Căldura trupurilor lor tinere era ca o ploaie de primăvară, aşa semi-dezbrăcaţi cum erau. Ea îşi ridicase tricoul şi se lipise cu pieptul înţepător de pieptul lui plat, rostogolindu-se şi mişcând din coada de păr ca un căluţ de mare. Miroseau amândoi a gutui, în timp ce se desfăceau la blugi, nasture metalic după nasture, fără ruşine, cu goliciunea împărtăşită. Blugii îi cumpăraseră de la polonezele venite la Marea Neagră, care aduceau marfă din Occident. Coapsele ei erau zvelte şi proaspete, carnea stătea ca pe un pom înflorit, iar dreptunghiul sârmos din mijloc era moale exact ca un cuib. Băiatul se grăbi să îi sărute genunchii şi să urce spre cuibul acela.
Ruxandra Cesereanu (foto: Cătălina Flămânzeanu)
Acasă, la bloc, nu aveau cum şi unde să facă dragoste, aşa că pădurea, seara, fusese singurul loc de împrumut, ca să nu fie zăriţi şi auziţi. Afară nu se încălzise de-ajuns, prin urmare nimeni altcineva nu se mai găsea prin preajmă, nici măcar pentru ceea ce făceau ei şi ar fi putut şi alţii să facă, din dragoste ori măcar de poftă. Puseseră pe jos o saltea dezumflată de cauciuc, care arăta aproape ca o piele de om. O luase el din garajul părinţilor. Iar deasupra acestei piei cauciucate mai puseseră o pătură în carouri, aşa cum se fabricau şi erau la modă în vremea aceea.
Fata stătea încă aşezată pe genunchi, cu tricoul rulat la gât ca un colier de pânză. Blugii ei desfăcuţi lăsau să se întrezărească pubisul mic, ca un colăcel, în vreme ce băiatul îi atingea pas cu pas fiecare bucăţică de piele, de parcă ar fi vrut să se sature pentru zile întregi. Sfârcurile ei erau ca nişte sâmburi de cireşe, amărui puţin la gust, în vreme ce sexul lui se deşteptase la o viaţă atât de intensă încât ar fi distrus orice fel de zid între el şi dulce-amăruia sa pradă. Da, afară, în lumea reală, era comunism, părinţii lor erau membri de partid, mai mult în silă, dar aici, doar ei doi, slavă domnului, erau singuri, numai ei şi trupurile lor, şi prima lor încercare de a face dragoste.
Respiraţia lor avea un miez liniştit, fiindcă trupurile se desfăceau firesc, lăsându-se atinse pe îndelete, deşi era încă frig pe saltea şi pe pătură, iar aerul întunecat îi făcea să pară nişte făpturi creole ajunse cine ştie cum în această parte de lume. Fiecare din ei atinse cu mâna adâncitura ori ridicătura celuilalt şi rămase acolo o vreme. Era o atingere de curiozitate, dar şi de plăcere, tocmai pentru potriveala celor două corpuri care încă nu se cunoşteau. Apoi mâinile se duseră spre spinare, fiindcă fiecare voia să atingă oasele celuilalt, înşirate ca nişte mărgele, în creştere ori descreştere. Apoi veniră la rând şoldurile, iar coapsele lor cele patru ieşiră definitiv din blugi. Nu mai era nimic moale, totul se preschimbase într-o materie corporală suplă, oarecum agresivă, cu suprafeţele sensibile, ca un pat de ace.
Băiatul îşi aşternu întreaga palmă sub pubisul ei, ca o batistă, iar fata îi mângâie sexul, lipindu-l de unul din şolduri, ca să îl ţină legat de ea, aproape, să-l simtă şi cu oasele. Apoi pieptul ei, cu cele două ridicături umplute de viaţă ascuţită, începu să îl atace ritualic, iar el se lăsă asaltat, în timp ce mâna lui rămăsese prinsă în tăietura ei, deschizând-o tot mai mult, folie cu folie. Stăteau amândoi cu ochii larg deschişi, ca să se iubească şi cu ochii, nu doar cu mâinile, buzele şi pielea. Bieţii lor părinţi făceau totul pe ascuns, ca să nu se audă nimic, nicio atingere, cu lumina stinsă, pe tăcute, să nu audă vecinii, prin pereţi, să nu-i audă copiii, să nu vadă nimeni, să nu-i simtă nimeni, până când ei înşişi ajunseseră să nu mai simtă nimic, ci să facă totul mecanic. Sărmani părinţi care nu mai ştiau să facă dragoste sau care se temeau să facă dragoste, ca nu cumva femeia să rămână însărcinată.
