Motto: Destul de deschis înseamnă relativ închis
Am avut în zilele din urmă câteva polemici pe marginea feminismului privit din unghiuri și din puncte de vedere diferite. N-am intenția de a propovădui sau de a face istoria acestui fenomen, dar m-a lovit repetitivitatea argumentelor care se rostogolesc, aceleași, ca o lecție colectivă învățată pe dinafară. Așa că, mai în glumă, mai în serios, mi-am propus să fac un fel de clasament al replicilor care revin cu obstinație în orice controversă care se inițiază referitoare la acest subiect. Majoritatea ideilor nu-mi aparțin, ci sunt replici spontane, pro și contra, ale unor bărbați și femei luați de valul demonstrației în sine. Asta înseamnă ca plagiez la greu și îmi cer scuze anticipat participanților la discuții pentru asta.
Pentru început, aș vrea să încerc să lămuresc confuzia care se face între cele două noțiuni. Feminismul este un curent, ca ăla care te trage prin geamul deschis al mașinii, fenomen cunoscut în România ca bază a multor necazuri sau neplăceri, dar care prin alte părți înseamnă doar o gură de aer proaspăt. Bineînțeles, unii sunt mai sensibili și par a fi mai afectați, aș spune că persoanele rigide, înțepenite, lipsite de flexibilitate sau încotoșmănite în prea multe prejudecăți, îl percep ca fiind periculos pentru sănătatea lor mentală și spirituală. Pentru oamenii sănătoși, însă, curentul înseamnă doar o înviorare, o revenire la simțiri sau o percepție de normalitate.
Feminitatea, pe de alta parte, este un cumul de însușiri date de atribuirea unui x cromozomial în plus unei ființe umane. Nu depinde de educație și nici de factorii externi, dacă ne gândim că Marilyn Monroe, dată mereu ca exemplu de feminitate, a fost crescută prin orfelinate și de o mamă abuzivă. Nu încerc să lămuresc misterul feminității, au curs tone de cerneală în încercarea de a-i da o definiție sau de a o pune în ecuație, e o misiune dificilă în condițiile în care până și matematica crede că x este o necunoscută.
Revenind la prejudecățile noastre, am să încep cu bărbații, tabăra care încă, la această oră, deține poziția dominantă. Atitudinea masculină este condescendentă. Seamănă cu atitudinea șefului care face niște concesii angajatului nemulțumit sau cu bunăvoința unui conducător de trib care împarte niște fructe rămase în plus membrilor mai mărunți și, deci, se simte un bun samaritean făcând asta. Iar de aici pornesc câteva replici care se repetă la intervale regulate.
1. „Ce-aveți, mă? Eu iubesc femeile”. Să-ți fie de bine. Pentru această categorie, gay-ii sunt misoginii supremi. Dar faptul că ție, mascul straight, îți place să vezi niște craci lungi pe uliță nu te transformă într-un înțelept cunoscător al problemelor. A fi “pro-femei” nu e același lucru cu a înțelege nevoile sau drepturile aflate în discuție.
2. „Femeile sunt egale cu bărbații în multe privințe”. Păi, ori suntem egali, ori nu mai suntem. Pentru că nu e vorba de egalitate între sexe, ci de egalitate între ființe umane dotate cu același tip de tub digestiv, același număr de mușchi și același număr de legături neuronale. Legile, drepturile civile și aplicarea lor sunt făcute pentru oameni, nu pentru femei sau pentru bărbați.
3. „Unde sunt femeile de altădată?”. Asta e una dintre cele care mai amuzante. În opinia mea, cavalerismul a fost inventat în Evul Mediu dintr-un motiv foarte simplu. Apa era considerată periculoasă și purtătoare de boli, săpunul nu se inventase încă, cei bogați își scărpinau cu ace de aur păduchii din perucă. Era mai simplu să adori femeia de la distanță și să-i dedici ode înflăcărate, decât să încerci o apropiere fizică.
4. „Femeile şi-au pierdut feminitatea, graţia, devotamentul”. Replica asta vine de la bărbații care le-au privit și dorit pe femei în postura de zambilici supuse, ascultătoare și care impun fantezia lor tuturor femeilor. Este evident că devotamentul în înțelesul de aici aduce a servitute cu ochi plecați, iar regretul se percepe ca o pagubă în gospodărie.
