– Ny, lista de înscrieri este gata. Ar fi bine să te pregăteşti cu o nouă curricula. N-ai să crezi câtă lume va participa. Cred că eşti lectorul cel mai căutat din toată Universitatea!!!
– Doamne, dar nu mai ştiu ce să le povestesc (râse ea în timp ce trăgea scaunul cu un picior dibaci, aşezându-se neglijent la birou). De trei ani ţin acelaşi curs. Am întors iubirea pe toate părţile.
– Serios. Chiar trebuie să reiei cursul. Toţi vor să ştie despre cele trei feluri de iubire.
– Armin, la fel de serios îţi zic, aproape că am ajuns să repet lecţiile. Până nu vor începe să practice, să experimenteze pe pielea lor, o să vorbesc de pomană.
– O idee foarte bună! De ce nu faci un curs experimental? Fă-i să trăiască lecţiile.
– Dar…!!!
Ny căzu pe gânduri rumegând o idee. Se uită în ochii ei scăpărători şi vedea cum conexiunile neuronale alergau dintr-un loc în altul. Parcă îi transmitea telepatic cum va arăta întregul an universitar. Un experiment despre iubire. Trăirea emoţiilor prin filtru personal. Bucurie, durere, disperare, frustrare, înţelegere, conştientizare, calm, fericire…
Pupilele îi jucau frenetic ca într-un vis lucid. Îi respira fiecare tresărire, fiecare gând. Îşi asuma o responsabilitate fantastică. Cum poate cineva demonstra cele trei feluri de iubire într-un mod didactic, dar la nivelul cel mai personal posibil? Da. O va ajuta. O va susţine indiferent câte crize de isterie va face. Indiferent cât va ţipa şi va şuiera. Indiferent cât de obosită va fi. O iubea. O iubise în toate cele trei feluri. De fapt, cursul era secretul lor. O va iubi întotdeauna, măcar cu mintea sau sufletul, indiferent cât de stângaci îi va arăta asta. Cel puţin ştia cum s-o ia şi cum s-o ţină în priză, gata de muncă şi de demonstraţii strălucitoare.
– Ştiu.
– Ştiu că ştii. Sunt alături de tine. Co-lector, ca în fiecare an.
– Ştii că o să fie greu.
– Da. Şi?
– O să mă urăşti?
– Uneori (râsul lui Armin o năucea de fiecare dată. Niciodată nu ştia dacă vorbeşte serios sau face mişto de ea).
– Armin…
– Da, Ny?
– Cum o să le demonstrăm iubirea fizică fără să ne concedieze de la Universitate?
Amândoi râdeau isteric.
– Draga mea, îi trimitem la cursul tantric al Thaliei. Nu le-ar strica puţină şcoală în acest sens.
Ny tăcu brusc. Avea dreptate. Aşa era totul academic şi acreditat.
– Crezi că vor avea răbdare să facă un mare laborator tot anul?
– S-ar putea să ne urască visceral primele trei luni. Hai, chiar şase. După care o să repetăm cursul încă trei ani. Mai ţii minte când te-ai apucat tu însăţi de practică? În fiecare zi aveai ceva de comentat. La două ore mă frecai cum că te urci pe pereţi, că nu te bagă în seamă, că nu ştie ce face, ba că face prea bine etc, etc. etc. Mai ţii minte că erai un ghem de nervi până ai realizat că pentru a armoniza cele trei feluri de iubire trebuie să te abandonezi şi să rişti?
Ny zâmbi melancolic. Avea ea un zâmbet, la un million de mile distanţă, dar radia într-un fel în care nu putea trece neobservată. Era un fel de far pe ţărm. Indiferent cât era noaptea de neagră, lumina ei te salva. Te atrăgea şi te vindeca. Dacă Ny avea un talent unic, acela era să te iubească.
– Mi-a fost greu, Armin. Mi-a fost greu să înţeleg că nu controlez nimic. Mi-a fost greu să mă schimb. Mi-a fost greu să îi dau mereu libertatea dorită, chiar dacă uneori mă frigea în inimă. Până când am realizat că eu mă poziţionez aiurea. Nu puteam lega cele trei feluri de iubire. Nu aveam echilibru. Pânâ în ziua în care am înţeles că el însuşi este echilibrul meu. Până când am ştiut că ştiu. Mereu a fost aşa. Mi-era frică să recunosc. Mi-era teamă să mă abandonez. Întotdeauna am riscat calculat. Chiar şi cu tine. Te voi iubi mereu. O simţi. Dar nu e acelaşi lucru. El mă face vie. Când suntem împreună nu mai există nimic în afară de micul nostru univers. Nu trebuie să-i dovedesc nimic. Nu trebuie să-mi demonstreze nimic. Doar este. Este cu mine, în mine, prin mine.
