Mai erau câteva săptămâni până să împlinească ea anii, iar el căuta cu insistență o salvare în stânga și-n dreapta, o idee de cadou, fiindcă toate zilele de naștere care deja trecuseră îl cam lăsaseră fără idei. Știa sigur că ea apreciază încălțările, astfel încât o ademeni într-una dintre după-amiezile acelea răcoroase de iarnă către magazinele ei preferate de pantofi. Unii erau prea anoști, alții prea extravaganți pentru gusturile ei, o altă pereche nu o satisfăceau din cauza culorii, deși modelul ar fi încântat-o, iar în cele din urmă, cizmele negre, fără toc, lungi, puțin peste genunchi și cu ținte aurii, mai-mai că o convinseseră, dacă ar fi găsit și mărimea potrivită.
Oarecum obosit și abătut, continuă să o tot măsoare cu privirea la fiecare ieșire ulterioară în câte un mall sau pe la câte vreun magazin de rochii, genți și alte nimicuri femeiești de acest gen. Toate-i păreau nepotrivite, tuturor le lipsea quelque chose-ul cu care să o surprindă pe femeia lui iubită. Cu o zi înainte de evenimentul mult așteptat, plecă în grabă de la birou, o sună și îi dădu întâlnire într-o intersecție mică, de pe unul dintre bulevardele mari ale orașului.
– Vreau să mergem să îți arăt ceva!
– Ai mai luat vreun apartament? – îl întrebă ea zâmbitoare, nebănuind nimic despre ceea ce urma.
El păși apăsat, se grăbi să îi deschidă o ușă mare, din sticlă și o pofti într-un butic din acela cochet, în care găseau aranjate tot felul de dichisuri speciale. De partea cealaltă a mesei, tot din sticlă, îi aștepta zâmbitor un domn, trecut bine de 50 de ani, amabil și foarte priceput în prezentarea pe care o făcea fiecărui produs în parte. Se îndreptă către un dulap din lemn masiv, sculptat, impresionant, din care scoase o planșă plină de accesorii ce o lăsaseră pe ea fără cuvinte. Îl privi cu o uimire pe chip despre care el știa bine că avea să i se ivească la vederea produselor respective. Zâmbi larg și ceru domnului planșa cu numărul doi.
– Cea despre care am discutat cu soția dumneavoastră ar fi mai potrivită. Ne-o puteți arăta pe aceea?
– Am înțeles! Nu din acestea modeste! – completă domnul Zâmpricepere. 🙂
Ușa aceea înaltă, de la intrare, se deschise din nou și un grup de patru fete cu viori și un violoncel își făcuseră apariția. Au așteptat preț de câteva minute pentru a-și începe reprezentația, timp în care ea nu-și mai putea stăpâni surprinderea și exclamă către unul dintre cele zărite pe planșa nouă prezentată:
– Ăsta-i precum cel al lui Kate, baby!! 🙂
– Întocmai modelul care îți plăcea și ție, pare-mi-se, nu? – se asigură el, zâmbind fericit.
Un safir dreptunghiular, străjuit de paisprezece diamante, și toate, la rândul lor, încrustate în platină, îi puseră stăpânire absolută pe retine! Și pe zâmbet! Instrumentele începuseră să-și facă auzite notele, vocile a două dintre cele patru fete, de asemenea, iar chipul ei radia de încântare, căci, în definitiv, cărei femei i-ar displăcea vreodată să dețină așa o minunăție pe inelar?!
Cu ochii ușor umezi îi întinse mâna, iar el, cu grijă, i-l așezase pe inelarul stâng. Bucuria de pe chipul lui semăna cu sclipirea aceea de bărbat îndrăgostit de femeia sa, pe care nu ezită să o sufoce într-un sărut apăsat chiar acolo, pe acorduri de vioare și în prezența altor câtorva perechi de ochi zâmbitori și încântați de fericirea lor.
Florile, tortul, familia și prietenii i-au completat ziua aceea de poveste! Ziua aceea memorabilă, încheiată cu fericire-n suflet și-n simțiri, pe trup și-n așternuturi…
– 3-1… te iubesc, baby! 🙂 îi spuse ea în șoaptă, mângâindu-i pieptul și privindu-și mâna stângă, pe care, la luminile instalației din bradul de Crăciun, strălucea prețiosul acela… Unicul!
Pe Ștefania o găsiți întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
