Iubirea? Întotdeauna credem că știm totul despre iubire. Dacă am trăi încă o mie de vieți și tot nu am afla ceea ce le este dat altora să știe într-o singură clipă. Tot ceea ce scriu aici este căință adevărată. Îi vedeam adesea ținându-se de mână, mergând aproape lipiți unul de altul, vorbindu-și cu blândețe, desprinși dintr-o lume despre care citisem în cărți. Ea mă învăluia cu acea privire tandră venită din copilăria mea petrecută cu Charlot, din durerea amețitoare a filmului alb-negru pe care îl așteptam duminicile ținându-mi pisica imensă pe brațe. Charlot mă fascinase cu femeile lui oarbe, cu florăreasa lui cu ochi mari și triști. Cum a trecut timpul de atunci…
Îi văd și astăzi pe strada care duce spre inima mea. Când ies de pe stradă este ca și cum aș intra. Amețitor mai este labirintul sinelui! Ea are părul strâns în cozi lungi și chipul de fetiță ridată devreme. El pare mai vorbăreț și mai hotărât să înțeleagă. “Cum arată albastrul?“, l-am auzit întrebând băiatul care se străduia să le țină pasul. Bărbatul și femeia sunt orbi.
“Albastrul arată ca ochii mamei când te prind în vârtej“, răspunse băiatul. Eu îi spionam, ascultând atent replicile dintre ei, urmărind cum puștiul pastela viața, iar culorile lumii mi se arătau în acea splendoare pe care n-o înțelesesem vreodată. Vitraliile sufletului meu se recompuneau mustrător. “Mi-aș dori să văd cerul“, spuse dintr-odată femeia și în mine un resort interior se frânse. Văzusem în atâtea zile cerul cu răsăriturile și apusurile de basm și nu știam cum să rup o parte din această minune pentru a o împărți cu femeia. Dar văzusem eu cerul? Dumneavoastră, dragii mei, mai aveți ochi să priviți culorile?
Bărbatul își duse mâna la frunte, ca și cum ar fi vrut să îndepărteze un gând. “Dar mama ta cum arată?“, i se adresă din nou puștiului care o sprijinea pe femeie. “Mama are gustul apei pe care o bem din fântână“. Culorile pot avea gust și gustul poate avea miros doar acolo unde iubirea nu împrumută nimic din trivialitatea lumii. Bărbatul și femeia trec adesea prin fața casei mele și în momentele acelea eu închid ochii și retrăiesc un film cu Charlot. Noi, cei mulți, suntem condamnați să privim lumea în negru și alb. În iubirea dntre oamenii care își văd doar inimile nu există trădări.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
