Societatea, un simplu cuvânt ce ar defini o colectivitate, mai bine spus un mediu în care trăim.
Societatea din prezent, era contemporană: tehnologia predomină, iar rețelele de socializare transformă lumea într-o turmă ghidată de concepțiile debusolante ale unor persoane preocupate permanent de aspectul fizic și popularitate. Acest tip de persoane nu vor decât admirație, obținând atenție printr-o vanitate incontrolabilă, fiind dispuși să renunțe la adevărata persoană şi devenind astfel superficiale, false, chiar depresive. Totodată, induc în eroare umanitatea, ce consideră că asta este calea spre o viață happy. Acești oameni se află în vârful piramidei sociale. Fericiţi la suprafață, nimeni nu se încumetă să pătrundă în oceanul învolburat.
Restul persoanelor, în viziunea social, sunt doar… demografie.
Pierdem valorile adevărate, nu știm ce simțim, cine vrem să fim, ne este teamă de singurătate.
Din nou, nu suntem capabili să înțelegem ceva vital sufletului nostru: dorința şi nevoia de a avea compania sinceră a unei persoane, atenția și iubirea sa. Ne temem de singurătate, ne atașăm de oameni obligați de propria voință şi apoi ne întrebăm de ce ne plictisim aşa de repede de oamenii de lângă noi, ne trezim cu sentimente noi în fiecare zi. Jucăm teatru doar pentru a nu fi singuri, un fel “job” pe care cu toți îl avem, plus un alt job care ne ține pe scara socială din punct de vedere financiar, singurul mod prin care putem trăi. Orice poate fi cumpărat: admirația, iubirea, respectul. Adevărul doare.
Dacă ne împotrivim, dacă spunem ce gândim, suntem separați de restul, considerând că totul este perfect normal, ca şi cum falsitatea, superficialitatea, stăruie mereu în noi. Ne formăm un ideal din asta, nimic ieşit din comun, ne “antrenăm” din copilărie cu concepția de viață: “Nu privi, nu te arăta, nu fi altfel”.
Citiţi şi Ne temem prea mult şi iubim prea puţin
Cu timpul, termenul “iubire” se va pierde. La început, se va spune din obișnuință, din politețe, nicidecum din suflet, apoi se va uita, va rămâne în schimb expresia la modă “Love U” adresată prin comentarii pe Facebook sau Instagram presupușilor prieteni.
Prietenii, nimic altceva decât niște oameni pe care îi vrem aproape. Din nou, teama de singurătate… Dar oare în sufletul nostru nu suntem singuri? Simțim bucuria de a ne comporta cum dorim, fără teama de a fi interpretat/ înțeles greșit? Suntem naturali în cuvinte, exprimări şi fapte? Încă un adevăr: prietenii nu sunt decât niște frunze trecătoare ce își iau zborul la prima adiere sau poate o etapă a vieții, un capitol. Nu știu, cuvintele vin greu în acest ceas de noapte…
Chiar asta ne dorim de la viață?
Asta este societatea în care vrem să trăim?
Iubim doar pentru a nu fi singuri, sperând să fim conformi cu “legile societății”.
Încă putem face schimbări. De ce să ne conformăm? De ce nu putem fi noi apreciați pentru ce suntem? Acesta este viitorul pe care ni-l dorim?
Nu sunt decât câteva cuvinte, exprimate/ transpuse poate nu pe înțelesul tuturor, poate prea filosofic, poate prea complicat. Însă priviţi în jur şi veți observa realitatea, adevărul şi nebunia oamenilor de a spune că sunt cu adevărat fericiți fiind ei înșişi.
Guest post by Andreea Răcari
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
