Bun venit în lumea noastră, a celor care știu prea multe neștiind, de fapt, nimic!
Noi căutăm superficial profunzimea lucrurilor.
Când cautăm iubirea, noi nu trecem dincolo de aspectul fizic, dar vrem sentimente profunde. Noi căutăm iubirea superficial și iubim mental. Cică, mai nou, iubirea trebuie să fie conștientă. Nu, serios? A găsit cineva definiția exactă a iubirii? D-aia zic… 🙂
Când pornim spre o așa-zisă poveste de dragoste, pășim cu stângul. Primul pas este să ne ascundem inima, pretinzând că nu avem, de teamă să nu ajungă făcută bucăți în palma cuiva… Oricum toate femeile-s niște materialiste de moravuri ușoare, iar bărbații, niște porci…
Între noi fie vorba, am fost crescuți să ne temem, nu să riscăm.
Cine a iubit vreodată cu adevărat știe că iubirea își are locul în inimă și că n-o poți explică folosind cuvinte, o simți și-atât. Nici măcar nu știi de ce o simți. Cine a iubit cu adevărat știe, de asemnea, că “O iubesc pentru că mă întelege” se traduce, de fapt, prin “N-o iubesc”, că “Îl/o iubesc pentr ca… (orice)”, de fapt nu există. Iubirea e mai mult decât ceea ce noi putem transpune în cuvinte.
Bărbați sau femei, susținem sus și tare că avem nevoie doar de sex când, de fapt, tânjim după atingeri de inimi. Bine că suntem superficiali, totuși, și ne oprim rapid dacă începem să simțim. Nu cumva să iubim, e un sentiment pe care oricum nu știm să-l manevrăm. De parcă totul în viață ar fi manevrabil…
Noi suntem cei care se grăbesc spre nicăieri, spre poveștile altora despre fericire, spre “Vreau să fiu ca el, pentru că pare șmecher”.
Pentru că da, noi vrem să părem, mai mult decât să fim. Vedem în jur oameni care doar par fericiți și numim asta normalitate, ba chiar ni se pare mai interesant să părem cineva, decât să fim oricine vrem să fim.
Noi formăm familii de fațadă, ne place cum suntem priviți din exterior. Uneori, oamenii ne invididiază și asta este tot ce contează pentru noi.
Avem atât de mare grijă de imaginea noastră, arătând lumii doar ceea ce vrem să vadă; drept urmare, dăm bine în lume. Bine că știm să pozăm!
Iubim viața asta… dar nu și partenerul de viață. Cum de ce? Iubirea nici măcar nu mai e la modă și sincer, nu servește la nimic.
Noi suntem atât de slabi, încât copiem la nesfârșit imaginea altora. Uităm că suntem unici și fericirea unuia poate însemna nefericirea altuia. De fapt… nici măcar nu cred că uităm, pentru că nu ne-nvață nimeni lucrurile astea. Dacă avem curaj, le descoperim dincolo de superficial. E un drum lung, știu, dar merită!
Cel mai trist lucru despre noi, este că zi de zi ne mințim singuri, trăind viața în felul ăsta și, în fond, nici măcar nu trăim viața noastră.
Ce-i aia introspecție? Adică să-mi pun întrebări despre fericire, ce înseamnă ea pentru mine și tot eu să-mi răspund? Cum să vorbesc singură? Da’ ce, am înnebunit? Serios, mai bine merg la mall și-mi cumpăr emotional a zecea pereche de pantofi luna asta. Da, asta-mi schimbă mie starea (pe moment), ce? Uneori mănânc emoțional, tot pentru a evita să dau ochii cu mine. Nici măcar nu mi se pare ceva greșit în asta, totul este absolul normal.
Ciudată normalitate mai avem noi…
Superficialitatea e arma noastră împotriva dezamăgirilor, dar și împotriva fericirii. Noi preferăm să existăm, e prea riscant să trăim. 🙂
Citiți și Femeia frumoasă e treabă de bărbat!
Guest post by Ileana Vișan
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
