a ne bate prea mult capul. Şi, dacă nu se va întâmpla, înseamnă că nu a fost să fie: a fost doar o lecţie.
Pe Iulia o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Seexul după 40 de ani sau despre sfârșitul cumințeniei
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