Gura fetei era uleioasă, răsfirându-şi în chip dorit uleiul în gura lui, gâturile se alungiseră şi se încolăciseră ca nişte coapse dublate. Ceva convulsiv şi iute se revărsa în ei amândoi, o patimă în devălmăşie, o durere surdă şi dulce în zona inghinală. Se lipiseră aproape să se suprapună, încât niciun fir de păr nu ar mai fi încăput, apoi mişcarea aceea ştiută din poveşti ori din cărţi începu să se consume, dând buzna peste ei, deversându-le plăcerea în cantităţi intensificate până când strigară amândoi, bucuroşi, mişcându-se vijelios, consistent. Strigătul lor era împlinit şi vorace. Se petrecuse între ei o plăcere despre care ştiau, dar care doar acum se îmbogăţise cu senzaţiile lor acute de oameni tineri, cu prospeţimea unei vigori pe care un cuplu matur nu o mai poate avea, fiindcă doar la foarte tinereţe trupurile sunt uimitoare în dăruirea lor neruşinată, în atingerile încălcătoare de folosinţe trupeşti.
Nefiind la mijloc nicio obişnuinţă, căci actul lor de dragoste se petrecuse pentru întâia dată, nimic nu era interzis. Firişorul de sânge al fetei curse sfios şi împlinit în acelaşi timp, fiindcă, sub umbrela acestei atingeri, fata devenise femeie, iar băiatul devenise bărbat. Lucrurile se legau mai ales fiindcă făcuseră dragoste departe de apartamentele oficiale ale părinţilor lor, departe de cartierele de blocuri comuniste, în pădure, seara, fără niciun suflet de om în apropiere. Nici măcar vreun zgomot de animal nu era, se auzeau doar trupurile lor atinse unul de celălalt şi plăcerea cea nouă, prelungită ca un şnur ombilical între ei. O plăcere care avea să crească mereu de acum înainte, să îi înconjoare cu picioruşele ei lascive, să îi facă să alcătuiască acel animal cu două spinări despre care se tot zvonise că se iveşte când o femeie şi un bărbat fac dragoste.
Dar vremurile în care trăiau unde rămăseseră? Cum aveau ei să se strecoare prin lumea de-acum cu noua lor plăcere care, poate, i-ar fi mâniat pe ceilalţi, părinţi, profesori, cunoscuţi? La naiba cu vremurile. Dragoste şi atât. Plăcere. Ei doi. Singuri.
(fragment din romanul Un singur cer deasupra lor)
*****
RUXANDRA CESEREANU este poetă, prozatoare, eseistă. Este, de asemenea, profesor în cadrul Catedrei de literatură comparată a Facultăţii de Litere din Cluj. Face parte din stafful Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, de la Cluj, în cadrul căruia susţine ateliere de scriere creativă în poezie şi proză. Un singur cer deasupra lor este prima carte de proză realistă a Ruxandrei Cesereanu (cunoscută, până acum, ca autoare de proză fantastică şi de autoficţiuni). Din poezia și proza autoarei, publicată până acum, amintim câteva titluri: Zona vie (poeme, 1993); Oceanul Schizoidian (poeme, 1998, 2006); Kore-Persefona (poeme, 2004), Coma (poeme, 2008); Purgatoriile (proză scurtă, 1997), Tricephalos (roman, 2002), Nebulon (proză scurtă, 2005), Nașterea dorințelor lichide (proză scurtă, 2007), Angelus (roman, 2010).
Un singur cer deasupra lor este un roman-frescă despre transformările de natură umană şi socio-politică petrecute în România de la începuturile obsedantului deceniu comunist până după revoluţia din 1989. Astfel, micile istorii ale unor oameni aflați de partea puterii comuniste sau împotriva ei (luptători în munţi, deportaţi, deţinuţi politici, opozanţi, disidenţi, frontierişti, revoluţionari, dar şi lideri ai Securităţii, preşedinţi de stat, torţionari, delatori şi mulţi alţii) sunt înglobate şi dau contur istoriei mari. Victime şi opresori, cu toţii trăiesc sub acelaşi cer, între 1945 şi 1991, limitele cronologice ale frescei epice la care autoarea a lucrat un deceniu. Ruxandra Cesereanu înfăţişează o sinteză narativă cu vieţi şi morţi controlate de o istorie colectivă violentă, asemănătoare lumii zugrăvite de Varlam Şalamov în Povestiri din Kolîma.
Citiţi şi
Toți acești proști plini de sine
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
