Cezar, oamenii iubesc pentru că de asta se nasc, în primul rând. Uită-te în jurul tau, toți iubesc, toți… mai puțin unii.
Cei care au uitat s-o facă și s-au transformat în goi. Niște proști, dacă mă întrebi! Și-au uitat inima prin vreo
intersecție mizeră și miros rău, Cezar. Ai observat ce duhoare au oamenii care nu mai iubesc?
Miros a străzi nespălate chiar dacă pe trotuarele lor sunt cireși înfloriți, miros a moarte tristă, îmbrăcată în haine murdare de uitată fericire.
Le-a intrat aerul trist prin gaura din piept și au răcit, Cezare, au răcit! Măi, omule, iubim ca să nu răcim, să nu ne
uităm inima. Istoria dragostei e una singură. Nimeni nu poate rescrie istoria unui sărut, drumul unei bătăi de inimă.
Cezar, istoria dragostei se scrie doar când dragostea devine istorie.
Până atunci nimeni nu stă să facă statistici și calcule. Istoria dragostei intervine în intersecție. Acolo intră un bou
sau o vacă. Intră în tine. Și iese apoi. Iese și lasă gol. Grija noastră e să nu răcim.
Tu mă înțelegi, Cezar, iubitul meu plin?
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
