Când te logodești cu depresia nicio pastilă din lume nu-ți poate scoate de pe deget inelul. Oricâtă voința ai avea, nimic nu-ți poate opri genunchii să se plece zi de zi în față ei și ochii să nu o privească vrăjiți de puterea pe care o are asupra ta.
La căsătoria cu depresia nu participă Dumnezeu. Faci legământ cu Diavolul în persoană. Îți promite, asemenea lui Isus, bogății, averi, palate, aur, poziție socială. Și toate astea de la înălțimea unde niciun înger al lui Dumnezeu nu te poate ridica.
Doar Diavolul poate să te urce acolo unde vezi lumea perfectă și pe ține mai imperfect decât cel mai mare defect al omenirii. Și-ți promite el, acolo, lipsa suferinței, fericire și bucurie. Partener de viață și tot ce n-ai avut parte în lumea asta crudă, pe care ți-o îngăduie Dumnezeu pentru că nu te iubește suficient. El îți arată că Moartea e singura soluție, că nimic în lumea asta nu se compară cu viața de dincolo de viața ta fadă și machiata ca o mare desfrânată, care rânjește la tine și își bate joc de sufletul tău. Doar-doar te-oi speria de ea și …
La căsătoria cu depresia ea vine îmbrăcată în cea mai sexi rochie, poartă cei mai incitanți pantofi, are cele mai senzuale picioare din lume și cele mai excitante promisiuni. Te lasă tânjind după noaptea nunții, te aruncă la pământ și te privește în ochi cu siguranță pe care Viața nu a avut-o niciodată în fața ta.
Iar tu, bărbat îngenuncheat, îi pui pe deget inelul și juri credință veșnică celei ce îți oferă totul, dar numai după ce vei merge cu ea dincolo. În camera matrimonială de la etajul infinit, pe a cărei ușă scrie scurt: “Final!”
O crezi pe cuvânt că îți va dărui cea mai frumoasă luna de miere și fi-va cea mai bună parteneră de viață. Devii dependent de ea dinainte să i te oferi ca soț.
Depresia, dragul meu, te minte frumos că nu există nimic pe lumea asta care să conteze mai mult decât moartea, nimic care să te poată salva de la pieire, nimic care să rupă blestemul. Te determină să înghiți pumni de astile, să îți tai venele, să-ți pui ștreangul de gât, să iei o supradoză, să te simți vinovat pentru că nimeni nu te iubește.
Depresia, om bun, te leagă la ochi să nu mai vezi altă femeie, decât aceea din cauza căreia ai ajuns în brațele ei, (ale depresiei) te asigură că numai femeiea aceea îți poate aduce fericirea, liniștea și dragostea după care tânjești. Îți dă coșmaruri din care te trezești plin de spaime, de obsesii și de neliniști care te atacă apoi toată săptămâna exact când altă femeie dă să se apropie de ține. Și-apoi toată luna, și-apoi toată viață. Dacă nu are vreo inimă de femeie curajul să se ia la trântă cu ea și să-i spună în față: “Te voi învinge, nemernico! Îți voi arată eu ție moarte! Vei intra tu cu bărbatul acesta frumos în cameră matrimonială, dar nu vei reuși să faci dragoste cu el nici dacă vei călca pe cadavrul meu!”
Depresia, iubitul meu, te minte frumos că te-a lăsat în pace să-ți trăiești viața cu femeia care te-a scăpat din mâinile ei și te prinde apoi în ghearele ei la prima ceartă cu ea, la prima îndoială, la primul gând de despărțire, la prima frică de abandon. Și-atunci, iubitul meu, te face să-i cedezi, convingându-te că nimeni nu poate fi fericit cu un bărbat că tine, că nu ești vrednic de iubire, că nu meriți dragostea unei femei care are curajul să lovească. Să ucidă pentru a fi cu tine!
Depresia asta, dragul meu, te lasă ceva timp să îți trăiești povestea de iubire, să simți fericirea adevărată, după care se preface în zâna bună și-ți aduce înapoi amintirile trecutului, făcându-te să regreți ce ai pierdut. Fără noimă. Te îngenunchează, dragul meu, pentru că a avut grijă mai devreme să te facă slab, lăsându-te iubit. Și te atacă exact când ai învățat să ai încredere în tine, să nu mai plângi, să nu te mai subestimezi, să nu te mai agăți de ce-a fost. Ci să trăiești în prezentul acesta, lângă femeia această simplă, care te-a scos din închisoarea aceea malefică.
Depresia asta, iubitule, se joacă zi de zi cu ține exact așa cum ai fi vrut să se joace femeia aceea din trecutul tău, de care ai ajuns dependent abia după ce ea, distinsa depresie hoinară, te-a prins în mrejele ei și ți-a promis nemurirea.
Obsesiile nu se vindecă, dragul meu! Și nici nu TE vindecă! Dragostea e singura care o poate face! Căci obsesiile sunt provocate de depresii profunde, care îți blochează viață, încrederea în tine și puterea de a luptă cu ele!
Să știi că depresia crede în vindecare prin sex perfect. Și uite așa te amăgește an după an, timp în care tu rămâi blocat în certitudini că acolo unde nu mai există atracție puternică, nu mai există nici iubire. Să știi, dragul meu, că depresia crește dorința sexuală prin frică. Din care izvorăște pasiunea bolnavă. Și de acolo cercul vicios.
Când dragostea învinge depresia, te liniștești. Se potolesc poftele carnale și vin dorințele sufletului. De a fi fericit când îmbrățișezi, când te plimbi de mână, când scrieți împreună un poem, când alergați pe o pajiște unul după altul, când fugiți de lume, în lumea largă, oriunde vedeți cu ochii, sute de kilometri.
Când dragostea învinge depresia, dragul meu, viață pare fadă, lipsită de nebunia fluturașilor din stomac, de setea de pasiuni fulgerătoare.
Și pentru că depresia nu admite înfrângeri, te convinge într-o zi că nu mai iubești. Că trebuie să te întorci în trecut să ai din nou ce ai avut. Și din clipa asta ți-ai pierdut iubirea. Te-ai lăsat momit de amintirile ce-au fost și te-ai aruncat în brațele celei ce ți-a desfigurat cândva sufletul.
Și femeia aceea simplă pleacă, dragul meu, căci își da seama că în lupta cu depresia numai Dumnezeu poate ieși învingător. Și dacă tu nu-L chemi sau nu-L lași să între când a bătut la ușa ta, El pleacă smerit, plângându-ți viitorul ce fi-va o minciună fatală: că vei fi fericit de mână cu ea!
Iubitul meu, fericirea nu înseamnă lipsă grijilor, a riscurilor, a responsabilităților. Nici lipsa neînțelegerilor, a punctelor de vedere diferite, a luptelor între rațiune și suflet! Fericirea înseamnă însumarea tuturor, la puterea femeii care se luptă cu depresia ta pentru a te scoate din labirintul fricilor absurde.
Să știi tu, bărbat special, că nicio femeie din lume nu merită sacrificiul suprem: moartea în numele iubirii! Nicio femeie din lume nu merită șansa de a lăcrima când pe sicriul tău s-a aruncat primul pumn de pământ!
Și nicio femeie din lume nu se va sinucide luptând la infinit cu depresia căreia i-ai dat cheile vieții tale!
Citiţi şi
Mesaj pentru prietenii și cunoscuții tăi de la… scumpa ta amantă
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Invitație la filmul de scurt metraj REFRENUL COPILĂRIEI
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