– Te linişteşte. Tu ai nevoie să fii calmă şi împăcată.
– ….
– Ny, nu te-a schimbat şi nu te-ai schimbat. Te-a scos la lumină. Ţi-a anulat fricile. Te-a făcut să te înţelegi ca femeie. Să fii tu fericită şi mulţumită cu tine. Aşa eşti tu. Eşti frumoasă! Acum eşti şi neînfricată. Ca un perpetuum mobile, îi întorci darurile prin tine însăţi.
Armin zâmbi. Aruncă paharul de cafea la coş, se ridică, îşi scutură sacoul şi trecu peste liniştea bizară care se lăsase în birou. Ştia că anul acesta curricula va arăta altfel. Intuise de câteva săptămâni. Femeia din faţa lui se împlinise. Nu mai era ca un foc de artificii pe cerul de 4 iulie. Era ca aurora boreală. Era atât de reală şi atât de luminoasă. Indiferent de micile crize, tipic femeieşti şi, de multe ori, hormonale.
În gândul lui îl felicita pe marele câştigător al lozului Ny. Îi oferea ceva deosebit de rar: onestitatea. Nu se ascundea de ea. Cu toate consecinţele mai mult sau mai puţin asumate. Fără niciun plan ascuns, îi apăsa acele butoane care prăbuşiseră ani întregi de ziduri bine betonate. O înmuiase. Mai mult, o făcuse să se bucure de fiecare descoperire, indiferent dacă – pe moment – o scotea din fire. O cânta ca pe o vioară de înaltă clasă. Erau ciudaţi în potriveala lor. Ciudaţi pentru o societate mecanizată şi dezbrăcată de emoţie. Ei erau doar un bărbat şi o femeie. Ca acum 10 secole.
De abia acum realiza ca Ny îşi structurase ideile şi că îi povestea calupurile de curs.
– … cred că este necesar să le punem la dispoziţie instrumente care să îi provoace să îşi aleagă favoriţii, adică partenerii de laborator. Într-un an de zile vor vedea cum evoluează relaţia lor, cum vor comunica, cum se vor conecta.
Gândeşte repede, Armin! Habar nu avea ce îi spusese. Auzise doar ultima parte din frază.
– Cred că pentru asta trebuie să discuţi cu colegii noştri terapeuţi, să intervină pe anumite lecţii. O să lucrăm în tandem. Ei ca principali, noi asistenţi. Fiecare preluăm un grup şi exersăm cu ei individual. Cel mai greu le va fi să înveţe conexiunea. Să-şi asculte inimile. (Armin era mereu cu un pas înainte, deşi habar nu avea de ce spusese aşa ceva.)
– Şi cu cei mai avansaţi putem să lucrăm meditaţia inimii, răspunse Ny instantaneu.
Deci o nimerise. Îi plăcuse ideea.
– Ştii că va trebui să găsim un nou nume pentru curs. Dacă vrei să îi ducem în faza în care să trăiască stări şi emoţii, ne trebuie alt titlu.
Ny îl ţintui cu privirea ei verde. Îi sfredelea fiecare celulă de materie cenuşie în căutarea unui răspuns potrivit. Brusc Ny începu să râdă.
– Ce-i?
– Mai ţii minte când mi-a zis o cursantă c-o hipnotizez?
Armin se prăbuşi pe scaun în hohote de râs.
– Păi şi nu asta făceai?
– Ba da.
– Aşa cum faci cu mine acum?
Fu rândul lui Ny să râdă cu lacrimi.
– Da, exact ca acum.
Îi răspunse cu sinceritate. Nu găsise încă titlul pentru curs. Doar “Iubirea este de trei feluri, partea a doua”. Se gândea în atâtea părţi simultan. La Armin, la ea, la el, la student. Brusc Armin îi puse o întrebare.
– Ny, cum iubeşti necondiţionat?
Îi luă câteva secunde să formuleze un răspuns verbal.
– Nu iubeşti. Eşti. Eşti iubire necondiţionată. Armin, trebuie să cauţi adânc în tine. Să găseşti acel punct de calm. În care nu există decât ACUM. El e punctul meu. (Ny zâmbi misterios. Oricât ar fi încercat să-i pătrundă în minte, nu avea acces. Zâmbetul ei avea alt destinatar.)
– Atunci implicăm şi catedra de mate-fizică. O să fie cel mai complex experiment al Universităţii.
– Da, da, da! (entuziasmul ei era molipsitor. Era atât de inocentă şi de pură în esenţa ei, fiind cel mai frumos experiment de 10 secole încoace. Era însuşi cursul pe care îl preda şi nici măcar nu conştientiza asta.)
Citiţi şi
Da, dragostea este un accident!
Parthenope sau iubirea ca act necesar de supraviețuire
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
