Iubitul meu perfid și acul pentru cojocul lui

13 May 2018

“De prima dată m-a făcut să roșesc. Nerușinat de frumos, era peste tot admirat, așteptat, dorit. Numai ideea că vine era irezistibilă, darămite prezența lui. Când de-abia se zvonea că apare, deși lumea avea o agendă, avea canoanele ei prestabilite, nimic nu mai conta. Trebuia să dai fuga, s-alergi într-un suflet și să-l ai cu totul. Pe el, numai pe el. O dragoste insațiabilă. Nebunia însăși. L-am căutat în felul ăsta. Mi l-am dorit devastator. Și așa a fost. Nu de la început.

M-a fascinat că n-are umbre, pudori. Nu mi-a păsat că e necruțător, că are pete, că exploziile lui lasă urme oribile, că n-are măsură, că-mi stârnea gelozii, concurențe acerbe. De unde să știu până unde pot merge și că n-o să-i fac față? El a fost cel care mi-a creat conceptul de „fără limite”. Și am păstrat peste puterile mele argumentul că vreau să-mi testez limitele. Nu ale imaginației, ci ale realității din mine. Am sperat, în taină desigur, să nu le am, dar… Pentru că semnele lăsate de el nu povestesc azi despre o mare iubire, ci despre o mare nesăbuință.

Și acum mă suspectez că aș mai putea fi trasă într-o aventură. El e la fel de frumos. Eu am rămas să-mi port de grijă. Pe drum, eu mi-am pierdut scopul și sunt acum convinsă de limitele mele. Le știu dureros de exact.

O pasiune mare e peste puterile unui jurnal. Mi-am dat seama, în timp, că răbojul pe care el totuși s-a scris este fața mea. Eu sunt pergamentul care mărturisește depre trecerea unui zeu. A plecat, ca orice bărbat frumos, am rămas cu urmele lui. De fapt, acum pot să spun: știam și nu știam ce caut. Încă susțin că n-aveam cum să prevăd, deși…”

femeie pistrui spate

Toată lumea e îndrăgostită de soare, confesiunea de mai sus este a unei femei care înțelege profund acest lucru. Urmele despre care vorbește sunt concrete: se cheamă riduri, pete, piele fotoîmbătrânită chiar și artificial, atât de mare e dorința de a păstra cât mai mult efectele soarelui. Dar unui iubit perfid, bărbat sau soare, nu cred că ar trebui să-i arătăm ceva din dramele noastre. Ne restaurăm în timp ce el merge mai departe, iar amantele lui sunt tot mai tinere. De aceea trebuie prevenite despre prostia solară, entuziastă, dar de al cărei cojoc, acum, există ac. Folosiți-l! 🙂

Recomandarea Catchy – gamele Gerovital Sun și Gerovital H3 Derma+ Sun de la Farmec.

gerovital sun

Toate cele 21 de produse ale liniei Gerovital Sun asigură o dublă fotoprotecţie (UVA și UVB), conferind o repartiție uniformă și o absorbție rapidă în piele. Au la bază ingrediente naturale, precum ulei organic de rodie, ulei de măsline şi vitamina E, care asigură un bronz rapid și sănătos.

Gerovital H3 Derma+ Sun este prima linie de produse solare dermatocosmetice din portofoliul Farmec, care a fost concepută în colaborare cu specialiști din domeniul sănătății, purtând emblema Pharmaceutical Concept. Aceasta este adresată persoanelor cu piele sensibilă, predispuse către alergii solare. Gama este comercializată exclusiv în magazinele de brand Farmec și Gerovital, în magazinul online www.farmec.ro și în rețeaua națională de farmacii, astfel încât achiziția acestor produse să fie asistată de specialiștii Farmec și Gerovital, și de cei din domeniul medical.

Sun-Derma-1440x720px-96dpi

 

Și nu uitați de campania Unirea la Feminin, care face din fiecare femeie care cumpără produse Gerovital o donatoare pentru cele mai vulnerabile dintre noi. Între 1 martie și 1 decembrie 2018, o parte din valoarea produselor Gerovital achiziționate din orice punct comercial va fi transformată în seturi de produse de îngrijire personală, destinate femeilor din grupuri vulnerabile, defavorizate sau celor care au acces limitat la acest tip de produse. Ca orice proiect de CSR, își dorește să sensibilizeze publicul feminin în legătură cu problemele femeilor din anumite comunități vulnerabile. Există rezerve nesfârșite de empatie, de bunătate, de omenie, de frumusețe umană. La toate acestea se face în acest an un apel concertat prin vocea Farmec. Mai multe detalii, pe site-ul campaniei.



Citiţi şi

Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare

Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat

Spune-mi DA

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro