Am patruzeci de ani și sunt un tip destul de interesant, cred eu. Ştiu să leg o conversaţie, ştiu să fac o glumă de bun gust, ştiu să fac un compliment şi ştiu să aleg un vin bun, for whatever that matters. De fapt, dacă stau să mă gîndesc mai bine, sunt chiar un tip mişto. Deşi asta s-ar putea să fie, cel mai probabil, un mecanism de supraviețuire. Poate că, în realitate, sunt un tip anost, ciudat și, în general, dezagreabil. Dar, (nu-i așa?) n-aș putea să trăiesc gîndind asta despre mine. Aș ajunge, cel mai probabil, fie să plîng la psiholog, fie să rîd la psihiatru. Ceea ce nu-i, totuși, funny, deși implică, paradoxal, rîsete.
Toată viața învățăm cîte ceva, iar eu sunt, de regulă, atent la feedback. Mă analizez, mă uit în oglindă (fără să exagerez), îmi îndrept cutele pantalonilor și prefer să las de la mine, decît să fac pe cineva să se simtă prost. Și cred în oameni. Sau credeam. Pînă ai apărut tu. Shooting star. Așa ai apărut. De nicăieri. Plină de viață. Plină de atitudine pozitivă. Să facem, să dregem. Te ador. Îmi place cum gătești. De cînd nu mi-a mai făcut nimeni cafeaua dimineață. Crush material. Clar. Probabil că știai exact ce faci. Venisei cu toate armele pregătite să cucerești ceva ce credeai că-ți place. Și te-ai înfipt direct în ultimul perete de inimă care rămăsese neciobit. Aim and shoot. Așa a fost. Și ai făcut asta fără să clipești. Fără să te gîndești vreo secundă la consecințe. Dacă astea ar exista vreodată. Live by the sword, die by the sword. Cam așa funcționezi tu.
Întreb și eu acum: cum e să-ți intre cineva în viață și-n pat mimînd aprecierea și afecțiunea? Mimînd starea de a fi îndrăgostit? Și apoi să dispară fără urmă. Să nu mai răspundă la telefoane. Să fii ignorat pe toate planurile fără un minim răspuns la „de ce”-uri.
Spuneai că vrei să faci lumea mai bună. Că nu-ți place să faci altora ceea ce nu ți-ar plăcea să ți se facă ție. Bullshit. Dacă vreodată ai crezut cu adevărat în ceea ce ai spus, îți sugerez foarte serios să-ți faci o reevaluare a principiilor. Pentru că toate principiile astea pe care le afirmi tu nu sunt decît un mare bullshit. Bineînțeles, cu toții ne privim pe noi înșine în oglinzi ușor diferite. Care să ne satisfacă ego-ul și să ne țină în viață. Pentru că, nu-i așa?, chiar și cel mai rău om de pe lumea asta trăiește cu convingerea că, în adîncul sufletului, este bun. Și că acțiunile sale, oricît ar fi de dureroase sau de distructive pentru ceilalți, ele au, totuși, explicații sau justificări.
Felicitări. Atunci cînd ai plecat ai luat cu tine ultima brumă de încredere pe care o mai aveam în oameni. Ar trebui să-ți mulțumesc, de fapt, pentru că mi-ai dărîmat ultima carte care mai ținea în picioare acest castel din cărți de joc. Și pentru că mi-ai oferit, cumva, libertatea. Libertatea de a nu mai crede în nimeni, oricît de bine intenționat ar apărea la o privire sumară. Libertatea de a simți pînă în străfundul sufletului că omul este lup pentru om. Și că toți oamenii care-ți intră în viață vor ceva de la tine. Și atunci cînd se plictisesc, îți vor întoarce cu naturalețe spatele și se vor îndrepta rapid către altă sursă de bunăstare.
Dar, fii pe pace că am un plan. De-acum știu ce să fac pentru a nu-mi mai lua țepe emoționale. Să vezi cum o să fac. Știi că se apropie sărbătoarea Crăciunului în care cu toții ne dorim să stăm lîngă brad și să desfacem cadouri alături de cei dragi. Știi ce înțeleg eu prin persoane dragi? Sunt acele persoane care nu te dezamăgesc spunînd un lucru și făcînd exact pe dos. Care nu dispar de lîngă tine fără să-ți spună măcar de ce. Crezi că n-aș fi înțeles că ești îndrăgostită de altcineva dacă-mi spuneai asta? Oricum nu are logică. Pentru că nu vii să-ți complici viața cu un tip atunci cînd ești îndrăgostită de altul. Anyway. Ce spuneam? Ah, da. Că persoanele dragi sunt cele care stau lîngă tine și te țin în brațe, te sărută, îți spun vorbe frumoase și te-anunță dinainte dacă au treabă sau trebuie să dispară. Așa că știu exact ce-am să fac de Crăciun ca să mă bucur de toate lucrurile astea: o să mă duc la curve. Știu că nu sună foarte înălțător, dar am ajuns să le consider pe prostituate cele mai cinstite femei din universul populat. Știi de ce? Pentru că ele-ți spun din momentul în care te-au cunoscut ce te va costa ca să stea lîngă tine. Cît te va costa ca să te țină în brațe. Cît te va costa ca să-ți spună lucruri frumoase care să te facă să te simți apreciat. Chiar dacă știi clar că nu sunt adevărate. Măcar ele nu au pretenția asta. Știi despre ele de la început că joacă un rol contra cost și nu ai surprize. Ok, s-ar putea să trebuiască să mai iei cîte un antibiotic din cînd în cînd. Dar oricum, alea o să fie singurele probleme pentru care vei suferi din dragostea pentru ele. Iar antibioticele sunt de preferat pastilelor pentru inimă și nopților nedormite.
Deci, așa cum spuneam, cred că știu unde-mi voi petrece Crăciunul anul ăsta. Așa că, dacă te hotărăști, cumva, prin cine știe ce miracol, să te întorci la mine, te rog să n-o faci de Crăciun. S-ar putea să fiu plecat de-acasă. Dar știi ce? Poate vii după anul nou. Că atunci s-ar putea să rămîn fără bani și n-am să-mi mai pot achita factura pentru familia part-time care să-mi ofere dragoste adevărată măcar pentru alea două ore amărîte.
Sper să aibă brad și cozonaci la bordel, să mă simt și eu acasă.
Pe Lorin îl găsiți și aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
