– Îți aminteșți când ai spus că iubirea este de trei feluri? o întrebă abrupt Alexander.
– Sigur.
– Ei bine, draga mea Ny, te-ai gândit vreodată că iubirea nu este de ajuns?
Ny își privy confuză prietenul.
– Ce vrei să spui? Iubirea nu este de ajuns…
– Iubirea este tot ce-ți trebuie, corect? Asta eșți tu. Toată o iubire cu unicorni roz. Gândește-te puțin. Este suficient?
Ny cântărea ideea cu privirea întoarsă înspre propria inimă. Stătea cu capul ușor înclinat către dreapta, cotul pe masă și mâna stânga jucându-se cu o linguriță de cafea. Privirea ei ar fi putut arde masa. Într-un punct fix, chiar în mijloc. Părul negru îi cădea peste umeri și în ochi.
– Ny?
Alexander o aștepta. O cunoștea deja de peste două secole. O iubea cam tot de atât de mult timp. Ny is căpătase aripile pentru că îl salvase. Numai atunci a recunoscut că o iubește. Știa că iubirea nu este de ajuns. Cel puțin nu pentru Ny. Da, ar fi putut iubi pentru două, trei, un milion de persoane. Dar pe ea cine ar fi iubit-o? Așa cum merita, nu cum își imagina ea. Aproape că se comportase ca un laș. Decenii întregi habar n-a avut ce să facă. Cum să facă. Să riște totul? Să lase garda jos și să fie vulnerabil? Mai ales în fața ei!
Mai mult decât orice, erau prieteni. Făceau împreună mult mai multe lucruri decât un cuplu. Se certau, se iubeau și se înțelegeau foarte bine. Fără secrete și fără regrete. Aveau o conexiune prea profundă pentru oameni sau extratereștri.
– Iubirea nu este de ajuns…
Lui Ny îi displăcea ideea, dar știa că el avea dreptate. Iar el simțea acceptarea ei, în ciuda șocului. Nu era deloc ușor. Era o dură. Îi salvase pielea de atâtea ori. El era Prinț și ea general. Până la urmă, era datoria ei, dar el știa că o făcea din iubire. Se îndrăgostise nebunește de el din primul moment în care îl văzuse. Ochii ei verzi și arzători… Ce tineri erau amândoi pe atunci.
– Ce să fac pentru a te face fericită? a întrebat-o.
Ny făcu o pauză. Ar fi vrut să spună ceva, dar căzu în tăcere. Nicio mișcare. Imobilă și rece ca gheața.
– Frumoasa mea regină de gheață, ce să fac pentru a te face fericită? o întrebă ironic Alexander, suficient de acid cât să-i provoace reacția dorită.
– Mă susții. Faci lucruri mărunte. Mă cerți. Râzi de mine. Zbieri la mine. Ești o nenorocire enervantă, dar îmi oferi timp.
Ochii lui Ny se lărgiră a înțelegere. Vocea îi scăzu două tonuri în timp ce vorbea cu ea însăși.
– Îmi oferi timp. Timpul tău. Cel mai prețios lucru, cel puțin pentru oameni. Da, noi avem mai mult timp, însă mă tratezi ca pe o femeie umană. Împărțim atât de multe. Este ceva ce nu împărtășim? Mă faci să zâmbesc când sunt tristă. Vii cu mine la un eveniment ridicol. Mă târăști pe o insulă azurie numai pentru a-mi da spațiu să-mi întind aripile și să zbor. Vorbim nopți întregi despre vise, idei, planuri sau orice altceva. Da, iubirea nu este de ajuns. Dacă ar fi de ajuns nu ar implica acțiune niciodată. Decizii. Să fii îndrăgostit este ușor. Fluturașii au fost acolo. Dar au trecut. Putem să construim împreună. Știu că ești aici pentru mine. Nu trebuie să ghicesc. Nu trebuie să mă tem. Știu că-mi aperi spatele.
– Exact așa cum mi-l aperi și tu mie, spuse zâmbind Alexander, fericit că a făcut-o să înțeleagă. Deci, ce este de făcut? Cum se împarte iubirea? Este doar de trei feluri?
Glasul lui era extrem de jucăuș.
– Dumnezeule mare! Ce e cu tine, pramatie răsfățată?
Ny râdea din tot sufletul. Toate tensiunea se disipase, chipul i se luminase. Pielea albă îi strălucea de vibrații pozitive.
Nimic nu se schimbase. Nimic în afară de totul.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
“Doamne, nu am înțeles niciodată de ce. Acum înțeleg”
Dragostea, puterea, Chaplin și timpul trecut al marilor visători
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
