Să fi avut vreo zece ani când l-am cunoscut pe Biju, eroul lui Mircea Sântimbreanu din celebra carte „Recreaţia Mare”. Mi-era simpatic, iar năzdrăvăniile şi pistruii lui mă distrau teribil. Când îl vedea cum aleargă cu bicicleta ori când îl vedea făcând pozne râdeam în hohote! Mi-l arătase Iurie Darie, prin desenele lui meşteşugite, cu care completase povestirile cărţii. Eram fascinată de urmele cărbunelui lăsate pe foaia de hârtie, iar povestea lui Biju căpăta mult mai mult farmec cu fiecare trecere măiestrită lăsată de talentul lui Iurie Darie pe filele cărţii.
Pe 9 noiembrie 2012, Iurie Darie a plecat să deseneze chipurile îngerilor. Am redeschis cartea cu isprăvile lui Biju şi am retrăit din nou clipa în care m-am întâlnit cu marele actor. Eram o copilă cu funde albastre şi cu ochii mari şi curioşi, care îl urmăreau cu drag pe Iurie Darie cum desena cu ambele mâini. Întâlnirea avusese loc la teatru, unde desenatorul copilăriei venise la o întâlnire cu cei mici. Rareori mi-a fost dat să cunosc oameni cu o frumuseţe deplină, aşa cum a fost Iurie Darie. Bărbat şarmant, elegant, cu un chip fermecător şi cu un suflet mare, pe măsura talentului său imens. A făcut şi filme, a jucat şi în piese de teatru, a avut roluri din toată paleta artistică, de la comedie la dramă.
Iurie Darie a venit în România dintr-o cetate celebră de-a Basarabiei – Soroca, unde s-a născut pe 14 martie 1929. A urmat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică şi a studiat cu celebra Marietta Sadova, o actriţă şi o regizoare desăvârşită. Ea a fost cea care a adus în ţară de la Paris, în 1956, Nopţile de Sânziene, Mitul eternei reîntoarceri şi Imagini şi simboluri, ale lui Mircea Eliade, dar şi lucrarea Ispita de a rezista, a lui Emil Cioran. Le-a răspândit sub formă de samisdat şi a plătit curajul în ani de închisoare.
La un an dela absolvirea cursurilor, Iurie Darie a jucat în primul său film – „Nepoţii gornistului” (1953), alături de Marga Barbu şi Liviu Ciulei. Talentul său i-a adus roluri memorabile în peste 40 de filme şi colaborări cu mari regizori. În 1969, regizorul Mircea Drăgan i-a încredinţat rolul maiorului Dobrescu în celebra serie „Brigada Diverse”, în care îi vom regăsi şi pe Dem Rădulescu, Toma Caragiu, Puiu Călinescu.
„S-a furat o bombă“, “Băieţii noştri”, “Vacanţă la mare”, „Dragoste la zero grade”, “Fra’ii Jderi”, “Triunghiul morţii” sunt doar câteva producţii la care mă uit cu drag ori de câte ori telecomanda nu mă ajută să găsesc un moment relaxant.
Iurie Darie a jucat şi pe scena Teatrului de Comedie, unde a ajuns la chemarea lui Radu Beligan, care i-a adus alături şi pe Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Mircea Albulescu, Vasilica Tastaman, Stela Popescu A avut colaborări şi în Republica Moldova, fiind des invitat de către Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău.
În 2009, Iurie Darie a primit premiul de excelenţă pentru întreaga carieră la Festivalul Comediei Româneşti – festCO, iar în martie 2012 a fost răsplătit cu Premiul Gopo pentru întreaga carieră. Are şi o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti.
Acum, a plecat să joace în Ceruri rolul îngerului păzitor pentru toţi cei pe care i-a iubit. Între actele spectacolului celest, cu siguranţă va desena chipuri de copii, pe care îi va chema în Recreaţia Mare. Rămas bun, Maestre!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.