5. „Limbajul a devenit vulgar și suburban”. Ei bine, feminismul nu are nicio legătură cu afirmația asta, în afara stabilirii sintagmei „nu înseamnă nu”. În accepțiunea mea, nu există limbaj trivial, ci doar persoane vulgare. Urechile sensibile, scandalizate de formulele de limbaj „ritos” ar trebui să îl pună mai degrabă în cârca libertății de expresie, decât în formula de emancipare a femeilor.
Trecând în cealaltă tabără, constatăm alte tipuri de neînțelegere. Majoritatea femeilor iau de-a gata toate libertățile și drepturile câștigate într-un proces lung și greu, negând însă esența lui. Femeile care se dezic în termeni categorici de feminism uită că, fără mișcarea înaintașelor lor, n-ar fi putut nici măcar să scrie, fiindcă dreptul la educație le-a fost negat secole la rând. Sau că dreptul la vot înseamnă simplu un drept la o opinie.
Dar să trecem în revistă câteva dintre leitmotive.
1. „Îmi iubesc bărbatul”. Asta e una dintre cele mai întâlnite replici care mă face să mă întreb ce are sula cu prefectura. Feministele sunt iubite, soții, mame care nasc pui vii și îi hrănesc cu lapte. Iubirea de bărbat nu înseamnă slugăreala, supunere și nici renunțarea la personalitate, iar dacă este așa, intrăm în alte cărți, în cele de patologie.
2. „Vreau să port tocuri/vreau să mă epilez”. De parcă diavolul feminismului dă iama în dulapuri și le ia pantofii. Cât despre subiectul părului de pe picioare, s-a scris atât de mult în contradictoriu, încât orice aș spune eu acum s-a spus deja. Ținuta proprie, că vorbim de teniși sau de tocuri cui, păr scurt sau lung, sprâncene rase sau naturale, este pur și simplu o opțiune individuală. Sau dictată de curentele de modă.
3. „E mai bine când cineva îți cară plasa sau îți deschide ușa”. Curtoazia și bunele maniere sunt un produs al civilizației și al respectului reciproc. Atitudinile de bun simţ nu se vor demoda niciodată și nicio feministă din lume nu va refuza o invitație la o cafea. Plătită bineînțeles de inițiator.
4. „Nu vreau un război al sexelor”. Nu ar trebui să fie. Dar atâta vreme cât încă sunt bătute femei la tv şi societatea n-are nimic împotrivă, feminismul e departe de a-şi fi încheiat treaba.
5. „Rostul femeii este de a avea o familie”. Există femei care își doresc o carieră, la fel cum sunt altele care își doresc doar o familie și nu văd de ce ar trebui să fie o rivalitate aici. A fi casnică este o meserie în sine, de aceea, în câteva din țările nordice, se pledeaza deja pentru retribuirea femeilor care aleg să se ocupe exclusiv de casă și copii, în așa fel încât să rezulte și de aici o oarecare independență financiară. Şi cred că ghiciţi cine militează pentru asta.
Lista de replici rămâne în continuare deschisă. Nu comentez atitudinea bărbaţilor care, după secole de dominaţie, bazată doar pe apartanenţa la ygrec, îşi simt acum ameninţată postura de putere. Dar am un cuvânt de spus doamnelor cu care am interacţionat de-a lungul timpului, pentru că nu înţeleg frica asta de feminism şi graba cu care se dezic de el. Feminismul este, fără îndoială, o mișcare de o anvergură uriașă, cu consecințe politice și sociale, o ideologie benefică în virtutea căreia s-a schimbat radical raportul de forțe. Și da, poate avea căderi în extreme care ridiculizează şi e păcat, pentru că mulţi ajung să pună sinonimie între feminism şi aberaţie. Ceea ce a adus nou feminismul în viața noastră este posibilitatea de a avea opțiuni nelimitate. Feminismul meu personal are o bază extrem de subiectivă și vine din conștiința faptului că eu însămi sunt o beneficiară a procesului. Copilul meu este „din flori”, relația mea cu tatăl lui nu a fost una legalizată. În urmă cu nu foarte mulți ani, aș fi fost alungată din sat, însemnată cu fierul roșu, etichetată drept femeie de moravuri ușoare, iar copilul nelegitim, în afara căsătoriei, ar fi purtat povara titlului de bastard. Pornind de la zero, curentul feminist a stabilit, de fapt, o normalitate și ne-a dat, fiului meu și mie, o șansă egală la existență.
Citiţi şi
Pentru toate femeile care se apropie de 50 de ani
My Policeman – Povestea tragică a dragostei interzise
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
