Am un mare defect: simt, simt tot. Simt chiar și ce poți tu să simți. De aceea nu mi-e teamă, nu mă ascund, nu fug. Vreau doar să văd cât timp pot să rezist. Cât pot să stau inoculându-mi sentimentul că nu mi-e dor de tine, că nu te-am vrut și nu te-am iubit. Aștept să iasă la suprafață ca să pot spune: nu mai pot!
Știu că și tu ai simțit tot ceea ce am gândit vizavi de tine, indiferent cât de nepăsătoare am vrut să par. Numai eu știu la câte strategii am apelat ca să te fac să crezi asta. Știu că ai intuit realitatea și, la fel ca și atunci, cunoști și acum adevărul: nu am renunțat la tine pentru că nu te-am putut iubi, ci pentru că tu nu mi-ai putut răspunde în niciun fel.
Aveam nevoie de ajutor ca să continui, iar ajutorul ăsta n-a venit la timp, cel puțin nu din partea ta. A venit din partea altcuiva, la care nici măcar nu speram. Primeam din altă parte iubirea pe care o cerșeam de la tine. Până atunci nu mă gândisem niciodată că pot fi atât de egoistă încât să cred că e mai bine să primești decât să dai.
Eu, care voiam să dau totul, mă mulțumeam acum cu ce primeam. Nu mai alergam după himere, obosisesm poate sau, pur și simplu, nu mai puteam. Era momentul să mă opresc și să iau ce-mi ofereau alții pentru că altfel nu aș mai fi putut continua. Dar știu, știu că ai știut că te-am iubit. Și, în ciuda acestui fapt parcă, nu ai făcut nimic. Așa că nu mi-a mai rămas altceva de făcut decât să plec. Să plec și să mă mulțumesc cu ce primesc. Eu, care eram cea mai fericită când oferea… orice. Tu nu ai putut să faci la fel ca mine. Nu te puteai mulțumi doar cu ce primeai. Ai vrut un troc onorabil. Îți doresc să găsești omul capabil să suporte schimbul. Nu știu dacă ai mult sau puțin de oferit, tocmai de aceea nu știu dacă vei găsi vreodată un egal.
Guest post by Anonima
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
