Iubirea de dragul iubirii este simplă pentru că oricum nu știi cum se întâmplă. E iubirea aia din adolescență care pur și simplu este, iar mai târziu îți devine negură. Așa mi se pare mie că se iubește, ia să mă agăț eu de tine și să vedem ce iese. Și iese un ceva acolo, nici eu nu înțeleg prea bine ce anume, dar trece timpul, am și eu un prieten ca toate colegele și prietenele mele, prieten care merge cu mine la majorate. În plus, este deja la facultate. Ne aruncăm cu declarații de parcă acum trebuie să producem conținut pentru un roman siropos. Le uităm la fel de repede.
Iubirea consumată își pierde din sclipire, dar iubirea asta de acum e diamant. De fiecare dată când cade, mă sparge în bucăți, în mii de bucăți ce încă strălucesc. Și crezând că încă strălucesc, stau acolo să mă adun, să mă adune, de fapt, căci așa se face. Vino și fă pe eroul, iar eu am să te las, chiar dacă nu de eroi am eu nevoie.
Iubirea asta mă recompune, mă prinde de peste tot și îmi arată că nu a fost nimic spart. Mă ia așa cum sunt eu și, în plus, îmi și spune că nu se văd crăpăturile. Zice că doar m-am șlefuit singură și că e normal să rămână praf în urmă. De aici a rămas și tusea asta ce răspunde în piept, e de la praf. Este el un soi de praf de diamant, dar tot praf e.
Iubirea asta îmi oprește respirația și tot ea mă face să respir mai des și mai mult. Și mă duce unde nu prea mai știu ce e cu mine. Ce inteligență emoțională, când inima mi-a luat-o razna și a fugit ca nebuna până în vârful degetelor? Aproape că dă să iasă, de îmi e că îi sare în ochi cetățeanului ce a stârnit-o. De aia stau eu cu degetele încleștate, să nu se simtă agresat, mai ales dacă e simțitor de fel.
Iubirea asta e așezată și controlată, nu am să mai las eu mai să vină tăvălugul peste mine. Am s-o pun eu într-un plan mai amplu, am s-o analizez atent și mai apoi o pun și într-un Excel, ca să pot avea o privire de ansamblu pe linii și coloane. Uite, la B2 este o problemă de formatare, cred că se amestecă sentimentele. Știi ce, fac și un Power Point, ca să fie făcut, și, în plus, în felul ăsta pot explica mai ușor prietenelor, iar pentru ai mei o să dau slide-urile astea la print și fac o prezentare tradițională de cinci minute. Stau relaxată, chiar mă prefac preocupată în timpul ăsta, vorbesc clar, de parcă știu ce fac și după, sigur mă lasă în pace. Cu mama nu știu cum să o dau, că parcă deja văd ochii ăia mari și mai mari și aud „Ioana… noi nu suntem așa….”. Ea e cu marile iubiri și marile împliniri și cu un „Ioana, nu mai căuta forme fără fond” zis atât de curat, încât mereu mă blochează. Degeaba îmi ridic eu buza de sus de parcă sunt deranjată, cu ea nu merge nimic din toate astea. Însă acum o să îi spun sec că s-au schimbat timpurile și o să mă lase așa pentru o vreme. De parcă zbaterile femeilor nu au fost mereu la fel.
Iubirea asta e știută doar de noi și de așternuturile improvizate. De zile și de nopți. Este în zâmbete prinse în treacăt și în atingeri scurte și intense. În priviri ce vorbesc mai clar decât sute de cuvinte. Iubirea asta e pe ceas, căci alții ne contorizează sufletele care nu mai sunt demult la ei.
Iubirile nu se omoară cu alte iubiri, nu se ard nici pe rug și nici pe mare. Și, mai ales, nu se aruncă la gunoi, căci te cam arunci și pe tine. Iubirile rămân în noi și am să mă bucur de toate, căci m-am mai descoperit puțin. Nu au să știe ei cu toții ce au stârnit în mine, însă eu am să știu mai multe despre mine.
Vă rog să vă păstrați toate iubirile. Chiar dacă în final va fi doar una și va ști cât ați iubit.
Guest post by Ioana D
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
