Ne întâlnim în fiecare dimineață de ani de zile, în același punct. El, din ce în ce mai adus de spate, cu fiecare an cu părul mai cărunt, dar purtând același pardesiu și aceeași sacoșă uzată. Cineva îmi spusese cândva că merge zilnic să-și viziteze mama, care zace la pat de vreme îndelungată. El bătrân, cu o mamă bătrână. El împovărat de viață și cu o mamă fără zâmbet. El fără bucurii, ea doar cu bogăția amintirilor. Știam că îi duce lapte proaspăt cumpărat de la femeile cu mâini bătătorite și mă impresiona extraordinarul devotament al omului față de părintele său. Povestea copilului bătrân se decupa de pe un fundal încărcat de nepăsare, intoleranță, vulgaritate, bani aruncați pe lucruri inutile, discursuri bune de amăgit poporul, căderi și măriri, care îți lasă un gust amar. Toate veneau de-a valma, dar bătrânul părea de neclintit . Soseau primăverile cu miros de ghiocei sau verile cu arșița insuportabilă. Soseau și iernile cu gerul proverbial al Bucovinei, dar bărbatul trecea prin același loc, la o oră exactă.
Eu socoteam în mintea mea câți ani ar putea avea bărbatul și, la urma urmelor, vârsta mamei îmi părea imposibilă. Știu eu ?Poate vreo 95 de ani? Sau poate 100? Dar unele femei devin de tinere mame – îmi spuneam – și atunci vârsta femeii părea cumva rezonabilă. Aș fi vrut să-i vorbesc omului. Să-l întreb de sănătate sau de viață ori pur și simplu să-i dau binețe. Privea prin mine, ca și cum pe stradă ar fi fost singurul trecător sau oricum larma orașului nu conta. Ieri dimineață, l-am oprit pur și simplu, deși admiteam că ar părea prostește să întreb: ”Ce mai face mama dumneavoastră?”, i-am spus eu. O clipă, am deslușit un zâmbet îngăduitor și înduioșător de uman. Fără resentimente, mi-a spus : ”Mama mea…Păi, eu am atâția ani, aș putea să vă dau și dumneavoastră!”. ”Aaa, a murit”, am adăugat eu. “Și acum unde mergeți?”, m-am dus mai departe, cu acea curiozitate amară. ”Acum mă duc să mă rog pentru ea!”, a răspuns. Era o dimineață friguroasă, orașul întreg părea să înghețe. Dar inima caldă a bătrânului parcă topea tot răul care ar fi putut să se nască.
Ascultă, lume care te zbați, aceste cuvinte:”Mă duc să mă rog pentru ea!” Doar nici o femeie din lume nu-ți poate dărui iubirea nepământeană a mamei.
Citiţi şi
Ziua în care am divorțat de mama
Sfaturile unei mame pentru fiul ei căsătorit
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
