În 5 iulie 1965, marea soprană Maria Callas a realizat o spectacol magistral, cântând în opera „Tosca” de Giacomo Puccini la „London’s Covent Garden.” Istoria artei dramatice a înregistrat evenimentul drept cel mai însemnat din cariera artistei, motiv pentru un memento nu atât documentar, cât sentimental.
De atunci, Marea Egee își poartă calm valurile calde până la țărmul argintat și aduce din larg un cântec de dragoste și moarte care înfioară întreaga zare, lăsând posterității un nume emblematic: Maria Callas. Numai Grecia putea zămisli, din sevele ei orfice, un destin atât de impresionant prin tragismul său înalt: între artă și iubire, Ceciliei Sophia Anna Maria Kalogeropoulos (2.12.1923 – 16.09.1977), supranumită „La Divina”, „Regina della lirica”, „Prima Donna assoluta” i-a fost hărăzită o ardere intensă, până la ultimele resorturi sufletești a căror pâlpâire s-a stins într-o tăcere absolută. Idolatrizată de publicul care o primea cu inima deschisă și neistovite urale, cea mai mare cântăreață de muzică de operă din a doua jumătate a secolului al XX-lea a avut la picioare scenele consacrate ale lumii: Covent Garden, Scala, Opera din Atena și Paris, Metropolitan Opera, dând augustă viață unor personaje celebre din operele lui Verdi, Puccini, Ludwig van Beethoven prin vocea ei cu un timbru divin, inconfundabil.
Sursă foto: pexels.com
1957, Veneția. Maria Callas, Aristotel Onassis și jurnalista americană Elsa Maxwell
Aceeași voluptuoasă pasiune o va distruge însă în intimitate, pentru că va iubi fatal, închinându-și sufletul unui bărbat celebru, de sub fascinația căruia nu se va putea sustrage niciodată: Aristotel Onassis. Sfârșitul ei, la numai 53 de ani, consumat în singurătatea locuinței din Paris, devenită loc de recluziune după moartea lui Onassis, stă sub semnul unei motivații incerte. Afirmația lui Placido Domingo, prietenul ei etern fidel care a cunoscut-o îndeaproape, ar putea închide cercul speculațiilor: „Cred că n-avea nevoie să se sinucidă, era destul să se lase să moară de durere.“ Din vocea ei va răzbate ad aeternum dramatica încercare a femeii superior înzestrate cu frumusețe și talent de a găsi absolutul în marile pasiuni ale existenței sale, atâta timp cât valurile Egeei îi vor purta cenușa dincolo de asfințit.
Sursă foto: elpais.com
Ce ne spune, de dincolo de lumea nedreaptă în care a trăit, faimoasa fiică a Greciei:
Fie te naşti artist, fie nu. Şi rămâi artist, chiar dacă vocea ta nu mai e un foc de artificii. Artistul rămâne pentru vecie.
Iubirea e mai frumoasă când nu eşti căsătorit. Iubirea e mult mai pasională pentru cei necăsătoriţi.
Pe mine vocea m-a făcut artistă. Dar prefer să fiu femeie.
O operă începe cu mult înainte de ridicarea cortinei şi se termină cu mult după ce s-a lăsat cortina. Opera începe în imaginaţia mea, devine viaţa mea şi rămâne o parte a vieţii mele, cu mult timp după ce am părăsit clădirea operei.
Tot ceea ce trebuie ştiut despre mine se află în muzică.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Reverențe în fața Divei – Maria
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.