Mi-ai căutat sufletul între picioare. M-ai vrut toată, dar m-ai căutat doar acolo.
Mi-ai iubit trupul metodic, centimetru cu centimetru, apoi doar cu o patimă imensă, ca într-un maraton. Şi parcă stăpânit de ideea că fărâmițe din suflet puteau fi captate doar prin vaginul meu. Eram acolo amândoi, în patul tău. Mintea îmi era, cumva, prinsă sub pasiunea ta, dar ceva din mine te privea de sus, cum munceai, iubindu-mă. Lăcomia ta era fără margini, dar „te iubesc” devenise cu mult mai rar decât îl cunoscusem eu la tine.
Înainte – când eu ştiam unde eram, iar tu nu mă căutai disperat şi când tu ştiai ce voiai, iar eu nu trebuia să ghicesc sau să mă diluez între pereții camerei în care eram, dar nu prea eram – în acel „înainte” trăiam un altfel de „te iubesc” împreună. Aş fi putut coase, înainte, din acel des „te iubesc” un drum care ar fi unit oraşele noastre între ele.
Acum aş putea sta în afara mea, mult şi bine, că nu ţi-ai da seama. Aş putea chiar face galerie, cât munceşti tu, ca la mină, în interiorul meu, aş putea să-mi fac galerie, cu dansuri şi pampoane şi să-ți strig: Iubeşte-o, tâmpitule, cu toată ființa ta, nu doar cu penisul tău!
Iubește-mă că plec.
Plec… deja am plecat şi tu nu mă simți. Duci lupte corp la corp cu carnea mea şi cu carnea minții tale.
Iubeşte-mă că plec!
Şi mă alintai mai mult înainte. Trupul meu era pajiştea ta şi altarul tău. Acolo priveai soarele, miroseai florile şi îți aşezai cu drag trupul, alene, pe pajiştea ta. În timp ce te rugai să trăim o veşnicie, ca să avem timp de iubire. Trupul meu, ca şi sufletul meu, nu mai sunt ale tale, dar tu ai continuat, ca într-un somn adânc, să le cauți în rotunjimile mele, în dorinţa mea, pentru încă te vreau, uneori.
Dar foamea mea e mai slabă azi, pentru că mă uit la noi doi de deasupra noastră, ca la un film, prin sita întrebărilor fără răspuns şi a lipsurilor din țesătura iubirii ultimelor luni.
Şi, în timp ce te observ cum mă iubeşti şi cum mă răsuceşti ca pe o clătită delicioasă, realizez că nu sunt singurul spectator. Tu ai doar trupul tău cu mine (iar ne sincronizăm, iubitule! şi mă bufneşte un râs interior pentru usturimea paradoxului). Şi îmi fac curaj şi-ți spun, de dragul sincerității pe care o aveam în timpul lui „te iubesc”: Iubitule, nu te poți găsi pe tine în carnea mea! Aşa cum nici eu nu sunt acolo.
Guest post by Lu Boyte
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
