Licuricii sunt acei mesageri speciali ce îți șoptesc în misterul nopții „Vezi?! Chiar există magie!”
Aşa încep ultimele mele zile până la întâlnirea primei mele tinereţi târzii. 15 August, 14:45. Ce minune! Ce şansă! Ce dar! Ce dor! Până la urmă, despre asta a fost în anii trecuţi şi petrecuţi, unii ai demnităţii, alţii ai neasumării, alţii ai bucuriei, dar cei mai frumoşi, ai vindecării. Au fost despre şansele apărute în momente cheie şi doruri. Mari doruri, uneori spuse, deseori ignorate.
Printre dezordinea vieţii absolut anormală structurii unei leoaice, printre marile schimbări aducătoare de haos, întrebări şi nelinişti, multe foi, scheme, cărţi, articole, încep să pregătesc marea întâlnire cu marea aşteptare. Îmi propun să o scutur bine de neintelesuri, să o privesc cu încredere şi să-i arăt că-i pot fi casă şi acasă.
Ignor cele 5 kilograme apărute dintr-o legătură profundă şi asumată cu prăjiturile siropoase şi pregătesc rochia roşie, demult cumpărată, dar niciodată compatibilă cu stările mele sufleteşti. Credeam că dacă îmi goleşte portofelul, îmi umple sufletul. Investiţie proastă, din nou! Evit să fac calcule, să trag linii, să fac rapoarte, convinsă că oricum voi ieşi cu minus din inventarul vieţii, convinsă că reîntoarcerea la sine, ideea de a fi blând şi prietenos cu tine e doar o splendidă şi amăgitoare formă de a ne ademeni, de a nu ne privi sufletul şi viaţa, de a nu ne condamna că ne-au trecut anii risipundu-i pe nimicuri, pe oameni de proastă calitate, pe iubiri bolnăvicioase, sărace în esenţă, neterminate, poate niciodată trăite cu adevărat de ambii tovarăşi şi prieteni de viaţă, de joburi care nu ne-au adus împlinire, de visuri şi planuri, poate prea mari şi costisitoare pentru capacităţile şi resursele noastre.
Nu ştiu dacă e doar o criză a vârstei, o stare de spirit mai neprietenoasă, o rătăcire, o deviere a drumului, dar simt o dorinţă tacită, uneori nesănătoasă, de a umple foi cu vorbe şi istorii trăite sau doar visate, cu gânduri pe care niciodată nu le-am povestit sau doar mi le-am imaginat, cu rugăminţi de iertare şi revenire. Nu am avut niciodată puterea şi curajul de a le striga, de a-l striga, de a le da viaţă cuvintelor simple şi curate. Îmi imaginez deseori cât de uşor ne-ar fi să ne vorbim prin scrisori lungi sau scurte, pe care apoi să le înălţăm şi arhivăm la nemurire. Mi-aş ruga părinţii prin scrieri profunde cu pagini pictate în nuanţe de galben şi albastru, să mă ierte că nu ştiu să le sărut mâinile şi sufletul, fostelor iubiri că le-am acceptat şi înţeles târziu alegerile. Le-aş pune în bagajele lor deja grele şi istovitoare scrisori închise în plicuri colorate, iar în pauzele lor puţine din nebunia vieţii să le găsească și eu să am puteri să le fotografiez zâmbetele luminoase şi calde. Le-aş pune apoi în albume păstrate şi serios securizate, le-aş deschide doar când mi se face dor, iar puterile îmi sunt pe terminate.
Nu ştiu de ce astăzi nu am deschis uşa casei şi a sufletului pentru a-mi primi hrana şi lumina dată de oamenii dragi, de ce nu-mi caut telefonul pentru a-mi apela prietena dragă care şi-a cuibărit sufletul ei pur şi frumos în viaţa şi casa unui om binecuvântat, de ce nu-mi caut pantofi asortaţi cu rochia, de ce nu-mi pun pe repeat vocea singurului bărbat care îmi cânta bătăile inimii… Măcar pentru un minut, un ceas, o eternitate. Nu ştiu de ce nu-mi scriu binecuvântările, şansele, reuşitele puţine şi greu obţinute, dar ştiu însă că anii frumoşi ce vin mă vor face să înţeleg că noi nu îmbătrânim în nopţile de revelion, că ridurile sufletului şi ale chipului nu apar în ajunul zilelor noastre de naştere, că iubirile nesfârşite se aşază doar în vieţi limpezite, că e absolut normal să visezi absurd şi ridicol.
P.S. Nu-mi place să suflu în lumânările de pe tort, dar sunt sigură că dorinţa mea ascunsă, râvnită, aşteptată şi recitată în gând la fiecare sărbătoare e pregătită… Ea, DA!
Guest post by Alexandra-Mihaela Ignat
Și tu poți scrie pe Catchy! ?
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
